...amiaza ploioasa de octombrie...am doua ore libere asa ca am venit in parc...nu am fost de mult aici... de fapt mie imi place parcul doar cand ploua, zilele astea a plouat, si inca mult asa ca am simtit nevoia sa urc pana aici...
...azi cerul e de un gri uniform... pare sa fie liniste, doar bocancii mei rasuna pe aleile ude si pline de frunze moarte... dintr-un copac batran se aude o pasare zgribulita care se agita de zor... totul e invaluit intr-o ceata subtire... printre copaci se zaresc cativa copii care si-au gasit de lucru cu frunzele spre disperarea bunicilor... dar sunt atat de dragalasi, si rasul lor umple de viata parcul care altfel ar parea incremenit...
nici o adiere de vant...cu toate astea e ingrozitor de frig, sau poate nu m-am obisnuit eu inca cu vremea asta...oricum mi-a inghetat mana pe stilou...ca un ecou razbate pana la mine sunetul strazii, pare atat de indepartat de parca ar fi ceva ireal, venit din alta lume... adevarate aici sunt doar frunzele moarte, copacii dezgoliti, pietrele ude, mirosul de pamant, ploaie, muschi si galben... rasetele copiilor, privirile fugare, zambetul timid al copiilor care dau cu ochii de mine si vad ca si eu le zambesc...
De ce iubesc atat locul asta? simt ca face parte din mine... ca si cum mi0as lasa sufletul sa se odihneasca pe o banca sau intr-un leagan iar de cate ori ma intorc aici pot sta in voie de vorba cu el. Uneori imi reproseaza tot felul de lucruri... alteori imi tine morala... de multe ori insa ar vrea sa ma tina strans in brate. stie ca din toate asta imi lipseste cel mai mult... Az s-a asezat pe celalalt capat de banca si refuza sa ma priveasca... nu inteleg de ce?... l-as intreba ce-i cu el dar nu are rost... daca va simti nevoia imi va vorbi... daca nu...oricum orice interventie a mea e inutila. Eu nu pot decat sa-i respect tacerea si sa ma bucur de liniste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu