...a fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nici nu s-ar povesti.
cum spuneam a fost odata ca niciodata,peste mari si tari,intr-un taram indepartat, un print, hai sa-l numim Vania (dar voi puteti sa-i dati ce nume doriti ;)) ). Vania al nostru era frumos fara pereche, dar pe cat era de frumos pe atat era de rau... nu stia ce inseamna marinimia, indulgenta sau mila... nutrea o ura inexplicabila pentru regele vecin si cu fiecare ocazie incerca sa-i faca rau. Fata de servitori se comporta deasemenea ingrozitor, nimic nu-i intra in voie si nici nu clipea atunci cand poruncea sa decapiteze pe cineva... Pentru toate astea i s-a dus vestea peste mari si tari...
una din marile lui pasiuni era vanatoarea si de cate ori avea ocazia mergea sa vaneze in padurile din jurul castelului...
intr-una din zile i se paru ca zareste intr-un luminis o aratare ciudata... curios din fire s-a apropiat sa vada ce e... in luminis a vazut un inger de fata, cu trupul mladios iar parul roscat care ii ajungea pana mai jos de talie... de cum a vazut-o Vania a incremenit... in viata lui nu mai vazuse o faptura atat de frumoasa... de obicei nu ar fi stat pe ganduri si ar fi tras in orice misca pe pamantul lui fara sa se uite daca e om sau animal dar de data asta nici macar nu era in stare sa se miste... dupa ce a stat un timp admirand fata a plecat spre castel...
...treceau zilele dar Vania nu putea sa se gandeasca decat la fata vazuta in padure... nu-si mai gasea locul,era din ce in ce mai morocanos si nimeni nu putea sa-i intre in voie...... a inceput sa colinde padurile in lung si in lat sperand ca intr-o zi va reusi sa o revada... si atunci nu avea sa o mai lase sa plece...
...asa se face ca intr-o zi intors in poienita a vazut-o... inima i-a stat in loc dar si-a facut curaj si s-a indreptat spre ea incet, incercand sa nu o sperie asa cum un vanator se apropie de prada sa...
-De-ai sti cat te-am cautat.
-Mi-a spus ca vei veni. Atunci Amelie ridica ochii din pamant... ochii ei verzi se scufundara in albastrul ochilor lui... in mintea ei se facu un gol... simtea ca acolo e inceputul si sfarsitul a toate, dar ar fi vrut totodata sa nege toate astea. Stia cu cine vorbeste, si stia foarte bine ce reputatie are Vania si din acest motiv nu putea sa fie atrasa de el... doar ca inimii nu-i poti porunci...
... cei doi se priveau cu nesat, ca si cum atunci cand privirile lor s-au intalnit timpul a stat in loc...
-Cine te-a anuntat de venirea mea?
-Zana mea cea buna... si mi-a spus sa ma feresc de tine.
-De ce?
-Pentru ca tu ai putea fi atat fericirea mea cat si cea mai mare nenorocire de care as putea avea parte.
-nu inteleg...
- felul tau de-a fi...
-Dar pot fi si altfel...
-Eu trebuie sa plec!
-Stai..nu mi-ai spus cum te cheama, si unde pot sa te gasesc!
- de gasit ma gasesti tot aici, si poti sa-mi spui cum vrei...
-Aime...
...Amelia fugi in padure lasandu-l pe print ingandurat...
...zile la rand veni iar in luminis, Amelie nu-si facu aparitia... in tot timpul asta el reflecta la faptele lui, la felul in carre se comporta cu servitorii si la faima lui de om rau si neinduplecat...se gandi ca daca vrea sa o cucereasca pe "Aime a lui" (cum incepuse sa-i spuna) trebuie sa se schimbe, sa devina un om mai bun, sa-i demonstreze ca o merita...
... cu cat trecea timpul Vania se schimba tot mai mult... incepuse sa fie mai milos,se comporta mult mai frumos cu servitorii... tot comportamentul lui era altfel... cei din jurul lui nu stiau ce sa creada. La inceput au crezut ca e o farsa si au acceptat greu schibarea printului nevenindu-le sa creada ca ar putea fi adevarat... nici nu banuiau ca in spatele acestei schimbari se afla o fata...
...pe Amelia o vedea din cand in cand si mereu de la distanta... nu indraznea sa se apropie de ea si isi promisese ca va sta deoparte pana cand va deveni un om mai bun...
intr-o seara adormi,contrar obiceiului sau in camera unde de obicei citea... isi simti pleoapele grele si nu se mai simti in stare sa ajunga pana in camera sa asa ca se intinse pe un divan si adormi... in somn ii aparu Zana Ameliei care ii spuse ca de acum poate sa o vada pe fata si sa-i vorbeasca pentru ca a demonstrat ca se poate schimba in bine...
...in tot acest timp Amelie venea tot mai des in luminis, asteptand ziua in care Vania va veni, sperand ca el sa devina un om mai bun...
...odata cu rasaritul zorilor Vania se indrepta spre luminis... de data asta el o astepta pe Amelie... cand o vazu ii spuse ca are binecuvantarea zanei si ca o iubeste... fetei nu-i veni sa creada... nu spera sa auda cuvintele astea rostite de print si cu toate astea fericirea ei inca nu era intreaga...Vania nu stia cine e ea cu adevarat... isi lua inima in dinti si-i marturisi ca ea e fiica regelui pe care el il uraste atat... Privirea printului se intuneca...Amelie se facu mica,mica de frica... lui nu-i venea sa creada ce-i aud urechile... dar printre norii negrii care ii intunecau gandirea strabatu o raza de lumina si o voce suava ii rosti : "tu esti mai bun de atat... petru ceea ce simti pentru EA poti trece peste orice"... Asta il facu sa inteleaga ca nu o poate pirde pe "Aime a lui" pentru o ura stupida,fara nici un temei... asa ca alunga toate gandurile negre si-i spuse fetei ca nu-i pasa si tot ce vrea e ca ea sa-i fie sotie...
... au facut o nunta ca-n povesti si au trait amandoi fericiti pana la adanci batraneti...
P.S. : pentru un copil care trebuie sa doarma... lectura placuta si somnic pufos... :*
