Diana, hai ca am nevoie de ajutor!

Aveam mai bine de 13 ore de cand patrulam aproape incontinuu. Singurele opriri erau cele de la cabinet cand duceam cate un pacient iar in timp ce ne ocupam acolo de el mai schimbam 1 vorba 2 cu medicii si rezidetii de acolo (nu de alta dar ne vedem doar 1 data pe an cu totii si trebuie sa recuperam ;)) ). intr-un sfarsit in cort un pat liber... bucuroase nevoie mare eu si dovlecel am zis sa-l impartim pentru cateva minute cat sa ne dezamortim picioarele... cum am pus capul jos insa m-a luat somnul instant :|,noroc ca am colegi grijulii care atunci cand am inceput sa tremur din toate incheieturile m-au invelit in paturi pana m-am linistit.

Adormisem si deja incepusem sa visez cand aud deodata strigandu-se din usa cortului:
-Diana, te rog trezeste-te ca avem o posedata si am nevoie de ajutor!
-:|.

nu-mi aduc aminte cand am sarit din paturi, nu stiu unde era femeia aia... tot ce-mi amintesc pana sa mi se rupa iar firul era ca ma luptam cu ea sa reusim sa o inchinam la Sfanta si cu toate ca o tineam vreo 4 voluntari si inca vreo 3 jandarmi cu greu reuseam sa-i facem fata. Dupa ce am dus-o putin mai departe de sfintele Moaste am inceput sa tremur ingrozitor si urmatorul lucru de care imi amintesc e ca eram in cabinet si una din rezidentele care are grija de noi ma intreba daca prefer sa mi se faca o injectie sau vreau o perfuzie cu glucoza si calciu. Binenteles ca am ales injectia, am crezut ca scap mai usor, dar imediat am regretat alegerea... numai cand am vazut seringa aia imensa cu un ac pe masura mi-a stat inima in loc... daca nu m-as fi simtit de parca tocmai m-as fi coborat dintr-un carusel m-as fi ridicat de pe pat si as fi luat-o la fuga :|. Trebuie sa recunosc k mi-a prins foarte bine, altfel in mai putin de jumatate de ora as fi ajuns cu siguranta in grija celor de la ambulanta si prefer sa ma stiu ingrijita de prieteni decat de necunoscuti. Oricum Camelia e o scumpa, aproape ca n-am simtit nimic.


(dupa un cocktail de vitamine, glucoza si calciu:>)

pana sa-mi revin eu si sa ma ridic din pat in cabinet au mai venit cativa din colegii mei si au inceput rezidentii sa faca glume si sa le spuna povesti cu oameni posedati. Baietii, fiind la primul caz de acesta s-au ingalbenit de frica =)), cred ca mai aveau putin si faceau pe ei si pur si simplu refuzau sa mai iasa din cabinet. Pe mine si pe Dovlecel astfel de povesti nu ne mai impresioneaza, am vazut destule de cand patrulam aici asa ca...