ador inaltimile...cu cat e mai sus,cu atat e mai bine...privelistea e mai frumoasa...orizontul e mult mai larg...poti vedea pana mult mai departe...
...cu cat e mai inalt cu atat poti sa zbori mai mult...poti sa-ti dai drumul in gol si sa te bucuri de sentimentul ca poti zbura...asta inainte ca trupul sa ti se zdrobeasca de stanci...cu cat e mai sus ai siguranta ca vei muri...nu doar iti vei rupe cateva oase si tentativa ta de sinucidere va sfarsi intr-un spital...unde tu cu siguranta nu vrei sa ajungi...
...nimic nu mi se pare mai aiurea decat sa vrei sa te sinucizi si sa vina cineva care sa-ti salveze viata...sau sa nu te arunci de unde trebuie,sa nu cazi destul si sa poti fi salvat...daca omul incearca sa se descotoroseasca de mizeria asta de viata in care traieste de ce nu este lasat? Comite un pacat? DA! asa o fi...dar e pacatul lui...oricum va mai inca o data si inca o data pana va reusi intr-un sfarsit sa scape de lume...si in ciuda incercarilor tale el va muri...
...nu te gandi ca as vrea sa ma sincid...inca iubesc viata...asa tampita cum e ea...inca imi mai doresc sa traiesc...sau inca nu am gasit un loc destul de inalt de unde sa incerc sa zbor... dar stiu ca atunci cand il voi gasi voi sta pe marginea lui si voi admira minunea din jur...ma voi minuna de viata,de ceea ce a creat natura,Dumnezeu si atunci nu voi gasi curajul sa zbor,chiar daca voi fi deznadajduita... fiind in cel mai inalt loc ma voi aseza pe spate si ma voi uita la cer...iar el va fi albastru...ador albastrul cerului vara...in aer va pluti un miros usor de flori...as avea impresia ca ma scufund in cer...senzatia aia mi-ar fi indeajuns sa stiu ca mai vreau sa traiesc...inca putin...sa ma pot bucura de ea... si ar deveni ca un drog pentru mine...m-as intoarce mereu si mereu in locul acela...nu pentru a zbura ci pentru a ma scufunda in cer...
...imi plac inaltimile, la fel de mult imi place sa le urc...intotdeuna am urat insa coborasul...la fel ca in viata...imi place sa urc,sa fiu cea mai buna...si niciodata nu dau inapoi,nu cobor de unde am urcat...
fobia mea cea mai mare? SCARILE. pare amuzant dar nu-i... cele mai infricosatoare cosmaruri din viata mea au fost cu niste scari... imi este indeajuns sa cobor scarile de la et 1 ca sa-mi sucesc glezna,sa cad sau mai stiu eu...daca le urc nu am nici o problema numai sa nu fiu nevoita sa le cobor...
...azi mi-am lasat sufletul sa se arunce in gol...eu stau putin mai departe si-l privesc...ii place sa zboare...norocul meu ca stie si drumul inapoi la mine... e mai bine asa...il las pe el sa faca ce vrea,sa experimenteze... poate intr-o zi voi face si eu la fel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu