Din jurnalul Medeei:
"Noapte inghetata de septembrie...in bluzita vaporoasa pe care o port temur de nu mai pot, bratele lui nu reusesc sa ma incalzeasa...totusi nu-mi vine sa ma intorc in discoteca pana cand ajunge masina care trebuie sa ne duca acasa. Mi-am jurat sa nu mai intru acolo si cum nu obisnuiesc sa jur imi repect cu sfintenie juramintele facute deja...un singur juramant am calcat...pe cel mai sfant dintre toate... am facut-o crezand ca asa imi va fi mai bine...un timp asa a si fost...
...dupa cinci minute in care aporape paralizasem de frig am ajuns in sfarsit in masina...ca de obicei la intoarcere trebuia sa mai luam cativa prieteni care mai tot timpul ramaneau de-aiurea , nu avea cine sa-i duca si nu-i puteam lasa sa mearga pe jos mai bine de 20 de km. Mi-a spus sa urc pe scaunul din fata ca sa nu stau ingramadita. Am facut asa cum a vrut cu toate ca in realitate as fi vrut sa stau la el in brate...nu aveam destula energie sa ma impotrivesc si pana la urma la ce bun?...il mai aveam pentru mine doar pentru cateva ore apoi el avea sa plece si cine stie daca-l voi mai revedea...
...in sfarsit caldura,daca mai stateam putin afara sigur intram in soc hipotermic... cu greu imi pun centura de siguranta deoarece tremur teribil si nu pare sa fie doar de la frig...toata fiinta mea e surescitata...incerc sa ma linistesc...in surdina se aude o melodie care imi place foarte mult,sau o fi doar imaginatia mea?...imi rezem capul de spatarul scaunului si incerc sa-mi alung orice gand...ma concentrez asupra drumului,a copacilor de pe marginea soselei luminata doar de farul masinii noastre si la luna care se iveste timida printre frunzele care mai au putin de trait... prea mult zbucium in suflet sa-mi indrept atentia catre acolo...
...statea in spatele meu... a intins mana si a inceput timid sa se joace in parul meu cautandu-mi urechea...incet, incet incepeam sa ma calmez...aproape incetasem sa mai tremur...i-am simtit atingerea pe obraz...era ca un zbor de fluturi...mi-a sters lacrima care se prelingea din coltul ochiului...mi-am lasat capul in mana lui de parca acolo ar fi fost centrul meu de greutate,punctul meu de echilibru...atunci am simtit ca timpul s-a oprit in loc...nimic nu mai exista pentru mine...eram doar eu,soseaua slab luminata si mana in care mi se rezema capul...am avut siguranta ca sunt iubita si pentru asta in acel moment a fost indeajuns o mangaiere pe obraz...un gest simplu care in schimb lasa loc imaginatiei sa zboare nestingherita...
...nu aveam siguranta unei zile de maine alaturi de el...nici vorba de asa ceva...odata cu revarsatul zorilor Vania avea sa plece...in schimb eram sigura de un alt lucru: acolo in intunericul din masina,jucandu-se cu lacrima de pe obrazul meu el ma iubea...eu nu plangeam de tristete,nici pe departe...plangeam de fericire? ...poate... dar era pentru prima data in viata mea cand aveam siguranta ca cel caruia ii daruisem in acea vara inima imi raspundea cu aceeasi moneda...abia acum inainte sa plece mi-am dat seama...poate nu avea sa ne mai revedem, asa e viata...toate lucrurile frumoase se termina repede ...dar amandoi vom pastra intr-un coltisor de suflet amintirea unei veri perfecte in care ne indragostisem de o persoana pe care noi o credeam perfecta...
...nici nu stiu cat de repede am ajuns acasa...cand motorul s-a oprit "vraja" s-a rupt...ne-am trezit amandoi la realitatea cruda din calea careia nu aveam cum,si nu avea rost sa fugim...deodata am devenit constienti ca vara s-a terminat si ca odata cu revarsatul zorilor vietile noastre vor urma un alt curs...
Era momentul sa ne spunem "adio"?... "la revedere" suna parca mai bine... gesturile ne erau stangace si ne comportam intr-un mod nefirec...poate pentru ca nicunuia din noi nu-i plac despartirile... tot ce avea sa-mi ramana din vara aia era concentrat intr-o mangaiere pe obraz cand am contientizat ca sunt iubita... cu toate aste am spus adio... pana aici a tinut visul nostru...
...de aici inainte incepe realitatea...
(septembrie,inca n-am numarat cate file rugini au trecut din luna asta,anul... ar fi trebui sa fie 1900 toamna dar nu-mi aduc sigur aminte)"
All the world is calling, calling out my name
All the world is saying it won't be the same
All the sky is showing how it's gonna be
But I'm scared and I'm tired of being like me...
So truly, if there's light then I want to see it
Now that I know what I am looking for
Truly, if there's joy then I want to feel it
Here in this world is where I want to be
'Cause I can't cry anymore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu