...o sa te ploua pe aripi...

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, îti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfârseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

(Nichita Stanescu - Ploaie in luna lui marte)