De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragand dupa el un cer de miresme
cu nouri subtiri fara umbra?
De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de manji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atata, iubire,
vartej de-anotimpuri colorand un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunza cazand. Ca o rasuflare-aburita de ger.
(Nichita Stanescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu