vise...

once upon a time...
dar pana la urma nu toate povestile sunt de pe vremea lui a fost odata si nu in toate povestile se termina cu "au trait fericiti pana la adanci batraneti"... unele povesti seamana cu realitatea, altele sunt chiar mai urate decat ea, cu toate astea sunt povesti pentru ca personajele din ele sunt exceptionale si sunt in stare sa ofere o lectie de viata...
azi am primit o provocare... cap ou pas cap? sper sa fiu cap pana la capat si sa pot face ce-am promis.

so... here i go!

venea in fiecare zi in acelasi loc... acolo isi gasea ea linistea... in fiecare zi venea si privea apusul... in culorile lui gasea puterea sa mearga mai departe, ele puteau sa-i smulga de fiecare data un zambet... in acele momente lumea i se parea mai frumoasa...
la inceput ii era frica de inaltimi numai ca o tentase prea mult acest pod... acum de fiecare data se aseaza pe marginea lui si balanseaza picioarele in gol... asa simte ea ca se agata cu toate puterile de viata... e prea rea lumea din care vine, dar e atata frumusete in locul acela incat merita sa mai treaca o zi, si inca una numai pentru a veni la fiecare apus aici...
vine trenul... in fiecare zi acelasi tren trece pe sub picioarele ei... de fiecare data se viseaza in el margand spre necunoscut... nu stie incotro se indreapta si ar vrea si ea sa faca la fel... sa se urce in acel tren si sa calatoreasca, indiferent care ar fi destinatia... se uita la ceas... dupa calculele ei trenul a plecat de aproximativ 20 de minute din gara... daca maine se va sui in el? oare cum ar fi?

zilele trec...gandul ei ramane mereu la calatorie... tot ce viseaza e sa vada lumea, sa-si ia un rucsac in spate si sa plece fara o tinta anume...

-Biletele la control!
-stiti... eu nu am bilet... puteti sa-mi dati dumneavoastra?
-de ec nu v-ati luat din gara?
-...nu as sti sa va raspund, sa zicem ca am ajuns prea tarziu... imi puteti da dumneavoastra?
-pana unde mergeti?
-nu stiu.
-cum adica nu stiti?
-pana la capat!
-adica pana la...
-nu e nevoie sa-mi spuneti! da-ti un bilet pana la capat, dar nu vreau sa stiu unde e.
controlorul o priveste ciudat... nu prea intelege nimic. ea ii zambeste... el inca a ramas cu un mare semn de intrebare... ii taie bilet, ea ii da banii si fara sa arunce nici o privire pe bilet il pune in buzunar... uimit merge inainte... ei nu-i pasa despre ce ar putea crede despre ea.

atipise... fiind noapte nu reusise sa vada mai nimic din peisajele care i se asterneau in fata... din cand in cand se vedeau luminile cate unui oras ratacit si nimic mai mult de atat...

...se crapa de ziua... primele raze de soare o facura sa clipeasca... deschide ochii putin buimaca... in compartiment nu e nimeni... pentru o secunda are tendinta sa se uite pe bilet si sa vada incotro merge, s-a razgandit insa, mai bine sa nu stie... arunca o privire pe geam... nu foarte departe se vede marea... rasuflarea i se taie... nu ami vazuse niciodata marea... tot timpul visa la ea, la cat ar trebui sa fie de frumoasa... iar acum cand indraznise sa plece pasii au dus-o direct la mare... avea impresia ca toate visele i s-au implinit...


...nisipul ii zgaria talpile... se apropie de mal... spuma valurilor ii spala gleznele... vantul i se juca in par si respira sarea... in coltul ochilor ii dadu o lacrima... pana la urma nu a visat in zadar...



P.S.: pentru dovlecel... next week you'll have another one... enjoy!