cum sa nu-l iubesti?

in sfarsit am indraznit sa ma aventurez pana in parc... a fost atat de frig ca nu am scos nasul afara...


parca ar fi tara zapezilor... te intampina niste porti negre... imense... dar totul in spatele lor te imbie sa pasesti inauntru... brazi imensi plini de promoroaca... pomi ale caror crengi atarna greu de zapada... covorul alb pe care se pare ca nimeni nu a calcat... soarele bolnavicios din cand in cand razbate dintre nori... umbre bolnave se intind de-a lungul parcului dar totul straluceste...
un pas inainte si dincolo de porti magia te cuprinde... de undeva din mijlocul parcului se propaga pana aici notele firave ale unui pian... la cat de frig e afara ai impresia ca sunetele se transforma in materie si cad cu un clinchet pe aleile inghetate...ninge... dar numai in parc... nimic nu mi se mai pare ciudat insa...
cum te apropii de mijlocul parcului incepi sa deslusesti o voce care iti spune poezii si te indeamna la visare... de jur imprejur nu vad pe nimeni... e atata liniste in albul acela, in sunetele pianului si in vacea care rosteste poezii incat nu-mi trebuie nimic mai mult care sa ma faca sa zambesc... pentru momente ca astea merita sa mai traiesti inca o zi, si inca una...

cum sa nu-l iubesti? cum sa nu-ti placa? unde altundeva decat in Iasi ar putea exista locuri ca astea?