breath in, breath out...

se aud sirenele...
o ambulanta, inca una... le-am pirdut sirul... ce-au patit toti oamenii azi? toti vor sa se sinucida? toti adorm la volan? nu am nici doua ore de cand am ajuns la Urgente si pana acum doar cazuri din astea am avut...
in capatul salonului, pe unul din paturi o tanara... priveste in gol cu ochii verzi inotandu-i in lacrimi... in urma cu cateva ore incercase sa se sinucida... oare ce a impins-o la un asa gest? oare ce gandeste acum? isi regreta fapta si e fericita ca mai are o sansa la viata sau asteapta sa iasa de aici si sa duca la capat ceea ce a inceput... as vrea sa vorbesc cu ea... nu am curaj sa ma apropii... si ochii verzi privesc fix...
alaturi un batran se vaita... vrea acasa, nu-i plac spitalele... se teme ca va muri departe de casa si de ai lui, in bratele unor straini fara sa aibe cine sa-i aprinda o lumanare la cap... degeaba am vorbit si eu si o asistenta cu el...continua sa se vaite...

pe o targa un tanar in perfuzii... nu sta mai mult de 5 minute si este dus la radiografie. niciodata nu sta mai mult de 5 minute aici si de fiecare data vine un alt doctor si-l trimite sa faca noi investigatii... a avut noroc ca a scapat cu viata din accident...
inca o sirena... paramedicii intra agitandu-se... inca un accident...
timp de vreo doua ore a fost agitatie... pacientii vin si pleaca... paturile abia mai ajung... din laborator analizele parca nu vin suficient de repede... incet, incet lucrurile se aseaza, se face liniste si nu mai este la fel de aglomerat...

simt ca ma sufoc... ies sa iau o gura de aer...
e frig...echipamentul nu prea tine de cald... si frigul parca ma tine in viata... ninge si se aud sirene, altele... sora unei paciente ma intreaba de stareain care e afla aceasta... ii spun ca nu ma sunt in masura sa ii dau informatii, ca in curand va veni un medic sa o informeze dar ca sora ei e bine... in loc sa se intoarca in sala de asteptare femeia incepe sa-mi povesteasca despre cum a ajuns sora ei in starea in care se afla, despre diferite probleme din familie... nu stiu ce sa ii zic asa ca stau si o ascult... se vede ca are nevoie sa vorbeasca cu cineva, sa o inteleaga cineva si ma simt neputiincioasa... as vrea sa-i pot da un sfat care sa o ajute intradevar dar tot ce pot face este sa o ascult mai departe...
imi simt capul greu... totul in jurul meu incepe sa se intunece si sunetele se aud ca niste ecouri de parca ar veni de departe... un medic a venit sa vorbesca cu femeia de langa mine... ma lipesc de perete si incerc sa respir, aerul nu-mi ajunge in plamani, nu atat cat mi-ar trebui mie... simt cum alunec, ca ma scurg...
-Va este rau? domnisoara ma auziti?... dau sa deschid ochii dar nu prea mai asculta corpul de comenzi...
m-am trezit pe unul din paturi. o asistenta tocmai imi terminase de pus perfuzia iar d-na doctor incerca sa ma tina treaza...

intorc capul... in celalt capat fata cu ochi verzi privea in acelasi punc fix... acolo isi agatase ea viata... oare daca nu mai priveste intr-acolo va renunta sa traiasca? inca sunt curioasa ce a impins-o pana aici? si ce ganduri i se perinda acum prin minte... incet, incet imi revin si eu... sirenele se aud in continuare...