smile

zambea intunericului de afara... in ochi i se citea fericirea si parca cineva i-ar fi scris mare pe fata ca e indragostita... din cand in cand isi musca buzele ca sa nu izbucneasca in ras...
inca de cand urcasem in autobuz mi-a atras atentia... privindu-o mi-am amintit de mine... cred ca asa arat si eu atunci cand visez... oare oamenii cand ma vad zambind pe strada se intreaba daca sunt nebuna? de parca mi-ar pasa... de parca mi-a pasat vreodata... si ea crede la fel... pentru ca altfel sunt sigura ca ar izbucni in ras... sunt sigura ca si-ar striga in cele patru vanturi fericirea... zambetul o face sa para frumoasa... pana la urma pentru asta sunt zambetele infrumuseaza fetele care le poarta... tu stii sa zambesti? eu mai uit uneori dar am alaturi oameni care imi aduc mereu aminte cum se face... care tot tmpul ma trag de maneca si-mi spun ca zambetul face parte din mine...si pana la urma ei au dreptate...
ma face si pe mine sa zambesc... e de-a dreptul molipsitoare... doar ca mi-e frig si sunt leoarca... imi place prea mult ploaia asa ca azi am zis sa ma plimb pentru prima data anul asta prin ploaie... dar am uitat un amanunt foarte important: nu e vara si ploaia e ingrozitor de rece... dar nimic nu conteaza... stropii reci ma tin ancorata in realitate...

dream...

in semiintuneric sunetele se lovesc de pereti apoi mi se ingramadesc toate, toate in suflet rascolindu-l... mainile ei gonind pe clapele pianului... viorile care in rastimpuri ii raspund... dintr-un flaut sunetele curg lin...
uitasem cate placere imi face sa merg din cand in cand la opera... au fist perioade in care am uitat multe lucruri ce-mi faceau placere... am inceput sa le redescopar... unul cate unul...
inchide ochii si asculta... muzica te va face sa visezi...

sunny

e alb... nu a mai vazut soarele de saptamani... a uitat sa mai ajunga si pana aici, sau nu a avut destula putere dar astazi se revanseaza pentru toate zilele in acre a lipsit... zapada face lumina si mai puternica... fiecare raza de soare se desface in alte zeci de raze mai mici... lumina a inundat orasul care pana ieri era in intuneric...
ma dor ochii... parca e prea mult ceea ce ma inconjoara asa ca-i fac loc sa-mi intre in suflet, sa ma umplu de lumina, de soare si de aerul care inca mai e rece... asta ma linisteste... am inceput sesiunea si ma cuprinde panica... am nevoie sa respir viata ca sa pot sta in picioare... sa incep o noua zi si sa merg inainte...

azi am zambit... de fapt mi-am zambit mie, imi eram datoare... usor sau greu am invatat sa merg inainte chiar si atunci cand credeam ca nu mai pot... a fost ami greu un timp... incep sa-i revin, incep sa stau pe picioarele mele... ma clatin dar numai putin... in curand voi sta din nou dreapta in fata vietii ii voi zambi si ei si-i voi arata ca am mai invatat o lectie si sunt pregatita mai invat inca una sau cate mai are ea pentru mine...

a rasarit soarele si orasul asta plin de lumina ma umple si pe mine de speranta... speranta unei zile de maine in care tot ce voi sti va fi sa zambesc...

cum sa nu-l iubesti?

in sfarsit am indraznit sa ma aventurez pana in parc... a fost atat de frig ca nu am scos nasul afara...


parca ar fi tara zapezilor... te intampina niste porti negre... imense... dar totul in spatele lor te imbie sa pasesti inauntru... brazi imensi plini de promoroaca... pomi ale caror crengi atarna greu de zapada... covorul alb pe care se pare ca nimeni nu a calcat... soarele bolnavicios din cand in cand razbate dintre nori... umbre bolnave se intind de-a lungul parcului dar totul straluceste...
un pas inainte si dincolo de porti magia te cuprinde... de undeva din mijlocul parcului se propaga pana aici notele firave ale unui pian... la cat de frig e afara ai impresia ca sunetele se transforma in materie si cad cu un clinchet pe aleile inghetate...ninge... dar numai in parc... nimic nu mi se mai pare ciudat insa...
cum te apropii de mijlocul parcului incepi sa deslusesti o voce care iti spune poezii si te indeamna la visare... de jur imprejur nu vad pe nimeni... e atata liniste in albul acela, in sunetele pianului si in vacea care rosteste poezii incat nu-mi trebuie nimic mai mult care sa ma faca sa zambesc... pentru momente ca astea merita sa mai traiesti inca o zi, si inca una...

cum sa nu-l iubesti? cum sa nu-ti placa? unde altundeva decat in Iasi ar putea exista locuri ca astea?

a good advice :>

ever tried? ever failed?
never mind! try again! fail better! ;)

have a nice day! :)

nu...

"Locuiesc vis-a-vis.
Te vad in fiecare dimineata,gol, cu ferestrele larg deschise.
Nu ma arat, caci asta te-ar face sa zambesti.
Te studiez.
Numar femeile pe care le porti seara, si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida fereastra, dimineata.
Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de atatea ori plangand dupa ce ai umilit o femeie care tocmai a plecat.
Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod.
Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea singur ca sa-ti alegi cine vrei sa fi.
Cred ca doar in trei zile din ultimul an ai trait fara nicio masca si atunci iti venea mereu in vizita aceeasi femeie.
Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau... toate celelalte.
Intra cu spatele drept la tine, dar iesea fugarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine. Atat de rau, defapt.
Nu iubi, asteapta sa vin sa-ti fac curatenie."


...e dimineata din nou... pentru a nu stiu cata oara m-am trezit cu aceleasi ganduri... mereu imi revine in minte fragmentul de mai sus...

apus...

…stii draga mea, zilele astea nu am mai reusit sa te vizitez…totul e nebunie curate… Adnana a inceput scoala… e atat de entuziasmata… se pare ca face fata schimbarii… a inceput sa doarma noptile si sa nu mai aibe cosmaruri iar psihologul mi-a spus ca incepe sa-si revina in urma socului suferit…fiind atat de mica e posibil ca in timp totul sa i se para a fi doar un vis urat… si acum mai intreaba de tine… mai ales seara cand ii citesc cate o poveste sa adoarma…
…iti seamana atat de mult… licareste in ea acceasi dorinta de cunoastere, aceeasi curiozitate…si ochii…imi pune mii de intrebari, exact cum faceai si tu cand nu intelegeai ceva… trebuie sa-ti multumesc pentru ea… acum ea e motivul pentru care traiesc, ea e centrul universului meu, iar amintirea ta e vie prin ceea ce intruchipeaza fetita noastra…
…de-ai sti cat imi lipseti… uneori ma trezesc dimineata si ma astept sa te vad alaturi de mine pe perna… doar ca tu nu esti acolo…dulapul tau cu haine inca iti mai pastreaza mirosul… am vrut sa le donez, dar nu ma pot desparti de ele…
…zilele trecute am vrut sa recitesc cartea ta preferata… intre pagini am gasit biletelul pe care mi l-ai lasat… iubire… daca ai sti cat de mult a insemnat pentru mine… ca atunci cand abia ne casatorisem si in fiecare dimineata imi lasai pe perna inainte a pleci la servici cate un bilet in care imi urai o zi buna si-mi spuneai cat ma iubesti… mi-e atat de dor de diminetile alea… gasesc uneori biletele lasate de tine… asa te stiu mereu aproape… sper doar sa le mai gasesc mult timp de acum incolo… atunci simt ca soarele rasare si pentru mine… atunci simt ca de undeva de sus tu imi zambesti…
-Tati, tati… ai vazut ce frumos apune soarele? Si ce sunt pasarile alea? Mi se par atat de frumoase!
…parca ceva il trezise din visare… se uita la ingerasul din fata lui… in buclele ei blonde si in ochii mari si verzi isi vazu sotia pe care atat de mult o iubise… o lacrima ii izvora in coltul ochiului dar nu o putea lasa pe fetita sa-l vada plangand…
Lasa buchetul de flori pe mormant, se ridica de jos o lua de mana si incepu sa-i raspunda la intrebari…

Frunzele cadeau din copaci… un vant razlet imprastia caldura de peste zi… pe aleea din cimitir apusul le tinea companie celor doi… o zagatie neastamparata ce-si facea tatal sa zambeasca… maine vor veni din nou aici…


P.S.: asta e povestea pe saptamana asta... next week you'll have another one

era dimineata...

...diminetile il avea doar pentru ea... atunci stia ca nimic altceva nu-i apasa pe umeri... nici un gand nu-l chinuie... dimineata era doar al ei... copil somnoros cu bucle incurcate, cu privire dulce care vrea mereu alintat... ii era drag... de prima data cand il zarise se indragostise de el... nu credea in dragoste la prima vedere si totusi a fost indeajuns o strangere de mana si sa priveasca in ochii lui pentru a sti ca viata ei din acel punct urma sa-si schimbe cursul... a fost ca o scanteie care i-a strabatut pe amandoi... un fel de magnet caruia nu aveau cum sa i se impotriveasca... inca de atunci a stiut ca-l iubeste insa i-a luat ceva timp pana sa recunoasca asta...
...in fiecare dimineata ii placea sa o tachineze si sa faca glume in special pe seama pijamalelor ei... de fapt il chinuiau ingrozitor de mult pentru ca niciodata nu dezveleau atat cat ar fi vrut el din decolteu... cuvintele erau ceva prea mult pentru ei... ochii isi spuneau tot ce cuvintele nu ar fi fost in stare... de ar fi fost dupa ei timpul s-ar fi oprit in una din acele dimineti in care ei simteau ca sunt singuri si lumea intreaga e a lor... ei doi si cei patru pereti ai camerei erau tot ce aveau nevoie petru a fi fericiti...
reusea sa o faca sa viseze... sa simta ca traieste... sa zboare si pentru asta nu avea nevoie de aripi... si singurul miros care-i trezea era aroma cafelei... pe care ea niciodata nu reusea sa o faca... in prezenta lui era ingrozitor de aeriana si de cate ori se apropia de aragaz era un dezastru total :))...

se iubeau cu toata fiinta lor pentru ca stiau ca sunt raspunsul la raguciunile celuilalt si de o astfel de iubire ai parte doar o data in viata...


peretii inca poarta in ei amintirea diminetilor trecute...

P.S.: ... i do...

...

Coldplay-in my place
Vezi mai multe video din Muzica

prima zapada

isi lipise nasucul de geam... era atat de entuziasmat de spectacolul de afara... nu mai vazuse in viata lui atata alb... ce-i drept va implini doi anisori... e prima lui iarna cand poate intelege ceva...
e asa scump... buclele castanii... ochii mari, verzi... in loc de gurita pare sa aibe o cireasa rosie :))... e exact cum visase sa fie... Matei al ei...
se intoarce si-o priveste... ochii ii scanteie de curiozotate... are aceeasi privire ca tatal sau... buclele ii incadreaza fata si-l fac sa semene cu un inger... uneori privindu-l i se taie respiratia... atat de mult il iubeste...
-Mami, mami! vreau...
nici nu stie ce vrea :)) nici nu stie cum sa-i spuna... e zapada dar nu poate sa pronunte cuvantul pana la capat :))

prima lui iesire in zapada... se stramba putin, nu se astepta sa fie atat de rece, dar nimic nu pare sa-l impiedice sa o eploreze mai departe... cu pasi mici se avanta unde nimeni nu mai calcase... aluneca putin si aterizeaza in zapada pufoasa... se pare ca-i place foarte mult pentru ca incepe sa rada... rasul lui cristalin ii umple sufletul cu liniste... acum arata ca un om de zapada in miniatura... se pare ca-i place foarte mult... il ia in brate si-l scutura, nu ar vrea sa-i raceasca puiul... are obrajii rosii ca doi bujori...

in inserarea ce se lasa peste oras un om mai mic si un om mai mare descopera frumusetea iernii iar rasul lor umple linistea...

vise...

once upon a time...
dar pana la urma nu toate povestile sunt de pe vremea lui a fost odata si nu in toate povestile se termina cu "au trait fericiti pana la adanci batraneti"... unele povesti seamana cu realitatea, altele sunt chiar mai urate decat ea, cu toate astea sunt povesti pentru ca personajele din ele sunt exceptionale si sunt in stare sa ofere o lectie de viata...
azi am primit o provocare... cap ou pas cap? sper sa fiu cap pana la capat si sa pot face ce-am promis.

so... here i go!

venea in fiecare zi in acelasi loc... acolo isi gasea ea linistea... in fiecare zi venea si privea apusul... in culorile lui gasea puterea sa mearga mai departe, ele puteau sa-i smulga de fiecare data un zambet... in acele momente lumea i se parea mai frumoasa...
la inceput ii era frica de inaltimi numai ca o tentase prea mult acest pod... acum de fiecare data se aseaza pe marginea lui si balanseaza picioarele in gol... asa simte ea ca se agata cu toate puterile de viata... e prea rea lumea din care vine, dar e atata frumusete in locul acela incat merita sa mai treaca o zi, si inca una numai pentru a veni la fiecare apus aici...
vine trenul... in fiecare zi acelasi tren trece pe sub picioarele ei... de fiecare data se viseaza in el margand spre necunoscut... nu stie incotro se indreapta si ar vrea si ea sa faca la fel... sa se urce in acel tren si sa calatoreasca, indiferent care ar fi destinatia... se uita la ceas... dupa calculele ei trenul a plecat de aproximativ 20 de minute din gara... daca maine se va sui in el? oare cum ar fi?

zilele trec...gandul ei ramane mereu la calatorie... tot ce viseaza e sa vada lumea, sa-si ia un rucsac in spate si sa plece fara o tinta anume...

-Biletele la control!
-stiti... eu nu am bilet... puteti sa-mi dati dumneavoastra?
-de ec nu v-ati luat din gara?
-...nu as sti sa va raspund, sa zicem ca am ajuns prea tarziu... imi puteti da dumneavoastra?
-pana unde mergeti?
-nu stiu.
-cum adica nu stiti?
-pana la capat!
-adica pana la...
-nu e nevoie sa-mi spuneti! da-ti un bilet pana la capat, dar nu vreau sa stiu unde e.
controlorul o priveste ciudat... nu prea intelege nimic. ea ii zambeste... el inca a ramas cu un mare semn de intrebare... ii taie bilet, ea ii da banii si fara sa arunce nici o privire pe bilet il pune in buzunar... uimit merge inainte... ei nu-i pasa despre ce ar putea crede despre ea.

atipise... fiind noapte nu reusise sa vada mai nimic din peisajele care i se asterneau in fata... din cand in cand se vedeau luminile cate unui oras ratacit si nimic mai mult de atat...

...se crapa de ziua... primele raze de soare o facura sa clipeasca... deschide ochii putin buimaca... in compartiment nu e nimeni... pentru o secunda are tendinta sa se uite pe bilet si sa vada incotro merge, s-a razgandit insa, mai bine sa nu stie... arunca o privire pe geam... nu foarte departe se vede marea... rasuflarea i se taie... nu ami vazuse niciodata marea... tot timpul visa la ea, la cat ar trebui sa fie de frumoasa... iar acum cand indraznise sa plece pasii au dus-o direct la mare... avea impresia ca toate visele i s-au implinit...


...nisipul ii zgaria talpile... se apropie de mal... spuma valurilor ii spala gleznele... vantul i se juca in par si respira sarea... in coltul ochilor ii dadu o lacrima... pana la urma nu a visat in zadar...



P.S.: pentru dovlecel... next week you'll have another one... enjoy!

povesti cu zane

i-am promis ca ii voi scrie o poveste... a trecut aproape un an de atunci... i-am scris povestea doar pe jumatate... pe atunci era povestea in care traiam amandoua... acum povestea s-a schimbat, are alte coordonate, alte personaje... doar noi am ramas in ea... si nici macar noi nu suntem la fel... nu stiu unde pe drum ceva in noi s-a schimbat... poate ne-am mai maturizat, poate ce am trait pana acum ne-a facut sa vedem altfel viata... am ramas tot noi si totusi suntem altfel...
m-am tot gandit zilele astea... nu mi-as putea imagina o lume fara dovlecelu meu... cand nu-mi este aproape nimic nu e cum trebuie... stie sa-mi citeasca toate gandurile si stie sa ma faca sa-mi fie bine... si mi-e frica de ziua in acre dintr-un motiv sau altul una va trebui sa plece... cum va fi viata noastra atunci? =))) cred ca vom cheltui toti banii nostri pe telefoane sau facand naveta intre orase...
povestea inceputa in urma cu un an... imi dau lacrimile cand incep sa o citesc si totusi gandurile mi s-au oprit intr-un punct fix si nu o pot continua... era atat de frumoasa si de ireala... realitatea cruda a facut-o sa moara... mereu imi aduce aminte de ea si ma roaga sa o tremin... cred ca-i voi scrie alta dar ma tem ca nu-i va place la fel de mult...

intre timp ea isi traieste povestea chiar acum... sper doar sa nu vina o zi in care realitatea va fi alta decat povestea de astazi...

pana unde ?

lumea mi se destrama si nu pot sa fac nimic sa o opresc... zilele mi le petrec langa ea in spital iar noptile nu pot dormi pentru ca mi-e frica, simt ca nu-mi ajunge aerul si ma scufund...
nici nu mai stiu cate zile au trecut... singurul lucru care inca ma tine pe picioare e gandul ca ea are nevoie de mine... trebuie sa ma vada zambind... trebuie sa ma vada pe mine puternica sa fie si e la fel...
cosmarul asta oare nu se termina?
stiind ce va fi peste zi mi-e tot mai greu sa ma trezesc dimineata, mi-e tot mai greu sa zambesc... mi-e tot mai greu sa stau in picioare... si toate se invart in jurul meu... si niciodata nu-mi ajunge aerul...
mi-am promis ca atunci cand ea va fi bine ma voi duce si eu la medic... pana atunci nu pot... nu vreau...fara ea lumea mea se prabuseste... trebuie sa o stiu mereu acasa ca lucrurile sa mearga cum trebuie...

astept zilele de maine si ma rog ca totul sa fie bine...mai bine decat e azi...

delir...

-mergem?
-si incotro ne indreptam pasii?
-ai uitat sa visezi?
-zilele astea ai mai dormit?
-ce are a face?
-inca visam cu ochii deschisi?
-nu asta am facut tot timpul?
-auzi?
-?
-tie niciodata nu ti-e frica?
-ar trebui sa-mi fie?
-si daca visul se transforma in cosmar?
-ti-ai facut bagajul?
-tu nu raspunzi la intrebari?
-pana unde vrei sa ajungi azi?
-cat de mult lasi sa se vada din tine?
-si te-ai hotarat cand te vei opri?
-imi spui si mie ce-ti place de aici?
-tu reusesti sa te intelegi?
-cat de frig e afara?
-mai ai mult de impachetat?
-ai gustat vreodata?
-ar fi trebuit sa o fac?
-de ce-mi raspunzi mereu cu o intrebare?
-cum se face ca niciodata nu reusesc sa te inteleg?
-noi mai vorbim inca de aceleasi lucruri?
-ai idee cat de tarziu s-a facut?
-ai pregatit tot?
-si acum?
-tu nu stii?
-tu ai uitat?
-ai incredere?
-ai luat tot ce-ti trebuie?
-cat timp mai facem asta?
-mai e mult pana se intuneca?
-vrei sa te mai intorci?
-as avea la ce ma intoarce?
-nu ar trebui sa stii tu mai bine?
-tie nu ti-a ajuns?
-nu obosesti niciodata?
-si daca?
-?
-te mai leaga ceva de tot?
-crezi ca vor incapea toate?
-nu putem incerca nimic?
-daca cedeaza?
-ma asculti?
-mai stii?
-ma vezi?
-mai mergi?
-ne oprim?
-este vreun capat?
-poti sa tii asta?
-cand ma vei strange in brate?
-nu crezi ca vorbesti prea mult?
-tu nu te alinti niciodata?
-si dupa aceea?
-mergem pe jos?
-ai mai vazut orasul?
-pana departe mai e mult?
-maine o luam de la capat nu?

...trezeste-ma cand e gata...acum nu vreau decat sa dorm...

who am i?

I dont know what i've done
Or if i like what i've begun
But something told me to run
And honey you know me it's all or none
There were sounds in my head
Little voices whispering
That i should go and this should end
Oh and i found my self listening

Cause i dont know who i am, who i am without you
All i know is that i should
And i dont know if i could stand another hand upon you
All i know is that i should
Cause she will love you more than i could
She who dares to stand where i stood

See i thought love was black and white
That it was wrong or it was right
But you ain't leaving without a fight
And i think i am just as torn inside

Cause i dont know who i am, who i am without you
All i know is that i should
And i dont know if i could stand another hand upon you
All i know is that i should
Cause she will love you more than i could
She who dares to stand where i stood

And I wont be far from where you are if ever you should call
You meant more to me then any one i've ever loved at all
But you taught me how to trust myself
And so i say to you, this is what i have to do.

Cause i dont know who i am, who i am without you
All i know is that i should
And i dont know if i could stand another hand upon you
All i know is that i should
Cause she will love you more than i could
She who dares to stand where i stood
She who dares to stand where i stood.

go nohere warm

breath in, breath out...

se aud sirenele...
o ambulanta, inca una... le-am pirdut sirul... ce-au patit toti oamenii azi? toti vor sa se sinucida? toti adorm la volan? nu am nici doua ore de cand am ajuns la Urgente si pana acum doar cazuri din astea am avut...
in capatul salonului, pe unul din paturi o tanara... priveste in gol cu ochii verzi inotandu-i in lacrimi... in urma cu cateva ore incercase sa se sinucida... oare ce a impins-o la un asa gest? oare ce gandeste acum? isi regreta fapta si e fericita ca mai are o sansa la viata sau asteapta sa iasa de aici si sa duca la capat ceea ce a inceput... as vrea sa vorbesc cu ea... nu am curaj sa ma apropii... si ochii verzi privesc fix...
alaturi un batran se vaita... vrea acasa, nu-i plac spitalele... se teme ca va muri departe de casa si de ai lui, in bratele unor straini fara sa aibe cine sa-i aprinda o lumanare la cap... degeaba am vorbit si eu si o asistenta cu el...continua sa se vaite...

pe o targa un tanar in perfuzii... nu sta mai mult de 5 minute si este dus la radiografie. niciodata nu sta mai mult de 5 minute aici si de fiecare data vine un alt doctor si-l trimite sa faca noi investigatii... a avut noroc ca a scapat cu viata din accident...
inca o sirena... paramedicii intra agitandu-se... inca un accident...
timp de vreo doua ore a fost agitatie... pacientii vin si pleaca... paturile abia mai ajung... din laborator analizele parca nu vin suficient de repede... incet, incet lucrurile se aseaza, se face liniste si nu mai este la fel de aglomerat...

simt ca ma sufoc... ies sa iau o gura de aer...
e frig...echipamentul nu prea tine de cald... si frigul parca ma tine in viata... ninge si se aud sirene, altele... sora unei paciente ma intreaba de stareain care e afla aceasta... ii spun ca nu ma sunt in masura sa ii dau informatii, ca in curand va veni un medic sa o informeze dar ca sora ei e bine... in loc sa se intoarca in sala de asteptare femeia incepe sa-mi povesteasca despre cum a ajuns sora ei in starea in care se afla, despre diferite probleme din familie... nu stiu ce sa ii zic asa ca stau si o ascult... se vede ca are nevoie sa vorbeasca cu cineva, sa o inteleaga cineva si ma simt neputiincioasa... as vrea sa-i pot da un sfat care sa o ajute intradevar dar tot ce pot face este sa o ascult mai departe...
imi simt capul greu... totul in jurul meu incepe sa se intunece si sunetele se aud ca niste ecouri de parca ar veni de departe... un medic a venit sa vorbesca cu femeia de langa mine... ma lipesc de perete si incerc sa respir, aerul nu-mi ajunge in plamani, nu atat cat mi-ar trebui mie... simt cum alunec, ca ma scurg...
-Va este rau? domnisoara ma auziti?... dau sa deschid ochii dar nu prea mai asculta corpul de comenzi...
m-am trezit pe unul din paturi. o asistenta tocmai imi terminase de pus perfuzia iar d-na doctor incerca sa ma tina treaza...

intorc capul... in celalt capat fata cu ochi verzi privea in acelasi punc fix... acolo isi agatase ea viata... oare daca nu mai priveste intr-acolo va renunta sa traiasca? inca sunt curioasa ce a impins-o pana aici? si ce ganduri i se perinda acum prin minte... incet, incet imi revin si eu... sirenele se aud in continuare...

ultima ploaie

si ce va face copilul din mine?

deschid ochii...in albastrul ochilor lui ma pierd ca intr-o apa adanca si totusi limpede...ma tine strans in brate reusind astfel sa ma ancoreze in realitate, in realitatea zilelor petrecute impreuna...

...incerc sa adorm din nou... el imi sopteste un timid "te iubesc"... simt cum alunec intr-un fel de gol si totul incepe sa se invarta cu mine...era ceva la care nu ma asteptam... nu pot sa articulez nici doua silabe... un zambet firav imi rasare pe fata...
se tranteste usa:
-maaaa!!!! trezirea!!!! hai ca circula tramvaiele!poate prindem si noi unu spre casa!
...ne intoarcem amandoi spre el si abia cand da ochi in ochi cu noi isi da seama ca a nimerit intr-un moment prost... ar da sa se scuze dar nu are rost sa mai spuna nimic...
e traziu de acum... trebuie sa merg acasa... si nu m-as dezlipi din bratele lui... si nu as vrea sa stau departe de ochii aia albastri care imi insenineaza ziua...
...e ceata si cerul apasa greu... incercam sa prindem un tramvai... the party it's over... dar numai pentru seara asta, maine o luam de la capat ;))

doar ca sa fie

de dimineata stau in fata tastaturii...simt nevoia sa scriu doar ac toate cuvintele nu vor sa fie scoase la iveala... s-au inghesuit intr-un colt si niic unul nu vrea sa iasa la lumina...
...nu am scris de mult, cel putin nu aici...
e ceata, la fel ca in sufletul meu... zeci de sentimente amestecate, zeci de trairi carora nu le pot da nume si nici nu ar avea vreun rost sa o fac... insa pe zi ce trece in suflet mi se insenineaza... cu fiecare noua dimineata e mai bine... asta pana in dimineata cand va rasari de tot soarele... si atunci voi putea zambi fara nici o retinere... atunci totul va fi bine...

nu are rost sa mai aberez acum aici...pana data viitoare poate imi fac timp sa va scriu o poveste sau ceva de genul asta...

revelion?

tot ce-mi va ramane va fi melodia de mai sus... restul se leaga de ea.

ca tot i-am promis Otiliei... drepturile de "autor" ii sunt rezervate ei... ii multumesc de piesa, nu o ami ascultasem de mult timp si ea mi-a adus aminte ;))

just pull the trigger

Take a breath, take it deep
Calm yourself, he says to me
If you play, you play for keeps
Take a gun, and count to three
I’m sweating now, moving slow
No time to think, my turn to go

And you can see my heart beating
You can see it through my chest
And I’m terrified but I’m not leaving
Know that I must pass this test
So just pull the trigger

Say a prayer to yourself
He says, close you eyes
Sometimes it helps
And then I get a scary thought
That he’s here means he’s never lost

And you can see my heart beating
You can see it through my chest
And I’m terrified but I’m not leaving
Know that I must pass this test
So just pull the trigger

As my life flashes before my eyes
I’m wondering will I ever see another sunrise?
So many won’t get the chance to say goodbye
But it’s too late to pick up the value of my life

And you can see my heart beating
You can see it through my chest
And I’m terrified but I’m not leaving
Know that I must pass this test
So just pull the trigger

inceput de...

abia trecusem in noul an... m-a luat in brate si mi-a spus ca ma iubeste... m-am panicat si nu am mai putut scoate nici un cuvant, nu am putut nici macar sa schitez un zambet... simteam ca-mi fuge pamantul de sub picioare... nu asa trebuia sa fie, nu acum, nu acolo,nu de nici un fel... am avut un deja-vu si cu greu am reusit sa-mi opresc lacrimile... in urma cu un an... dar asta nu mai conteaza... nimic nu mai conteaza...
...ciudat inceput...de an si de toate... eu incercand sa zambesc dar gandul imi zbura mereu departe...
...uneori stau si ma gandesc daca e bine ce-am facut... incerc sa ma conving singura ca asa e cel mai bine pentru mine, pentru tine, pana la urma pentru toti...
inca odata mi-am confirmat ca urasc revelionul... chiar daca petrecerea a fost draguta, oamenii super ok si am reusit sa ajung acasa dupa 2 zile... cu ttoate astea mai nimic nu mi se pare a fi ce ar trebui sa fie... sper doar ac anul care a inceput sa nu fi la fel ca noaptea de revelion... un prea mare vartej de sentimente, saream de la o stare la alta... sper doar ca anul asta sa treaca cu bine, sa fie altfel, sa reusesc sa fac o parte din lucrurile pe acre mi le-am propus... sper sa... dar lasa asta acum, abia cand voi realiza ce mi-am propus voi povesti...pana atunci nu-mi ramane decat sa am incredere in puterea mea de a merge inainte si de a ajunge acolo unde imi doresc.