...ma plimb in deriva pe strazi...noaptea pastreaza cu ea arsita de peste zi si vantul parca arde... in cuptorul orasului abia ma simt in stare sa mai respir...
strazile sunt aproape pustii iar oamenii care trec pe langa mine se uita mirati... nu inteleg ce cauta un copil la ora asta pe strazi (imi facusem 2 codite si nu-mi puteau da mai mult de 16 ani,de asta pana si chelnerita din taverna m-a intrebat de buletin).
...de cand am plecat din Iasi si pana acum a disparut mirosul de tei (si nu a trecut decat o saptamana)... simt ca lipseste ceva... langa mine Dovlecel vorbeste,o ascult,inteleg tot ce-mi spune dar mi-e greu sa-i raspund... si ma simt naspa fata de ea,pentru ca imi povesteste cu atata patos si de multe ori se asteapta sa-i raspund sau sa rad dar eu nu leg nici doua silabe si in loc sa rad ma uit la ea si-i zambesc... stie ca ceva ma framanta,ma intreaba si ma lasa sa cred ca m-a crezut atunci cand din doua silabe abia articulate i-am zis ca nu am nimic...
in minte imi canta melodia de mai jos:
am auzit-o de multe ori in taverna si nu stiam de unde sa o iau pana cand azi m-am dus la chelnerita si am intrebat-o... o fi zis ca's nebuna dar nu mai puteam de curiozitate...
...simt cum gandurile ma apasa...sunt ca ceva care se lasa greu pe umerii mei si asta ma face sa inaintez din ce in ce mai greu... oricat as incerca sa nu din fiecare gand rasari tu... inca mi-e dor... am zis ca o saptamana departe de absolut tot si toate, in o alta companie decat sunt obisnuita imi va face foarte bine si cand ma voi intoarce deja voi fi mult mai detasata... m-am inselat amarnic... toate astea n-au facut decat sa-mi sporeasca dorul de tine si sentimentul ca-mi lipsesti...
...ca si cum cineva m-ar fi strigat deodata ridic privirea din pamant si mi-o indrept spre cer...dintre norii grosi rasarea o luna aproape plina... daca as fi fost la tara sau macar undeva departe de orasul asta in care simt ca ma sufoc m-as
fi plimbat sub razele lunii dar asa...
vreau sa plec cat mai departe... dar sa nu fiu nevoita sa ma intorc prea curand aici,cel putin nu pana cand incepe urmatorul an de facultate... doar o saptamana nu mi-a ajuns... am "bateriile" atat de descaracte incat imi trebuie mult mai mult sa l incarc... imi trebuie mai mult de o saptamana ca sa ma adun,sa fiu iarasi eu, Diana care zambeste tot timpul,fara sa ma simt ipocrita,fara ca zambetul meu sa fie fals...
..."tomorrow it's another day" cum bine zicea cineva dar acum mi-e greu sa cred in ziua de maine...mi-e frica de ce ar putea urma... mi-e frica de ce aduce cu dansa aceasta zi de maine... mi-e frica de necunoscut si nici nu ma simt in stare sa fac un pas in intampinarea lui si sa incerc sa-l inteleg...
...as vrea ca totul sa se opreasca la ziua de azi si sa nu mai existe zile de maine... oare mai e mult pana departe? as vrea sa cunosc vesnicia,infinitul si eternitatea...dar cu toate astea nu vreau sa mai fie zile de maine... :-<
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu