...progresam si uitam sa fim fericiti...asa k din cand in cand trebuie sa mai reducem putin viteza sa ne mai uitam in jur si sa incercam sa ne bucuram de viata... de un rasarit de soare, de zambetul unui copil...zambeste si astfel vei fi un pic mai fericit decat erai inainte...
...fericirea e ca lacrima ingerilor...trebuie sa ai grija sa nu o risipesti...si sa o aduni picatura cu picatura pentru a forma un intreg...
...fericirea e ca lacrima ingerilor...trebuie sa ai grija sa nu o risipesti...si sa o aduni picatura cu picatura pentru a forma un intreg...
vineri, iunie 26, 2009
nightmare
...un coridor intunecat care mi se pare ca nu se mai termina,din loc in loc fasii de lumina de pe alte coridoare ajung sa-l lumineze si pe acesta...putin mai departe un neon clipeste,mai bine ar fi stins decat asa... tunetele si respiratia mea sunt sigurele sunete care ajung pana la mine... de cate ori fulgera umbra stejarului batran se profileaza de-a lungul holului... mi-e frica...as vrea sa o iau la fuga dar picioarele nu au putere asa ca ma tarasc incet de-a lungul holului... nu stiu unde vreau sa ajung si nici ce caut acolo...
...am ajuns intr-o portiune unde sunt geamuri care dau in niste saloane mari pline cu paturi... niste aparate ciudate se afla la capatul fiecarui pat, pe cateva din paturi se afla si bolnavi... ceva imi atrage atentia asa ca ma apropii de un geam si ma uit in salon.nimeni nu pare sa ma observa asa ca nestingherita studiez ce se intampla inauntru... pe patul de langa geam este intinsa o bolnava... o roscata cu ochii tristi... ma uit atent la ea. e conectata la unul din aparate iar mana din care ii ies catetere e deformata... intreg corpul ei pare chinuit de o durere de nedescris si doar ochii ii sunt limpezi cu toate ca innoata in lacrimi...
afara fulgerele si tunetele se intetesc... se aude si rapaitul ploii... mi se face din ce in ce mai frica si vreau sa alerg... aceeasi neputiinta ca mai devreme... incep sa plang si incerc sa strig... sunetele mi se opresc in gat si cu toate sfortarile nu reusesc sa articulez nici un cuvant... holul asta strabatut de lumini difuze pare sa nu se mai termine...
...deschid ochii si sar speriata in pat... ma uit in jurul meu si cu greu imi recunosc camera... afara tuna si fulgerele arunca pe perete silueta ciresului din geam, se aude ploaia... incerc sa ma linistesc... totul a fost doar un vis... dar lacrimile inca imi curg siroaie pe obraz... in intuneric ma cuibaresc intre perne... as inchide ochii sa adorm la loc dar de fiecare data imi revine pe retina imaginea fetei care facea dializa si ochii aceia verzi atat de tristi...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu