...din vis m-au urmat temeri de care nu reusesc sa scap...
...o noapte agitata cu franturi de amintiri, vise ciudate toate amestecate cu lungi perioade de veghe... cu greu faceam diferenta intre vis si realitatea in care traiesc...
...simt un gol imens atat in mine cat si in jurul meu... linistea asta e atat de apasatoare, melodiile pe care le ascult nu vor reusi niciodata sa o umple... ca o umbra te regasesc in fiecare gand...
...ma ratacesc de mine, de realitate si acum nici nu ma simt in stare sa ma agat de ceva... imi las sufletul sa cada in gol, nu pot...de fapt nu exista nu pot,doar nu vreau... sa zic nu vreau e prea mult... pur si simplu nu ma simt in stare...
...tot ce vreau e sa plec...departe de toti si de toate, undeva unde sa nu mai stiu de nimic, nici macar de mine... sa stau pe marginea unei prapastii si sa privesc in departare iar sub picioarele mele sa se deschida un gol imens... am nevoie de golul ala nu ca sa sar ci sa ma agat atunci cu toate puterile de viata... sa vad departarea si sa realizez ca inca mai exista frumusete, inca mai exista puritate, inca mai este adevar, inca mai sunt locuri care merita vazute, sentimente care merita experimentate...
...ma asteapta o zi lunga dar nu-mi vine sa ies din casa... trebuie sa ma intalnesc cu oameni,sa le zambesc si asta ma face sa ma simt ipocrita... dar nu am ce face. trebuie sa ridic capul sus, sa ma adun, sa zambesc i sa ma prefac ca totul este bine si ca lumea mea perfecta nu e zguduita de nici un norisor... dar pana cand, Doamne, pana cand?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu