...de afara se aud triluri de pasari...mmmmmm asa mai zic si eu alarma sa te trezesti :))... colegii mei incep sa foiasca prin corturi semn ca s-au cam trezit (cei mai harnici binenteles)...in cortul meu toata lumea doarme...
...deschid cortul si privelistea de afara ma lasa fara glas... aburii se ridica deasupra padurii iar peste brazi soarele se inalta in toata splendoarea lui anuntand o dimineata perfecta... iarba e plina de diamante... departe valea e plina de valatuci de nori pufosi... ai impresia ca daca alergi si-ti dai drumul sa zbori vei putea sari in voie pe ei...miroase a viata, a natura care se trezeste dupa o furtuna ingrozitoare...
...ici colo cate un somnoros sau somnoroasa cautand cate ceva... toti ne uitam dezorientati,inca nu stim ce si cum...parca e prea dimineata... un singur lucru cred ca ne gandim toti : e superb aici sus si a meritat drumul(dar binanteles nu e valabil pentru toata lumea :D )...un "dus" inghetat langa izvor m-a facut sa ma trezesc de-a binelea, de acum sunt gata sa fac fata inca unei zile in necunoscut...
si la mine in cort s-au trezit... luam masa si mai lenevim putin...pe afara fiecare incearca sa-si caute cate ceva de facut... unii joaca volei iar altii fac gratar de bocanci =)), nu de alta dar i-a plouat ieri pe furtuna si nu mai au cu se incalta :)), asa ca unul din baieti sta langa foc si intoarce papucii pe o parte si pe alta pana ii usuca =)).
...nu-mi gasesc nicaieri locul... alte dati m-as fi dus in mijlocl celui mai mare grup si as fi inceput sa socializez cu toti dar acum... nu am chef... m-am plimbat putin, am inspectat imprejurimile,mi-am umplut plamanii cu aerul proaspat de munte si mi-am ascultat gandurile care se tot certau intre ele... nu au ajuns la nici un compromis si nici eu nu am putut sa fac nimic sa le ajut,le-am lasat in voia lor sa faca ce vor...
...profesorii ne-au organizat cateva jocuri de stafeta ca sa ne mobilizeze pe toti si sa mai facem astfel si putina miscare... au reusit insa sa ne distreze cat de cta :D...
...intr-un sfarsit mi-am zis ca e cazut sa ma asez si eu langa unul din grupuri... la focul unde se faceau "papuci la gratar" mi s-au parut oamenii cei mai ok asa k m-am dus si eu langa ei...
...incet, incet se lasa seara peste tabara nostra, am facut focul tot mai mare si ne adunasem destul de multisori in jurul lui... fiecare vorbea in legea lui cu colegul de langa... in soapta am inceput sa-i cant unei colege un cantecel care pe mine ma amuza teribil si am simtit nevoia sa-l impart si cu ea...un coleg de langa m-a auzit si m-a rugat sa cant tare pentru toti... mi-am zis ca nu am nimic de pierdut si am inceput sa le cant... deodata s-a lasat linistea peste tabara si nu se auzea decat vocea mea... cand am terminat primul cantec toti ma felicitau pentru vocea mea si ma intrebau de ce nu am urmat o fac de profil...le-am zambit fara sa le raspund nimic... si am inceput un alt cantec... si inca unul... au cantat si ei cu mine si tti ne-am simtit mai mult decat super ok... in celelalte grupuri studentii erau beti,urlau, vorbeau de aiurea dar aici toti erau linistiti,s-a baut cu cap si cantam cu totii,respactandu-ne unul pe altul, ascultandu-ne asa cum ii sta bine unui grup civilizat. M-am mirat de cat de frumos s-au comportat unii din ei... am tinut-o asa pana tarziu in noapte... unul cate unul ne-am retras spre corturi sa ne pregatim pentru o urmatoare zi care se anunta mult mai obositoare...
...am adormit intr-un tarziu leganata de cantecul greierilor...
...progresam si uitam sa fim fericiti...asa k din cand in cand trebuie sa mai reducem putin viteza sa ne mai uitam in jur si sa incercam sa ne bucuram de viata... de un rasarit de soare, de zambetul unui copil...zambeste si astfel vei fi un pic mai fericit decat erai inainte...
...fericirea e ca lacrima ingerilor...trebuie sa ai grija sa nu o risipesti...si sa o aduni picatura cu picatura pentru a forma un intreg...
...fericirea e ca lacrima ingerilor...trebuie sa ai grija sa nu o risipesti...si sa o aduni picatura cu picatura pentru a forma un intreg...
marți, iunie 30, 2009
luni, iunie 29, 2009
si-am plecat de-acasa...(ziua 1)
in sfarsit la drum...un accelerat plin de studenti somnorosi,se inainteaza cu viteza melcului iar trenul e intr-o stare jalnica(nici nu se compara cu cele care merg spre Bucuresti,arata exact ca personalul care duce spre Harlau)...imi impart compartimentul cu un coleg de facultate si patru studenti la geografie: una din fete e drogata (fara pic de gluma),celelalte doua sunt mahmure si un baiat care incearca sa le tina in frau...
...e mult prea dimineata si nu ma simt deloc in apele mele...simt ca-mi lipseste ceva... e prima data cand merg la munte fara un prieten apropiat sau fara gasca asa ca nu sunt in largul meu...
...vagoanele din fata sunt pline cu ai mei colegi si mai sunt si cativa rataciti prin vagonul in care stau eu... baietii s-au pus de dimineata pe petrecut... umbla din compartiment in compartiment si fac panarama... mai toti care au intrat in compartimentul meu m-au intrebat ce am,ca vezi Doamne eu de obicei zambesc iar acum sunt foarte posomorata... nu am nici un chef sa leg conversatii cu ei asa ca le raspund monosilabic pana se plictisesc si ma lasa in pace... inceputul nu e prea promitator...sper totusi ca saptamana asta sa aduca ceva mai bun de atat.
in schimb peisajele care se desfasoara in fata mea sunt superbe...cu cat ma apropii mai mult de munte cu atat simturile mele se trezesc la viata si parca imi vine cheful.
...............................................................................
Later:
...dupa 5 ore de mers cu trenul in sfarsit la Vatra Dornei...un peron plin cu 100 de studenti care isi cara dupa ei bagaje care cantaresc mai mult ca dansii :)). Toti asteptam inceperea cursului de orientare turistica. In sfarsit apar si profesorii. de cum m-a vazut profa de volei m-a luat de mana si m-a dus direct la farmacie. "Pentru orice eventualitate" a zis ea, dar mi-a prins chiar bine. Se face prezenta,se verifica echipamentul, ni se dau cateva instructiuni si pornim la drum.
Acasa mi s-a parut usor dar cu cat incep sa urc cu atat rucsacul mi se pare din ce in ce mai greu...incerc sa tin pasul cu cei din fata,cei din spate sunt enervanti,toti se vaita si din cauza asta imi pierd ritmul la mers si ma obosesc si mai tare...
dupa o prima portiune de drum deja lumea se vede altfel...chiar daca greutatea din spate atarna peisajele ma fac sa uit de tot si sa merg inainte... simt ca vreau din ce in ce mai mult si stiu ca nu vreau sa ma opresc pana nu ajung in varf...
de aproape 3 ore tot urc...din cand in cand imi vine sa las rucsacul din spate si sa ma opresc... dar pana acum am invatat ca pot mai mult, conteaza doar sa vreau asa ca m-am incapatanat si am mers mai departe... nu exista nu pot.exista doar nu vreau si de data asta mi-am demonstrat mie ca pot inca mult dupa ce am zis ca nu se mai poate...
nori negri atarna deasupra noastra...la 1600 de metri deja ma simt mai aproape de cer... in sfarsit se vede cabana,mai am cel mult 20 de min de mers pana la ea... deodata incepe ploaia...pelerina e mult prea departe sa ajung la ea si oricum nu mai e mult pana departe :D asa ca nu o mai caut in rucsac. am ajuns la cabana uda din cap pana in picioare dar chiar nu-mi pasa, sunt prea fericita ca am reusit sa ajung pana acolo ca sa mai bag de seama ploaia care oricum a stat imediat ce am ajuns.
...dupa ce am ajuns sus cu totii (unii au ajuns cu jumatate de ora in urma mea :>) ne-am indreptat cu totii spre o pajiste unde ne-am instalat tabara.
imediat dupa ce ne-am instalat corturile a inceput sa ploua. de data asta se pornise furtuna...fulgera si tuna iar vantul ne zgaltaia cortul din toate incheieturile. in cortul in care stateam a inceput sa ploua. spre norocul nostru unul din profesori ne-a imprumutat un cort.eu mi-am luat bagajele si m-am mutat intr-un alt cort... uda leorca dupa ce ma chinuisem prin vant si ploaie sa ancorez cortul astfel incat sa nu ploua in el mi-am luat pe mine haine uscate si m-am bagat direct in sacul de dormit... mai aveam putin si faceam un atac de panica... tunetele se auzeau tot mai aproape, fulgerele faceau din noapte zi si absolut nimic din ce mi se povestea nu reusea sa-mi distraga atentia de la ce se intampla afara... intr-un sfarsit am adormit leganata de sunetul ploii care rapaia in prelata cortului...
............................................................................
...m-a trezit galagia de afara...e inca intuneric...in cort toata lumea doarme... afara se aude tot mai mult zgomot...incerc sa adorm la loc,dar am impresia ca am dormit zile intregi... din cate imi dau seama din sunetele pe care le percep se face foc de tabara...dupa cateva minute presupunerile mi-au fost adeverite... in jurul focului se adunasera elevi si profesori, toti deopotriva de beti (cred ca asa si-au facut curaj sa infrunte furtua) si s-au pus pe cantat unii mai bine,altii mai fals unii mai incet,altii mai urlat melodii pe care nu reuseau sa le duca pana la capat :)). intr-un sfarsit am adormit cantandu-mi in gand un cantec care-mi aducea aminte de ultimul foc de tabara de care am avut parte si de tine binenteles... :-<
.............................................................................
...a inceput din nou ploaia cu tunete si fulgere... vantul bate cu putere... afara nu se mai aude tipenie de om,toti se pare ca s-au refugiat in corturi... nici macar nu stiu cat e ceasul, telefonul imi este inchis (am zis ca vreau sa ma rup de tot de lume cat timp sunt plecata si il deschid doar rar sa vad daca are cineva nevoie urgenta de mine, si asa nu ma va tine bateria o sapt intreaga :D ) si alta sursa sa vad cat e ceasul n-am... incerc sa ma linistesc singura si sa adorm... macar nu ploua in cort (asta e bine)... cu gre reusesc din nou sa adorm dar afara deja ziua se ingana cu noapte iar poaia se transformase intr-o bruiala...
...e mult prea dimineata si nu ma simt deloc in apele mele...simt ca-mi lipseste ceva... e prima data cand merg la munte fara un prieten apropiat sau fara gasca asa ca nu sunt in largul meu...
...vagoanele din fata sunt pline cu ai mei colegi si mai sunt si cativa rataciti prin vagonul in care stau eu... baietii s-au pus de dimineata pe petrecut... umbla din compartiment in compartiment si fac panarama... mai toti care au intrat in compartimentul meu m-au intrebat ce am,ca vezi Doamne eu de obicei zambesc iar acum sunt foarte posomorata... nu am nici un chef sa leg conversatii cu ei asa ca le raspund monosilabic pana se plictisesc si ma lasa in pace... inceputul nu e prea promitator...sper totusi ca saptamana asta sa aduca ceva mai bun de atat.
in schimb peisajele care se desfasoara in fata mea sunt superbe...cu cat ma apropii mai mult de munte cu atat simturile mele se trezesc la viata si parca imi vine cheful.
...............................................................................
Later:
...dupa 5 ore de mers cu trenul in sfarsit la Vatra Dornei...un peron plin cu 100 de studenti care isi cara dupa ei bagaje care cantaresc mai mult ca dansii :)). Toti asteptam inceperea cursului de orientare turistica. In sfarsit apar si profesorii. de cum m-a vazut profa de volei m-a luat de mana si m-a dus direct la farmacie. "Pentru orice eventualitate" a zis ea, dar mi-a prins chiar bine. Se face prezenta,se verifica echipamentul, ni se dau cateva instructiuni si pornim la drum.
Acasa mi s-a parut usor dar cu cat incep sa urc cu atat rucsacul mi se pare din ce in ce mai greu...incerc sa tin pasul cu cei din fata,cei din spate sunt enervanti,toti se vaita si din cauza asta imi pierd ritmul la mers si ma obosesc si mai tare...
dupa o prima portiune de drum deja lumea se vede altfel...chiar daca greutatea din spate atarna peisajele ma fac sa uit de tot si sa merg inainte... simt ca vreau din ce in ce mai mult si stiu ca nu vreau sa ma opresc pana nu ajung in varf...
de aproape 3 ore tot urc...din cand in cand imi vine sa las rucsacul din spate si sa ma opresc... dar pana acum am invatat ca pot mai mult, conteaza doar sa vreau asa ca m-am incapatanat si am mers mai departe... nu exista nu pot.exista doar nu vreau si de data asta mi-am demonstrat mie ca pot inca mult dupa ce am zis ca nu se mai poate...
nori negri atarna deasupra noastra...la 1600 de metri deja ma simt mai aproape de cer... in sfarsit se vede cabana,mai am cel mult 20 de min de mers pana la ea... deodata incepe ploaia...pelerina e mult prea departe sa ajung la ea si oricum nu mai e mult pana departe :D asa ca nu o mai caut in rucsac. am ajuns la cabana uda din cap pana in picioare dar chiar nu-mi pasa, sunt prea fericita ca am reusit sa ajung pana acolo ca sa mai bag de seama ploaia care oricum a stat imediat ce am ajuns.
...dupa ce am ajuns sus cu totii (unii au ajuns cu jumatate de ora in urma mea :>) ne-am indreptat cu totii spre o pajiste unde ne-am instalat tabara.
imediat dupa ce ne-am instalat corturile a inceput sa ploua. de data asta se pornise furtuna...fulgera si tuna iar vantul ne zgaltaia cortul din toate incheieturile. in cortul in care stateam a inceput sa ploua. spre norocul nostru unul din profesori ne-a imprumutat un cort.eu mi-am luat bagajele si m-am mutat intr-un alt cort... uda leorca dupa ce ma chinuisem prin vant si ploaie sa ancorez cortul astfel incat sa nu ploua in el mi-am luat pe mine haine uscate si m-am bagat direct in sacul de dormit... mai aveam putin si faceam un atac de panica... tunetele se auzeau tot mai aproape, fulgerele faceau din noapte zi si absolut nimic din ce mi se povestea nu reusea sa-mi distraga atentia de la ce se intampla afara... intr-un sfarsit am adormit leganata de sunetul ploii care rapaia in prelata cortului...
............................................................................
...m-a trezit galagia de afara...e inca intuneric...in cort toata lumea doarme... afara se aude tot mai mult zgomot...incerc sa adorm la loc,dar am impresia ca am dormit zile intregi... din cate imi dau seama din sunetele pe care le percep se face foc de tabara...dupa cateva minute presupunerile mi-au fost adeverite... in jurul focului se adunasera elevi si profesori, toti deopotriva de beti (cred ca asa si-au facut curaj sa infrunte furtua) si s-au pus pe cantat unii mai bine,altii mai fals unii mai incet,altii mai urlat melodii pe care nu reuseau sa le duca pana la capat :)). intr-un sfarsit am adormit cantandu-mi in gand un cantec care-mi aducea aminte de ultimul foc de tabara de care am avut parte si de tine binenteles... :-<
.............................................................................
...a inceput din nou ploaia cu tunete si fulgere... vantul bate cu putere... afara nu se mai aude tipenie de om,toti se pare ca s-au refugiat in corturi... nici macar nu stiu cat e ceasul, telefonul imi este inchis (am zis ca vreau sa ma rup de tot de lume cat timp sunt plecata si il deschid doar rar sa vad daca are cineva nevoie urgenta de mine, si asa nu ma va tine bateria o sapt intreaga :D ) si alta sursa sa vad cat e ceasul n-am... incerc sa ma linistesc singura si sa adorm... macar nu ploua in cort (asta e bine)... cu gre reusesc din nou sa adorm dar afara deja ziua se ingana cu noapte iar poaia se transformase intr-o bruiala...
vineri, iunie 26, 2009
soy del aire...soy del agua
http://soytuaire.labuat.com/ (pintar una cancion e ceva funny, cu siguranta are sa va placa)
melodia asta imi da o strare de bine ;))...mi se pare jucausa si vesela ca sa nu mai spun de vocea tipei care e de-a dreptul fantastica :D. enjoy it!
norii sunt cearsaf pe soare
Sa fac dragoste cu ploaia...
Sa fac dragoste cu vantul...
Sa fac dragoste cu cerul...
Sa ma-ntind pe tot pamantul...
Stelele-s pistruii noptii,
Luna-i amintirea zilei,
Norii sunt cearceaf pe soare,
Ei ma vor uita de tine,
Linistea va curge-n mïne...
the last one
n-oi fi fost eu mare fan Michel Jackson acum dar stiu ca pe melodiile lui "am facut ochi" cum se spune... unul din putinele lucruri de care imi aduc aminte de cand eram mica e cum ii imitam dansul =)) ,iar pe parintii mei ii amuza teribil. asa ca am simtit nevoia sa aduc si eu un omagiu celui care odata reusea sa umple stadioanele in timpul concertelor. Rest in peace!
nightmare
...un coridor intunecat care mi se pare ca nu se mai termina,din loc in loc fasii de lumina de pe alte coridoare ajung sa-l lumineze si pe acesta...putin mai departe un neon clipeste,mai bine ar fi stins decat asa... tunetele si respiratia mea sunt sigurele sunete care ajung pana la mine... de cate ori fulgera umbra stejarului batran se profileaza de-a lungul holului... mi-e frica...as vrea sa o iau la fuga dar picioarele nu au putere asa ca ma tarasc incet de-a lungul holului... nu stiu unde vreau sa ajung si nici ce caut acolo...
...am ajuns intr-o portiune unde sunt geamuri care dau in niste saloane mari pline cu paturi... niste aparate ciudate se afla la capatul fiecarui pat, pe cateva din paturi se afla si bolnavi... ceva imi atrage atentia asa ca ma apropii de un geam si ma uit in salon.nimeni nu pare sa ma observa asa ca nestingherita studiez ce se intampla inauntru... pe patul de langa geam este intinsa o bolnava... o roscata cu ochii tristi... ma uit atent la ea. e conectata la unul din aparate iar mana din care ii ies catetere e deformata... intreg corpul ei pare chinuit de o durere de nedescris si doar ochii ii sunt limpezi cu toate ca innoata in lacrimi...
afara fulgerele si tunetele se intetesc... se aude si rapaitul ploii... mi se face din ce in ce mai frica si vreau sa alerg... aceeasi neputiinta ca mai devreme... incep sa plang si incerc sa strig... sunetele mi se opresc in gat si cu toate sfortarile nu reusesc sa articulez nici un cuvant... holul asta strabatut de lumini difuze pare sa nu se mai termine...
...deschid ochii si sar speriata in pat... ma uit in jurul meu si cu greu imi recunosc camera... afara tuna si fulgerele arunca pe perete silueta ciresului din geam, se aude ploaia... incerc sa ma linistesc... totul a fost doar un vis... dar lacrimile inca imi curg siroaie pe obraz... in intuneric ma cuibaresc intre perne... as inchide ochii sa adorm la loc dar de fiecare data imi revine pe retina imaginea fetei care facea dializa si ochii aceia verzi atat de tristi...
delir
...din vis m-au urmat temeri de care nu reusesc sa scap...
...o noapte agitata cu franturi de amintiri, vise ciudate toate amestecate cu lungi perioade de veghe... cu greu faceam diferenta intre vis si realitatea in care traiesc...
...simt un gol imens atat in mine cat si in jurul meu... linistea asta e atat de apasatoare, melodiile pe care le ascult nu vor reusi niciodata sa o umple... ca o umbra te regasesc in fiecare gand...
...ma ratacesc de mine, de realitate si acum nici nu ma simt in stare sa ma agat de ceva... imi las sufletul sa cada in gol, nu pot...de fapt nu exista nu pot,doar nu vreau... sa zic nu vreau e prea mult... pur si simplu nu ma simt in stare...
...tot ce vreau e sa plec...departe de toti si de toate, undeva unde sa nu mai stiu de nimic, nici macar de mine... sa stau pe marginea unei prapastii si sa privesc in departare iar sub picioarele mele sa se deschida un gol imens... am nevoie de golul ala nu ca sa sar ci sa ma agat atunci cu toate puterile de viata... sa vad departarea si sa realizez ca inca mai exista frumusete, inca mai exista puritate, inca mai este adevar, inca mai sunt locuri care merita vazute, sentimente care merita experimentate...
...ma asteapta o zi lunga dar nu-mi vine sa ies din casa... trebuie sa ma intalnesc cu oameni,sa le zambesc si asta ma face sa ma simt ipocrita... dar nu am ce face. trebuie sa ridic capul sus, sa ma adun, sa zambesc i sa ma prefac ca totul este bine si ca lumea mea perfecta nu e zguduita de nici un norisor... dar pana cand, Doamne, pana cand?
memories
...am gasit melodia din intamplare dar mi-a rascolit amintiri peste care incerc sa las praful sa se aseze... (cea pe care o ascultasem cu tine era intr-o alta versiune)
...m-ai intrebat de ce-mi place atat de mult si ti-am zis ca nici nu am reusit sa fiu atenta la versuri,pe mine ma fascina vocea si linia melodica... nici acum nu reusesc sa urmaresc versurile si de data asta nu din cauza melodiei ci din cauza amintirilor... langa tine nu mai aveam nevoie de nimic...eram toata un zambet... tu erai conditia necesara si suficienta ca eu sa fiu fericita,ca in matematica.
mi-e dor de tine, de ceea ce eram NOI...ma asteptam sa fie mai usor dar doare al naibii de tare...
P.S.: ... :-< poate e mai bine sa nu-ti mai spun... si totusi... te iubesc...
joi, iunie 25, 2009
leapsa ;))
Dacă aş putea, aş vrea să fiu ...
o floare: sanzaiana
un anotimp: primavara
o culoare: albastru
un animal: cal salbatic
un obiect vestimentar: rochie
o melodie: Lifehouse- Everything
un vers: " caci eu iubesc si ochi si buze si morminte"
un obiect: carte
un instrument muzical: chitara
un copac: cires salbatic
un oraş: Iasi
o persoană publică: Tudor Chirila
o carte: "Invitatia la vals" - Mihail Drumes
un fel de mâncare: crema de branza cu verdeata
un supererou: Zana Zorilor
un fenomen al naturii: ploaia de vara
o maşină: Aston Martin One-77 negru
un fruct: piersica
o parte a corpului: urachea
un film: sweet november
o floare: sanzaiana
un anotimp: primavara
o culoare: albastru
un animal: cal salbatic
un obiect vestimentar: rochie
o melodie: Lifehouse- Everything
un vers: " caci eu iubesc si ochi si buze si morminte"
un obiect: carte
un instrument muzical: chitara
un copac: cires salbatic
un oraş: Iasi
o persoană publică: Tudor Chirila
o carte: "Invitatia la vals" - Mihail Drumes
un fel de mâncare: crema de branza cu verdeata
un supererou: Zana Zorilor
un fenomen al naturii: ploaia de vara
o maşină: Aston Martin One-77 negru
un fruct: piersica
o parte a corpului: urachea
un film: sweet november
miercuri, iunie 24, 2009
visul unei nopti de-o vara (part 2)
...soarele a apus dupa deal de ceva vreme...norii inca par a fi in flacari... imbiati de racoarea care se lasa greierii si-au inceput balada... deasupra lacului pescarusii inca zboara... pe lac zaresc cateva pasari care mi se par superbe iar bunicul imi spune ca sunt lebede... lebede...ca in povesti...as vrea sa merg sa le vad mai indeaproape dar e prea tarziu si bunicul e inhamat deja caii sa mergem acasa...
...m-am intins pe culcusul facut din iarba proaspat cosita...pe cer tocmai s-a ivit prima stea... aerul miroase a flori, a caldura si a praf... caii alearga intr-un trap usor pe drumul de tara...bunicul fluiera o melodie care imi pare tare cunoscuta..stiu sigurr ca l-am mai auzit-o cantand dar nu-mi pot da seama ce e si nici nu-mi vine sa-l opresc sa-mi spuna ce e... stelele incep sa se inmulteasca iar bunicul imi arata diferite constelatii...ce-mi place cand imi povesteste sau cand ma invata cate ceva...
...in departare se aud caini latrand,ne aproiem de o stana...bunicul opreste,se duce sa vorbeasca ceva cu ciobanul si se intoarce la mine cu cas proaspat... stie ca-mi place si de cate ori poate imi face toate mofturile...
...leaganul carutii,mirosul dulce al ierbii si cantecul bunicului aproape ca ma adorm...undeva departe rasare si luna... o luna rosie si mare... tot timpul bunicul mi-a zis ca luna rosie prevesteste nenorociri dar in seara asta mi-e prea bine sa ma gandesc la lucruri rele ,las superstitiile deoparte si ma bucur in sinea mea de spectacolul de afara...
...concertul greierilor e in toi...imi miroase a crini... se pare ca am ajuns acasa...am adormit si mi-e asa de bine in iarba ca nu-mi vine sa ma ridic de acolo... ma fac ca dorm in continuare iar bunicul ma lasa acolo pana duce caii la locul lor apoi vine,ma ia in brate si ma duce in patul meu... ce mult mi-ar fi placut sa ma lase sa dorm sub cerul instelat,dar se teme sa nu racesc...
in geam se joaca luna...mie mi-a sarit somnul asa ca numar stele si tes vise...
...cand voi fi mare eu...
marți, iunie 23, 2009
all fade away
She sits in her corner
Singing herself to sleep
Wrapped in all of the promises
That no one seems to keep
She no longer cries to herself
No tears left to wash away
Just diaries of empty pages
Feelings gone a stray
But she will sing
Til everything burns
While everyone screams
Burning their lies
Burning my dreams
All of this hate
And all of this pain
I'll burn it all down
As my anger reigns
Til everything burns
Walking through life unnoticed
Knowing that no one cares
Too consumed in their masquerade
No one sees her there
And still she sings
Til everything burns
While everyone screams
Burning their lies
Burning my dreams
All of this hate
And all of this pain
I'll burn it all down
As my anger reigns
Til everything burns
Everything burns
Everything burns
Everything burns
Watching it all fade away
All fade away
Everyone screams
Everyone screams
(Watching it all fade away)
Til everything burns
While everyone screams
Burning their lies
Burning my dreams
All of this hate
And all of this pain
I'll burn it all down
As my anger reigns
Til everything burns
Everything burns
Watching it all fade away
Everything burns
Watching it all fade away
luni, iunie 22, 2009
ratacire...
cerul apasa greu...aerul pare statut,nu misca nici o frunza si pur si simplu simt ca ma sufoc... ceva imi apasa pieptul si nu ma lasa sa respir...
...de cateva ore ma plimb in nestire pe strazi...nici nu mai stiu unde ma aflu, am mers pe atatea strazi ocolite incat cred ca m-am cam ratacit...ce mai conteaza,am sa gasesc eu drumul spre casa daca am sa am nevoie de el... acum nu vreau decat sa uit de tot si de toate...acasa peretii ma strang,oamenii vorbesc cu mine dar eu nu-i aud...pana la mine razbat doar franturi din ceea ce au de spus... si am atatea de facut si nu am chef de nimic... abia astept sa iau rucsacul in spate si sa plec... o sapt la munte e tot ce am nevoie acum... asa o sa-mi incarc cat de cat bateriile... dar cu restul ce fac?... cu toate sentimentele astea...cu ele ce fac?
...lumea incepe sa se invarta...nu mai aud bine si simt ca ma clatin...imaginile se vad in ceata...cel mai bine ar fi sa ma asez...norocul meu ca sunt mai in marginea orasului (cred)... de partea cealalta a soselei incepe un parc,sau o padure... cu chiu cu vai traversez si ma asez pe un petic de iarba...aud cu ecou o masina care ma claxoneaza... inchid ochii,n-am destula putere sa-i tin deschisi... simt ca ma scufund si fac eforturi din ce in ce mai mari sa respir... imi aduc aminte ca am la mine o pastiluta...incerc sa o gesec in geanta dar imi e atat de greu pentru ca nu prea imi mai simt mainile... in sfarsit,inchit pastila...in 5 minute totul va fi bine,pentru moment...
...am cam pierdut notiunea timpului...oare cat timp am stat intinsa in iarba?... lumea pare sa fi revenit la normal vazuta prin ochii mei... ma ridic si merg mai departe...inca nu mi-am stabilit o tinta... cred ca voi merge putin pe poteca pe care tocmai am zarit-o...undeva trebuie sa duca...
...incet,incet...ajung intr-o poienita...in celalalt capat sunt niste scari. curiozitatea ma impinge ctre ele...incep sa urc...dupa primele imi pare rau,nu cred ca voi avea puterea necesara sa merg pana la capt,mai ales ca nici macar nu stiu incotro duc... totusi cuiozitatea nu-mi da pace, ca sa nu mai zic de faptul ca nu vreau sa ajung prea curand undeva anume asa k nu pot sa merg decat inainte!
...ce multe trepte,am impresia ca nu se mai termina... in schimb se merita urcusul... cu cat urc mai mult cu atat am ocazia sa vad orasul de mai sus,si-mi place la nebunie... printre crengile copacilor se vede orasul arzand sub soarele nemilos...
...cam pana aici au fost... la capatul scarilor se inalta niste ziduri masive de piatra... ciudat...nu stiam de existenta lor... oricum zidurile aste trebuie sa aiba si o usa asa ca incep sa merg de-a lungul zidului... dupa ce am inconjurat vre-o 2 pereti in mijlocul celui de-al treilea dau de o imensa usa de stejar putin intredeschisa... ma opresc putin in fata usii... din-nauntru se simte o adiere racoroasa si se zaresc cateva tufe de trandafiri...imping inca putin usa,doar atat cat sa ma pot strecura si intru...o gradina superba se intinde in fata mea plina de trandafiri in floare si tei care raspandesc un miros dulce... in mijlocul gradinii se zareste sfioasa o bisericuta... un loc mai potrivit nici ca puteam gasi... in biserica tot timpul imi gasesc linistea sufleteasca de care am nevoie... imi indrept pasii catre acolo dar spre ghinionul meu biserica e inchisa... ma cuprinde disperarea... imi doream atat de mult sa intru in biserica iar acum simt ca pana si Dumneze imi intoarce spatele... nu-mi mai pot stapani lacrimile care de mult stau sa izbucneasca... simt cum m-au parasit toate puterile... ma asez pe o banca si incerc sa ma calmez... din copaci se aud triluri de pasari... e ca si cum un inger mi-ar canta sa-mi dea de stire ca nu sunt chiar singura... ma adun incetul cu incetul... lasa,imi zic in sinea mea... totul are sa fie bine, nimic nu e intamplator... si toate necazurile cum vin asa trec...
...soarele a apus demult... aerul rece se amesteca cu fierbinteala zilei...din teiul din fata bisericii se aude cantand o privighetoare... de acum ar fi cazul sa ma duc acasa... ies pe poarta la fel cum am intrat... in vale orasul si-a aprins luminile si se vede superb...acum numai sa gasesc si drumul spre casa sau sa ma gaseasca el pe mine...
duminică, iunie 21, 2009
monolog (part 4)
-Dor? si de aici incolo incotro?
-Tot inainte mititico...tot inainte...
-Unde? inainte spre ce?
-Asta nu am de unde sa stiu...vom vedea ;).
-Si de unde voi sti care-i drumul drept?
-Pana acum ai stiut?
-Nu :-<...
-Si crezi ca daca vei sti te vei tine de el?
-...
-Iti spun eu:cu siguranta nu pentru ca tu nu stii sa respecti reguli si nu-ti place sa te supui!
-Poate ai dreptate...
-Acum intoarce pagina! si urmatoarea...
-Tot inainte mititico...tot inainte...
-Unde? inainte spre ce?
-Asta nu am de unde sa stiu...vom vedea ;).
-Si de unde voi sti care-i drumul drept?
-Pana acum ai stiut?
-Nu :-<...
-Si crezi ca daca vei sti te vei tine de el?
-...
-Iti spun eu:cu siguranta nu pentru ca tu nu stii sa respecti reguli si nu-ti place sa te supui!
-Poate ai dreptate...
-Acum intoarce pagina! si urmatoarea...
infinit
...masina goneste cu viteza pe soseaua goala...intunericul s-a lasat demult peste suflete si viata... singurele lumini care ne insotesc sunt farurile masinii si fulgerele care nu mai contenesc...
...m-am cuibarit pe scaunul din dreapta soferului...nu ma simt deloc in largul meu... toata ziua am avut o senzatie aiurea ca si cum ceva rau urmeaza sa se intample... linistea ma omoara si totusi parca nu ma simt in stare sa dau un play... te-as ruga pe tine dar nu reusesc sa articulez nici macar doua silabe... din cand in cand trag cu coada ochiului la tine... pari a fi la fel de nervos chiar daca incerci sa pastrezi un aer calm... ce se intampla cu noi? eram atat de entuziasmati de plecarea asta si acum cand in sfarsit suntem pe drum?...
...trag adanc aer in piept si in sfarsit gasesc puterea sa ma misc...nu mai gasesc butoanele si dupa ce le apas pe aproape toate in sfarsit m-playerul porneste... din boxe se aud primele acorduri dintr-o melodie ATB... ceva mai potrivit nici ca putea sa cante... ca prin minune incep sa ma relaxez...ma uit la tine si tu pari sa faci acelasi lucru...as intinde mana pana la tine...nu stiu de ce dar ma opresc la jumatatea drumului...rezem capul pe geamul din dreapta si benzile albe ale soselei aproape ca ma hipnotizeaza... melodia umple golul dintre noi... imi vine sa-ti spun atatea lucruri...in inchipuirea mea ti le spun dar in realitate nu rostesc nici macar o silaba... si totusi am impresia ca stii deja ce gandesc. si daca nu e asa? lasa ca am sa-ti spun eu...
...a rasarit si luna dar in departare inca se vad fulgere strabatand cerul...
...o curba larga si intram intr-o padure deasa...printre crengi se zaresc stele si raze argintii de luna... deschizi geamul sti aprinzi o tigara... se simte o adiere rece... miroase a tei amestecat cu fumul fin de la tigara ta...e un miros de care nu m-as satura niciodata...deschid si geamul meu... acum simt vantul din toate partile... imi umple parul de mirosul teilor... cat de mult imi place sa merg prin padure noaptea cu viteza...te-as ruga sa mai calci putin pe acceleratie dar ma abtin si asa avem cu mult peste 100 de km...
...padurea s-a terminat si o nesfarsita campie se intinde acum in fata noastra,sau poate mi se pare asa din cauza intunericului... ma ia putin cu somn dar nu mai avem mult si nu vreau sa adorm... nici unul din noi nu spune nimic dar din priviri ne intelegem atat de bine... ne ajunge o privire sa stim cat insemnam unul pentru celalalt...
...doar cativa km ne mai despart de capatul drumului...in boxe inca se aude ATB... la orizont mijesc zorile si noi ne indreptam catre acolo...
...in sfarsit...am ajuns odata cu rasaritul soarelui... parcam masina coboram si sfiosi ne prindem de mana de parca n-am mai fi facut asta niciodata... ne uitam unul in ochii celuilalt,instantaneu izbucnim in ras si o luam la fuga spre plaja...cat am asteptat clipa asta...cu ine in brate ai inceput sa te invarti in nestire...un dans al indragostitilor pe care doar noi il stim sau cel putin asa ni se pare... ne sarurtam indelung...imi era asa dor de buzele tale... din mare se ridica un bulgare de foc...
...ma strangi tare de tot in brate de parca ai vrea sa devenim un singur trup... inca nu am scos nici un cuvat... ne uitam nesatiosi unul in ochii celuilalt promitandu-ne unul altuia lumea,cerul,infinitul... mi se pare ca in ochii tai e inceputul si sfarsitul a toate...
....te iubesc! am sosptit amandoi in cor...primele cuvinte pentru dimineata aceea racoroasa...nici nu aveam nevoie de mai mult...
P.S.: te iubesc!
sâmbătă, iunie 20, 2009
insomnie...
...deschid ochii ca si cum cineva m-ar fi strigat... sunt intr-un pat strain si-mi ia ceva timp pana imi dau seama unde ma aflu...am impresia ca am dormit foarte mult si caut telefonul pe noptiera... ceasul arata ora 01:15... n-am dormit nici macar o ora... ma invelesc din nou si incerc sa adorm... in zadar... si mi se pare asa ciudat pentru ca am avut o zi foarte grea si am adormit in patul ameliei din greseala...
...incep sa ma invart pe toate partile... o mie de ganduri imi dau navala deodata in minte... le alung pe toate si unul totusi ramane... mi-e dor de tine... si din fiecare coltisor mi se urla acelasi lucru... mi-e dor si asta aproape ca doare... pare ceva atat de palpabil... ma inconjoara de peste tot si parca apasa... in subconstientul meu am impresia ca si tu esti treaz... e o chestie pe care pur si simplu o simt, ca la inceput cand trimiteam amandoi mesaje odata sau simteam pur si simplu cand celuilalt nu-i era bine... stiam ca esti treaz si te gandesti la celeasi lucruri ca si mine... am vrut sa sun...dupa ce am apelat de vreo 10 ori nr tau si-am inchis am renuntat...
...ma uit din nou la ceas...e aproape trei...oricat incerc nu reusesc sa adorm... si gandurile astea care vin de-a valma... pe retina mi se perinda franturi cu noi...sunt toate amestecate,intr-o dezordine pe care nu o inteleg...in intuneric zambesc imaginii tale...as intinde mana sa te mangai pe frunte...nu o fac pentru ca stiu ca vei disparea...
...un zgomaot ciudat imi perturba linistea...tresar... e doar o creanga din copacul de la geam...se pare ca vine ploaia...vantul se zbuciuma cu putere prin copaci,se aude tot mai tare...nu mai pot sta in pat asa ca pun un halat pe mine si ies...in usa de la intrare ma izbeste un vant aproape fierbine...inca poarta cu el arsita zilei si mirosul dulce al teilor...incep sama plimb in nestire prin gradina imensa... vantul rascoleste tot in cale... aerul miroase a ploaie venita de departe, a tei, a trandafiri si a iarba proaspat cosita...ceva imi lumineaza poteca... ridic privirea...in departare cerul e brazdat cu fulgere... continui sa ma plimb in nestire si inca am impresia ca daca intind mana te voi putea lua de mana...simt ca daca nu ar batea atat de tare vantul te-as auzi cum mi-ai spune in soapta o poveste...
...un strop mare de ploaie mi-a cazut pe obraz...asta e in loc de un sarut de noapte buna?...inca un strop si inca unul pana incepe sa ploua torential...e calda ploaia chiar daca e noapte...si vantul care bate e inca fierbinte...in loc sa ma indrept spre casa continui sa bantui potecile gradinii...e atat de bine venita ploaia asta... imi curata sufletul...cu toate astea nu ma pot linisti... am o senzatie ciudata care nu-mi da pace... nu inteleg ce e... incerc sa ascult dar tot ce aud sunt picaturile de ploaie pe caldaram si vantul sfasiat de copaci...incerc sa vad dar ochii mei nu percep decat ceea ce fulgerele lasa sa se vada...incerc sa simt...si simturile mele nu inregistreaza decat picaturile de ploaie, vatul si...pe tine...
...in departare se vad mijind zorile...noapte se cearta cu ziua dar cea din urma castiga...ploaia s-a mai pototlit putin in schimb vatul a inceput sa sufle rece...sunt uda din cap pana in picioare si am inceput sa tremur graznic...trebuie sa ajung in casa altfel voi capata o raceala de toata frumusetea...
...in paturi...inca tremur...inchid ochii si incerc sa adorm...ploaia asta m-a obosit... doar tu alergand prin mintea mea esti neobosit... caldura ma cuprinde incet,incet...am impresia ca cineva ma ia in brate...sunt pe jumatate adormita si deja visez ca sunt langa tine...
...din curte se aude cocosul...la orizont se vede mijind o bucatica de soare... se anunta o zi limpede si frumoasa...ploaia de peste noapte a spalat tot mai putin gandurile mele...
vineri, iunie 19, 2009
miercuri, iunie 17, 2009
crede!
Crede in iarba ce iese din nea
crede in iubirea ce nu va pleca
crede in zane si uita de zmei
crede-n dorinte implinite la trei
crede ca orice boboc va nflori
crede ca ea intr o zi iti va zambi
crede ca azi e mai bine ca ieri
crede ca viata iti va da ce ii ceri
Nu ti fie teama, va fi bine
nu ti fie teama, crede in tine
si soarele te va vedea
Nu-ti fie teama, va fi bine
nu-ti fie teama, crede in tine
macar putin ploaia va sta
crede in glasul din inima ta
crede si n ce ochii nu pot vedea
crede ca poti fi mai bun decat rau
crede in ochii copilului tau
crede in soarele de dupa nori
crede in surasul iubitei din zori
crede in maine, nu privi inapoi
crede in tine, in mine, in noi
Tot ce-i frumos e chiar in fata ta
doar crede in asta s ai sa poti vedea
sâmbătă, iunie 13, 2009
acasa...printre margarete
...am nevoie sa-ti scriu dar nu prea stiu ce...
...azi am fost acasa... si-mi vine sa rad ca zic asta... am fost acolo unde adresa corespunde cu cea din buletin... pt ca sa-i spun acasa e prea mult,chiar daca imi place la nebunie... am nevoie de un acasa dar inca nu l-am gasit... ca tot m-am invartit in jurul cozii fara sa zic nimic mai bine las pozele sa vorbeasca azi pentru mine...
...aici e parte din inima mea...
...acasa...
...dealurile copilariei mele...
...si-am cules margarete... si sanzaiene... ti-am zis ca asa miroase copilaria mea? a sanzaiene si a iarba coapta...
...cautam visele ingropate demult printre margarete... le-am lasat sa prinda miros de flori si sper ca atunci cand le voi dezgropa sa fie mai frumoase...
...it feels so good there...
...azi am fost acasa... si-mi vine sa rad ca zic asta... am fost acolo unde adresa corespunde cu cea din buletin... pt ca sa-i spun acasa e prea mult,chiar daca imi place la nebunie... am nevoie de un acasa dar inca nu l-am gasit... ca tot m-am invartit in jurul cozii fara sa zic nimic mai bine las pozele sa vorbeasca azi pentru mine...
...aici e parte din inima mea...
...acasa...
...dealurile copilariei mele...
...si-am cules margarete... si sanzaiene... ti-am zis ca asa miroase copilaria mea? a sanzaiene si a iarba coapta...
...cautam visele ingropate demult printre margarete... le-am lasat sa prinda miros de flori si sper ca atunci cand le voi dezgropa sa fie mai frumoase...
...it feels so good there...
joi, iunie 04, 2009
...maine...
Inchide ochii, spune-mi ca ma vezi
Intinde mana pana ma salvezi
Cheama-ma, intalneste-ma
Iubeste-ma si distruge-ma
Maine vine iar
Visele iar apar, si dispar
Maine vine iar
Visele cum apar, si dispar
Sterge noaptea care va veni
In linistea de a doua zi
Cheama-ma, intalneste-ma
Distruge-ma, dar pastreaza-ma
Maine vine iar
Visele iar apar, si dispar
Maine vine iar
Visele cum apar, si dispar
Cheama-ma, intalneste-ma
Iubeste-ma si distruge-ma
Maine vine iar
Visele iar apar, si dïspar
P.S.: you're my everything... really miss you...
miercuri, iunie 03, 2009
intuneric
tot ce stiam era ca trebuie sa ajung in camera mea... spectacolul care se perindase prin fata mea imi facuse greata de oameni si de tot... simteam ca ma daram, ca nu-mi ajunge aerul... ca dintr-un moment in altul pamantul se va deschide si ma va inghiti...
ma indrept grabita spre lift... apas in deriva pe butoane dar degeaba... trebuie totusi sa ajung in casa... incep sa urc... cu cat inaintez ma cuprinde intunericul... am ajuns la primul etaj, doar cateva raze de lumina ajung pana aici... imi fac totusi curaj sa urc...
cateva trepte... ma impiedic... spre norocul meu am reusit sa ma sprijin cu mainile de un perete... ma opresc pentru cateva clipe si incerc sa-mi aduc aminte cum arata scara blocului si pentru prima data regret ca folosesc atat de mult liftul...
trag aer in piept si imi fac curaj sa merg mai departe... trebuie sa ajung in siguranta camerei mele... intind mana si ma sprijin de perete... o treapta,doua, trei...saisprezece...un pas,doi, si in loc de al treilea pas dau un cap de usa din fata... am intrat in panica... ma adun,ma sprijin de perete si incerc sa merg mai departe...e tot mai greu... in intunericul asta abia mai pot sa respir... am impresia ca in loc de aer plamanii imi sunt plini cu intuneric...un intuneric gros care curge si se raspandeste peste tot in mine... am mai urcat inca un etaj... numar din nou scarile... inca un etaj... din fata o luminita mica... vizorul unei usi,stiu ca trebuie sa intind mana dar e prea tarziu...iar am dat cu capul... sunt atat de buimaca... urc in continuare... nici nu mai stiu cat am urcat :((... sunt tot mai speriata si am impresia ca nu se mai termina... inca putin pana la urmatoarele scari... totusi eu cat mai am de urcat? m-am impiedicat de un ghiveci...gata,asta e etajul 5...inca putin...
...in sfarsit... de sus cateva raze blonave lumineaza slab scarile..de unde lumin asta? ...nu-mi gasesc cheiadeschid cu chiu cu vai usa...lumina puternica din apartament isi face loc pe hol... ma dor ochii...
...doar cinci minute petrecute in intunericul de pe hol fiind nevoita sa ma descurc folosind imaginile din memorie m-au facut sa realizez inca odata cat de norocoasa sunt ca pot vedea... ajunsa in casa i-am multumit lui Dumnezeu ca ma pot bucura de minunile din fiecare zi, ca pot vedea un rasarit de soare... un curcubeu... zambetul unui copil si atatea alte lucruri care imi fac viata frumoasa...
marți, iunie 02, 2009
luni, iunie 01, 2009
de ce?
ziua asta inselatoare mai poate sa anunte ceva? de ce imi pare ca iarasi pierdem?
pentru ca ceea ce traiesti e viata! si daca nu ar fi asa ai fi dezamagit...
povesti
...a fost odata ca niciodata... asa incep toate povestile... asa a inceput si copilaria...
incetam sa mai fim copii atunci cand uitam sa credem in povesti...si e pacat sa facem asta...
prin ochii copiilor lumea e tot timpul mai buna,nu trebuie neaparat sa o coloram in roz... eu una as colora-o in albastru pentru mine si in verde pentru iubitul meu,fiecare in ce culoare prefera ;))
ce mi se pare aiurea e ca doar azi "trebuie sa te simti copil"... nimic mai fals decat asta! e bine sa te simti copil in fiecare zi... oricand ai nevoie sa evadezi copilaria e un taram care te asteapta... si sa fii copil e ca mersul pe bicicleta...nu uiti niciodata asta,dar iti trebuie ceva exercitiu sa-ti aduci aminte ;).
astazi fa un mic exercitiu :D ia o carte si citeste-i copilului din tine o poveste, sau daca nu ai chef de citit roaga-ti iubitul/iubita sa-ti spuna o poveste...in felul asta vei adormi mai linistit(a) si vei visa la feti frumosi si zane. Eu am incercat pe pielea mea si va spun sincer ca se merita.
La multi ani pentru copilul din tine! si sa nu uiti ca el e acolo intr-un colt asteptand mereu sa-ti aduci aminte de el si sa-i dai si lui putina atentie.
P.S.: stii sa povestesti foarte frumos... asta e unul din motivele pentru acre te iubesc copil scump :*
Abonați-vă la:
Postări (Atom)