ea ar trebui sa stie...

bucati din viata ei...

mi-a spus sa am grija... poate ce am obtinut nu e chiar ceea ce-mi trebuie... i-am spus sa fie serios, pentru asta muncisem ani de zile ... nu neaparat pentru acel post ci pentru ceea ce credeam, pentru a-i ajuta pe altii, pentru a oferi un zambet...

cu timpul am ajuns sa-i dau dreptate lui Vania... nu era nici ce mi-am dorit si nici ce-mi trebuia... in saptamana cu pricina nu doar primirea postului avea sa-mi schimbe viata ci altceva mult mai improtant:

...ziua indragostititlor... o sarbatoare careia nu-i inteleg rostul... hotarasem cu Matei ca nu vom sarbatori asa ceva, fara acdouri, inimioare, fundite si alte prostii... a fost de acord... cu taote astea m-a invitat la el... cand am ajuns Matei era in bucatarie, isi exersa calitatile de bucatar... dupa cateva ore au ajuns si prietenii nostrii care ne erau cei mai dragi. L-am intrebat mai mult din priviri ce se intampla... mi-a zis ca-i doar o duminica intre prieteni...

Dupa ce am stat la masa ne-am ridicat sa inchinam cate un pahar de sampanie... Matei incepe prin a le multumi prietenilor ca sunt alaturi de el si-l vad ca-si duce o mana spre buzunar... in acel moment mi-am dat seama pentru ce au fost toate acele pregatiri si un val de ameteala m-a cuprins... s-a asezat intr-un genunchi in fata mea si m-a intrebat daca vreau sa-i fiu alaturi pentru toata viata... mi s-au taiat picioarele si timp de cateva minute nu am fost in stare de nimic... dupa ce l-am facut pe Matei sa astepte am reusit si eu sa articulez un "Da!"... si din acel moment viata mea a luat-o pe alt drum... am inceput sa am alte prioritati decat aveam pana atunci...

pe zi ce trece Vania avea tot mai multa dreptate... nu era nici de voiam, nici ce-mi trebuia...

tot ce-mi doresc gasesc langa Matei... iar el e in stare sa-mi satisfaca toate trebuintele...

to be continued...

liniste

...liniste completa... doar sunetul valurilor si un miros puternic de sarat amestecat cu putina caldura,fructe coapte si inca ceva exotic, nu as putea sa spun exact ce dar e un miros specific lor, putin greoi, dulceag si foarte imbietor...

ne indreptam spre plaja sa simtim marea, nu doar sa o mirosim... in drum ne intalneam cu piscina mereu albastra si destul de rece pentru ora devreme din dimineata, curmalii care renuntau peste noapte la o parte din fructe, o frumoasa gradina de palmieri si in coltul celei mai indepartate cladiri din gradina, pe un scaun intalneam de fiecare data acceasi persoana... isi muta scaunul in functie de soare, pastrand totusi marea in campul sau vizual si tinea mereu in mana acceasi carte... o liniste toatala i se putea citi pe fata, de parca niciodata nu avusese nici o grija, de parca ncii o problema nu trecuse pe langa el... cu toate astea fata ii era brazdata de riduri semn ca viata nu fusese foarte blanda... si de unde atata liniste? o fi de la mare?... de la nezgomot? mirosul acestea il poate influenta cu ceva? sau cartea? oare ce o fi citind? tare mai sunt curioasa... daca aduce lnsitea cu siguranta o vreau si eu!

in fiecare dimineata, intr-un colt de gradina, un om isi cotempla sufletul si-si gasea linistea... in fiecare dimineata noi contemplam mare, ne descopeream unul pe altul, ne bucuram de viata si nimic altceva nu exista in afara de noi...

Lady M

... statea ghemuita in baie cu lacrimile siroindu-i pe obraz... in mainile impreunate ca pentru rugaciunetinea o bucata mica de plastic alba iar ochii ii erau atintiti pe ceas...cele 5 minute de cand se afla acolo i se pareau de acum o vesnicie, de parca timpul ar fi uitat sa mai treaca... inca putin... si daca iese pozitiv? mai bine sa nu se gandeasca de pe acum la asa ceva... poate totusi e negativ si nu e decat o inchipuire a ei... dar daca?... si lacrimile ii invadau din nou fata... nu putea avea un copil, cel putin nu acum cand avea atatea probleme din care nu stia inca cum sa iasa... si toate cele petrecute in ultimele luni i se perindara din nou prin minte...

...in sfarsit... au trecut minutele ce le avea de asteptat... statea cu inima cat un bob si-i era frica... ar fi vrut sa nu fie singura in momentul acela... puse mana pe telefon si forma primul numar pe care si-l amintise...

- Alo? ... la celalalt capat raspunse vocea somnoroasa a Medeei.
- ...
- Alo? ... Alo?... Ana tu esti? Te rog raspunde-mi!
- Sunt insarcinata...

-Ana?

inchise telefonul si incepu sa planga in hohote... nu trebuia sa fie slaba si s-o sune pe M... trebuia sa o tina cat mai departe de tot ce se intampla ei... de data asta Medeea nu o mai putea scoate din necaz iar acum ii era frica sa nu o implice si pe ea in probleme care nu o priveau... oare cand se vor termina toate?


...la jumatate de lume distanta M se holba la telefon...

- mmm... iubita? cine e? ce s-a intamplat?
- aaaaaa... nu stiu... cred ca era Ana... doar ca...
- vino inapoi in bratele mele.
nu stia daca i s-a parut sau chiar era vocea Anei... si-a invartit pe toate partile lista de apeluri dar din pacate era un apel de pe un numar privat... intr-un tarziu se hotara sa doarma, urma o zi grea pentru ea dar gandurile nu-i dadeau pace... de luni incerca sa dea de Ana si acum asta... nu mai intelegea nimic...

( to be continued)

Craciun fericit!

Am trecut pe aici doar putin... atat cat sa-mi cer scuze celor carora nu le-am raspuns azi la mesaje si sa le urez tuturor sarbatori pline de dragoste... pentru ca daca avem dragoste avem si caldura... fara iubire nimic nu e posibil...

Sa va bucurati de sarbatori cu cap... sa aveti grija de voi... sa intampinati noul an cu zambetul pe buze si cu speranta ca tot ce va doriti se va implini!

un sfat pe care l-am auzit la Radu : "acolo unde dragoste nu e faceti!" :-" si melodia de suflet de care intreba daniel... nu e in ton cu sarbatorile ce vin dar mie imi place mult...

promisiuni... realitate... fericire...

...am pornit pe drumul acesta cat se poate de increzatoare... fara nici o asteptare si cu o singura promisiune din partea lui: "va fi cel mai frumos an din cati ai trait pana acum"... si s-a tinut de promisiune...

si am reusit sa traiesc intr-un an cat nu traiesc altii in zece... eu am invatat sa fiu a lui iar el s-a daruit cu totul mie... am plans de fericire... ne-am construit o familie si ne-am tesut sperante si vise despre ce are sa fie in anii ce vor urma... am descoperit lumea de mana cu el... am vazut totul de sus... am gustat marea... am fost printesa pentru o zi, cea mai frumoasa zi de pana acum... in fiecare seara adorm pe pieptul lui, ca un copil mic ascultandu-i bataile inimii... in fiecare dimineata ne trezim cu un sarut si un zambet...

peste doua zile impodobim bradul... primul nostru brad... am gasit cele mai frumoase decoratiuni pentru el, Radu a salvat un mos craciun dintr-o gramada mare de cutii stricate, dar e un mos asa simpatic ca l-am luat cu noi acasa... am mai gasit tot felul de globuri mai mici si mai mari, luminite, ghirlande, fundite si... multa dragoste...

privind putin inapoi anul care trece a fost chiar mai mult decat m-am asteptat eu sa fie... a inceput cu un "te iubesc" si se termina cu noi doi casatoriti... cine stie ce ne va aduce anul viitor...

eu va urez de pe acum sa aveti sarbatori pline de caldura sufleteasca... Mosul sa va implineasca cele mai ascunse dorinte si sa nu uitati sa zambiti...

drum...

tarziu in noapte ne intorceam spre casa... atat de multe ni s-au intamplat in ultimul timp incat... tot ce-mi doresc este ca atunci cand se vor linisti apele noi sa fim aceeasi, ca toate sa nu ne afecteze felul in care suntem... glumeam la inceput dar viata ne-a aratat ca nu mai e gluma si ca e cat se poate de adevarat...

nervi... prea multi nervi... multa tensiune acumulata in zadar... iar din cand in cand clipe de respiro... momente in care reusim sa uitam problemele din exterior si sa avem timp de noi... dar toate astea vor trece... nu mai dureaza mult...

incerc sa fiu puternica... el are nevoie de mine zambitoare... dar eu nu pot sa-mi iau puterea de altundeva decat de la el... de fiecare data cand ma strange in brate ma mai adun putin, imi mai incarc puterile sa pot sa-l sustin mai departe...

toate or sa treca si intr-o zi va fi mai bine... trebuie sa intampin ziua acea cu un zambet...

abia e vineri...

multa oboseala... plecam dimineata si ne intoarcem tarziu in noapte... abia avem timp de noi... dar toate astea vor trece cta de curand... am tot vrut sa scriu... am scris cate ceva in pauzele de la facultate si cand o sa am timp o sa si transcriu aici...

intre timp ma obsedeaza melodia asta... am ascultat-o intr-o seara si de atunci mi-a ramas pe creier...


sa aveti o zi frumoasa!

Diana de azi

de scris despre cum a fost mi-e de-a dreptul imposibil... prea multe sentimente, prea multe emotii... m-au inecat de atatea ori lacrimile, nu de altceva ci de fericire...

cum a fost?

exact cum am visat... il am alaturi de mine pe cel care ma cunoaste ca pe o carte citita de zeci de ori dar careia mereu ii mai descoperi ceva... el stie sa-mi aduca zambetul pe fata, sa alunge tot ce-i rau... cum sa ma stranga in brate ca sa ma simt in siguranta... cum sa-mi faca fiecare zi mai frumoasa... stie cum sa ma iubeasca pe mine... stie cum sa aibe rabdare si cum sa ma ajute sa merg inainte...
nunta? am muncit mult amandoi... am pus mult suflet si mai ales multa dragoste iar rezultatul a fost pe masura... sa spun mai multe mi-e greu... trairi puternice s-au declansat atunci in mine... trebuie sa le mai las sa se decanteze ca sa pot povesti...

in rest?

de azi incepe viata care am pus-o putin pe pauza... servici... scoala... examene... zambim si mergem inainte... de acum nu mai sunt una, de acum sunt doi!




...si te iubesc...

bucati din viata ei

nu am povestit nimic de mult... din intamplare azi am rasfoit din nou jurnalul Medeei... am dat peste intamplari care m-au facut sa zambesc... mi-a stors in treacat doua trei lacrimi si mi-a adus aminte cat de frumoasa e... o sa va impartasesc si voua cate putin din el...

"toamna anului trecut...

am fost la Tg. Ocna...m-am intalnit cu prieteni vechi si mi-am facut cunostinte noi... noua mereu ne-a fost usor sa ne integram, era indeajuns sa intram intr-o incapere si toti stiau ca noi suntem acolo...lucrul asta imi dadea incredere in mine, in fortele mele proprii. paream detasata, zambeam tot timpul si lumea toata era a mea dar in spatele acestei fatade era un suflet caruia nu-i venea mereu sa rada si in care rani adanci se deschideau adesea... cand am plecat soarele mi-a zambit... Vania era pe scarile din fata hotelului... l-am sarutat pe frunte si in acel moment am simtit ca va fi ultima oara cand il mai sarut, ultima oara cand il mai vad... mi s-a strans inima si cu toate astea am plecat fara sa ma uit inapoi...

in tren spre casa am stat putin de vorba cu mine si mi-am dat seama ca nu sunt nici pe departe cum mi-as fi dorit sa fiu...ca am uitat cum e sa razi cu toata fiinta si cum e sa te simti bine fiid tu... mi-am promis ca voi zambi din nou, ca-mi voi recapata bucuria...
si fiecare zi era din nou prima zi din restul vietii mele, fiecare zambet mai cald, orice noua cunostinta un posibil prieten... am inceput sa fiu mai deschisa si sa zambesc mai mult, sa ma bucur de fiecare frunza, de fiecare raza de soare, de fiecare zambet de copil... incepusem sa fiu din nou Medeea de altadata...

o sambata... de fapt i-as putea spune ACEA sambata care mi-a schimbat total viata... ne sarbatoream un coleg...eram plini de voie buna si mi-am asumat intr-un fel sau altul calitatea de gazda a petrecerii... erau multe persoane necunoscute, nimic neobisnuit in asta, pe la noi se perinda mereu lume noua...ma simteam uimitor de bine... de parca abia as fi urcat pe un norisor pufos si nimic nu avea cum sa ma coboare de acolo...
pentru catva momente am parasit petrecerea... la intoarcere, pe coridor ma intalnesc cu Codrin... vorbea cu un tanar inalt, imbracat in negru pe care nu-l vazusem pana atunci... apropiindu-ma de ei am inceput sa-l studiez... avea parul castaniu si o piele alba de parca niciodata nu l-ar fi atins vre-o raza de soare... cand am ajuns in dreptul lor Codrin m-a oprit si mi-a spus ca trebuie sa-mi prezinte pe cineva...
-Matei!
-Medeea!
...am ridicat privirea... intai am intalnit doua buze rosii ca ciresele ce-mi zambeau... putin mai sus pe fata alba am dat peste cei mai frumosi ochi albastri pe care mi-a fost dat sa-i vad... ne-am dat mana si am simtit ca ma pierd... i-am zambit si i-am spus ca e plin de paparazzi si ca trebuie sa zambim 5 minute ca la ambasada... as fi fost in stare sa raman asa uitandu-ma in ochii lui mult timp... aveau ceva magnetic...
toata seara m-am simtit ca si cum as fi privita...
ajunsa acasa am observat ca din cand in cand gandurile imi zburau spre ochii albastri...
ceva timp nu am mai auzit nimic de Matei, sa fi fost poate o saptamana... insa Codrin l-a adus tot mai des cu el la intalnirile noastre asa ca incet incet Matei a inceput sa faca tot mai mult parte din tot ceea ce se intampla in viata mea...
iar acum el e mai mult decat un simplu prieten... a ajuns sa fie punctul meu de echilibru, centrul universului meu si cel mai frumos vis devenit realitate..."

asta e doar o frantura dupa care lipsesc cateva pagini... mai departe mai sunt lucruri interesante pe care vi le voi impartasi pe parcurs... poate fac rost si de foile lipsa...