Marocul este un teritoriu care imbina in mod armonios muntii, desertul, studiourile de filmare, orasele imperiale, tarmul la Atlantic si interpretii de gnaua.
Indiferent din ce directie ajungi in aceasta tara, Marocul nu este Africa. Daca vii dinspre Europa, ai senzatia ca ai poposit pe un cu totul alt continent decat cel negru, obiceiurile, credintele, arhitectura si uneori chiar relieful ducandu-te cu gandul la Orientul Apropiat. Dimpotriva, daca vii dinspre Africa Sahariana, ai senzatia ca patrunzi in paradisul european.
De la verdele muntilor din nord – Rif –, la portocaliul dunelor de la Erg Chebby, de la oceanul albastru-verzui ce insoteste coasta de 2.000 de kilometri a Saharei Occidentale, la crestele vesnic inzapezite ale Muntilor Atlas – totul este culoare, articulata de prezenta celor doua populatii care coexista in aceasta tara desertica. Pe de o parte – arabii, cuceritori ai tinuturilor de coasta, aducatori de cultura si civilizatie si buni comercianti, care au legat si leaga Africa Neagra de Orient.
Pe de alta parte – impinsi spre interior de arabi –, berberii, care si-au pastrat vie limba, obiceiurile si traditiile vreme de milenii. Din fuziunea acestor populatii cu maurii, care au stapanit Peninsula Iberica vreme de mai multe sute de ani, a rezultat o civilizatie exotica, uneori cruda si brutala, dar cel mai adesea de un mare rafinament si de un gust artistic desavarsit.
Majoritatea oraselor mari ale Marocului, cu Casablanca si Rabat in frunte, poarta amprenta anilor de protectorat francez: in vecinatatea medinei medievale (medina, ca substantiv comun, inseamna, in araba, oras; astazi, termenul denumeste zonele vechi ale oraselor arabe, delimitate de rest prin ziduri puternice) au fost construite cartiere moderne – villes nouvelles –, cu cladiri aratoase, in care multi europeni au ales sa se retraga dupa pensionare.
Numeroase orase de pe coasta gazduiesc, in interiorul zidurilor construite in urma cu sase secole de catre colonistii spanioli si portughezi, cartiere cu arhitectura alba, maura. Este cazul exoticei medine Asilah – unde ritualul de pictare in alb a zidurilor atrage anual milioane de turisti si unde stradutele medievale inguste il poarta pe calator spre ruinele zidului portughez, ca sa admire apusul.
La Essaouirra, totul devine culoare pura: de la de mirodeniile si colorantii naturali, la miile de feluri de papuci lucrati de catre pielarii din Muntii Anti-Atlas, de la stralucirea vesmintelor orientale, la tonurile blande ale esentelor de lemn pretios ce impodobesc palatele maure.
La nord, in muntii Rif-ului, se afla o alta localitate speciala: Chefcheuen. Veche asezare medievala, dispusa in trepte pe colinele cultivate de mii de ani cu canabis, Chefcheuen-ul le ofera vizitatorilor un spectacol unic: strazile stramte si labirintice sunt aproape in intregime pictate in albastru. Aici timpul s-a oprit in loc, iar localnicii sunt imbracati in traditionalele jalaba – un fel de robe lungi cu gluga, care aduc pe undeva cu costumatia cavalerilor Jedi din seria Razboiul Stelelor.
In partea de rasarit a tarii, la granita cu Algeria, se ridica unele dintre cele mai frumoase dune din Sahara. Minunate pensiuni in stil casbah – case fortificate construite din pamant – primesc anual milioane de turisti, veniti sa savureze mancarurile si sa se impartaseasca din simplitatea vietii berberilor. Nici cel mai performant aparat de fotografiat nu poate retine frumusetea culorilor pe care le ia desertul la apus.
...e unul din locurile in care as vrea sa ajung intr-un viitor mai apropiat su mai indepartat... de cate ori spun Maroc mintea mea e invadata de valuri,ruine,desert, munti, oameni care respecta cu sfintenie traditiile, culori, contraste...taramul celor 1001 si una de nopti...destinatia perfecta pentru o vacanta...
...visez...dar intr-o zi toate visele mele se vor transforma in realitate :>...
