come away with me...

stii la ce m-am gandit toata ziua?
as vrea sa te pot rapi si sa te duc undeva departe... pe tarmul marii... sa uiti astfel de tot ce te face sa suferi, de toate relele care ti se intampla... de toti oamenii care te-au dezamagit... de toate greselile care le-ai facut... de absolut toate problemele care iti fac fruntea sa se increteasca...
...sa stai pe nisip... sa privesti valurile spargandu-se de mal... pescarusii sa te strige din inaltul cerului... aerul sarat sa-ti inunde plamanii, vantul sa se joace in parul tau... sa fii doar tu si marea... inserarea sa se lase usor... din departere se aude sirena... un val subtire de ceata sa invaluiasca plaja si odata cu ziua sa dispara tot ce te face sa fii nefericit...



Come away with me in the night
Come away with me
And I will write you a song

Come away with me on a bus
Come away where they can't tempt us
With their lies

And I want to walk with you
On a cloudy day
In fields where the yellow grass grows knee-high
So won't you try to come?

Come away with me and we'll kiss
On a mountaintop
Come away with me
And I'll never stop loving you

And I want to wake up with the rain
Falling on a tin roof
While I'm safe there in your arms
So all I ask is for you
To come away with me in the night
Come away with me

P.S.: i do love you...

La multi ani, mama

Azi a fost ziua ei.... EA care inseamna lumea pentru mine... EA care m-a invatat sa fiu om... EA care mi-a dat viata...
La multi ani!
Iti multumesc ca m-ai invatat sa fiu ceea ce sunt acum, ca m-ai invatat sa visez si cum sa o fac... ca m-ai invatat ce e bine si ce e rau... cum sa descopar frumusetea acolo unde credeam ca nu poate exista asa ceva... cum sa ma ridic atunci cand am cazut...

Iti multumesc ca esti a mea si ca lupti in fiecare zi pentru viata... iti multumesc ca inca mai stii sa zambesti si asta imi aduce si mie un zambet pe buze... iti multumesc pentru ca in fiecare zi imi dai cate o lectie despre ce inseamna sa iubesti...

ca nu spun ca nu am scris nimic

mi s-au umplut plamanii cu ceata... e ingrozitor de frig dar am ajuns sa nu-l mai simt...iar am intarziat... oare eu chiar nu ma invat minte niciodata?... incerc sa merg mai repede, autobuzele sunt prea aglomerate dimineata asa ca prefer sa merg pe jos... am impresia ca oricat m-as grabi eu inca stau pe loc... si mintea imi zboara in zeci de locuri deodata... degeaba am incercat sa ma adun... eu sunt oricum o imprastiata asa ca nu stiu pentru ce ma straduiesc atat :|...
era asa pornita dimineata... am vrut sa donez sange, cu inca 2 colegi :| din toti trei doar unu a ajuns sa doneze, ceilalti am fost respinsi pe diferite motive :|... asta ne-a demoralizat foarte tare, dar lasa k mergem din nou saptamana viitoare, atunci speram ca va fi mai bine :D...
...examenul de azi... a fost super... macar 10 asta ar trebui sa ma faca sa ma simt mai bine... ce mai conteaza...
aaa... specatcolul de caritate... destul de reusita piesa de teatru, actorii au jucat bine... tre sa-i multumesc Sorinei ca altfel nu as fi mers si nu de alta dar nu am mai fost de mult la teatru...



acum...am atata nevoie sa dorm... sa ma alinti, sa-mi spui o poveste is eu sa adorm linistita in bratele tale... hmmm... visez frumos, stiu asta... dar de obicei toate visele mi se transforma in realitate... asta nu are de ce sa nu fie asa...

gata, am debitat prea multe prostii pentru o singura zi... mai las loc si pentru maine... poate voi avea mai multa inspiratie si voi scrie ceva care sa merite intradevar sa fie citit... nu de alta dar am febra asa ca nu sunt preacoerenta in ceea ce scriu...
somn usor copil scump... sa visezi frumos, sa fii cuminte si... sa nu ma uiti...

dare

bring me to life!
save me from the nothing i've become

something to...

Flicker (dir: animator from Coraline using a canon rebel and a plank of wood) from The Anxious Animator on Vimeo.

imi place melodia si sunt innebunita dupa ceasuri vechi...

soy del aire...soy del agua

http://soytuaire.labuat.com/ (pintar una cancion e ceva funny, cu siguranta are sa va placa)

melodia asta imi da o strare de bine ;))...mi se pare jucausa si vesela ca sa nu mai spun de vocea tipei care e de-a dreptul fantastica :D. enjoy it!

you will catch me if i fall

if I could just see you
everything will be alright
if I'd see you
the storminess will turn to light

and I will walk on water
and you will catch me if I fall
and I will get lost into your eyes
and everything will be alright

morning lullabies...

Yesterday
I woke up
With your head on my arm
My hand was numb
Circulation gone
But I dared not move the pretty sleeping one

The sun had painted
Patterns on your face
As you breathed Sunday air
You rolled onto
My open arm
I became your pillow; you let smooth your hair

I will sing you morning lullabies
You are beautiful and peaceful this way
I know you have to close your eyes on everyone
Let me help you, I'll sing you to sleep
With morning lullabies

Let me lie in the curve
Of your body tonight
And I will hear you tumble into sleep
I will watch you here, I'll watch you here with me

I will sing you morning lullabies
You are beautiful and peaceful this way
I know you have to close your eyes on everyone
Let me help you, I'll sing you sleep
With morning lullabies

I know you have to close
Your eyes on everyone
Let me help I'll sing you to sleep
With morning lulla-bye, bye, baby
Close your eyes and I will sing you
Morning lullabies
And I will sing you
Morning lullabies

chill out sesion

sunt putini DJ care imi plac dar pt melodiile de mai jos am avut,pe rand cate o obsesie :D





child, where do you go?
how do you want to spend your life?
stop, sit and relax
all your life you've tried so hard
it's time to move on
...let me in...





And I feel your warmth
And it feels like home
Let's stay home
It's cold outside
And I have so much
To confide to you
With or without words
I'll confide everything
Here is the house...
So we stay at home
And I'm by your side
And you know
What's going on inside
Inside my heart
Inside this house
And I just want to
Let it out for you

muguri de viata

...cimitirul de la tara...care de fapt seamana cu o gradina...un loc plin de flori,copaci si cruci vechi de mai bine de 100 de ani...aici poti spune intradevar ca-ti gasesti linistea de veci...poti simti eterniatea si fara a fi la 2 metri sub pamant...

...ciudat loc sa vezi cum natura se trezeste la viata...doar ca e atat de frumos...si e atata liniste...si e ceva in locul acela care ma face sa ma simt bine... nimic nu e deprimant aici...mugurii mai au putin si explodeaza de seva... in nici o gardina nu sunt atatea flori ca aici...si au inflorit toate odata... e plin de toporasi si inca alte cateva flori care nu mai tin minte cum se numesc,mi le-a spus odata bunicul...dar a trecut mult de atunci...si el nu mai este sa mi le spuna iar... putin mai departe se aude un susur de apa...e un firicel plapand care curge printr-o garla adanca,dar e atata liniste ca se aude... intr-un tufis din afara cimitirului canta o pasare...si pe asta am uitat cum o cheama(oare de ce nu traiesc bunicii nostrii vesnic? sa fie acolo cand uitam si ei sa ne aduca aminte?)....departe in zare am vazut si primii cocori... bunica imi spunea ca daca ii vezi zburand si sunt mai multi nu vei fi singur tot anul,si vei avea mereu pe cineva alaturi de tine...sper sa aibe dreptate...

...eram mica atunci cand bunicul a murit...poate prea mica...n-am avut timp sa ma bucur de el...cu toate astea inca am amintiri vii despre el...cel mai mult imi placea sa-mi cante...avea o voce superba(cred ca lui ii seman :>...nu puteam daca nu ma laudam si eu putin)...ii placea sa ne ia cu el cand mergea la padure... se juca cu noi...dadea in mintea noastra de cate ori era nevoie...ne facea multe mofturi...si ne iubea mult...

...de cate ori intru in cimitir vorbesc in soapta...mi-e frica sa nu tulbur linistea...linistea aia de inceput si de sfarsit a toate...



...bate un vanticel cald...miroase a iarba cruda,toporasi si pamant proaspat...soarele molatec e sus pe cer si din cand in cand apare cate un nor razlet...cerul e albatru...un infinit in care iti vine sa te arunci...o bucatica de rai...

once upon a time...

...a fost odata ca niciodata ca daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit o fetita mica,roscatica,pistruiata si cu ochii de un albastru ca cerul intr-o zi senina de vara... locuia in inima unei paduri alaturi de parintii ei...

...fetita era o visatoare...dupa-amiezile le petrecea cocotata in cel mai inalt copac cautand in zare ceva de care bunica ei ii vorbise...nu stia nici ea ce anume cauta dar stia ca e ceva ce vine din departare si nu are asemanare caci ii este menit ei...venea ca vantul,ploaia din nori si stelele la un loc...avea culoarea rasaritului si asfintitului de soare...caldura anotimpurilor amestecata...mirosul de iarba cruda,gustul fin de piersica coapta...ce-ar fi putut avea asemenea infatisare? si cica ar avea puterea unui vulcan care explodeaza dupa ani intregi de somn...

Exista oare ceva cu asemenea infatisare?...si uite asa fetita noastra statea zi de zi si seara de seara in speranta ca intr-un final acel ceva avea sa apara... astepta oare in zadar ceva ce ii promitea sa o poarte pe ape peste mari si tari catre un loc necunoscut ochiului uman?...

...vedea trecand pasari...treceau vara,iarna...vedea ghioceii iesind de sub zapada...vedea ciresii inflorind dar nimic din ce ii povestise bunica...

...intr-o zi...dupa ce se saturase sa astepte a hotarat sa coboare din copac...sari...spre ghinionul sau norocul fetei (inca nu stim daca e vorba de noroc sau ghinion) dadu peste un baiat...o prinse dar totusi se lovi...cand ridica capul si-l vazu simti cum soarele rasare iar ploaia o inunda...cand ii vazu ochii simti caldura anotimpului de vara si vazu culoarea apei inghetate...ii simti imbratisarea dar se gandi ca nu e reala...sa fie el acea adunatura de sentimente imposibil de gasit laolalta?...

...sentimentul era reciproc caci baiatul,vazandu-o,a realizat ca nu se plimba in zadar prin padure doar pentru ca cineva ii spusese ca undeva un trandafir salbatic creste printre buruieni si trebuie salvat caci se sufoca... a simtit nevoia sa o sarute si neputandu-se stapani i-a pecetluit buzele cu un sarut...padurea intreaga a prins viata...pasarile au inceput a canta oda bucuriei,soarele a pus stapanire pe cer si toate florile au inflorit...era asa cum ii spusese bunica ...era ceva ce cuvintele nu pot descrie...era ceva ce merita asteptarea...

Din acel moment era clar...nu mai aveau doua inimi ci una singura care bate atat de tare,indeajuns pentru amandoi...ce conta anotimpul sau daca ploua atat timp cat erau amandoi...stateau imbratisati si nimic nu i-ar fi putut desparti de parca un lant i-ar fi incatusat...absolut nimic...

si totusi...trandafirul lui crestea si inflorea...pe zi ce trecea era mai frumos,mai stralucitor,mai inalt...in inima baiatului crestea un sentiment de invidie...sau poate nu invidie...mai degraba neliniste caci tot crscand trandafirul lui va fi vazut de altcineva si i-l va fura... daca ar fi stiut ca pentru fata nu exista alt soare decat el... incet,incet trandafirul care trebuia salvat era inlantuit de dragostea baiatului...soarele isi pierdea din putere si viata din culoare...parca nu mai gasea sensul... de ce l-a asteptat atat daca in loc sa-i arate necunoscutul e prizoniera in lumea lui? de ce oare nu-i spusese buinica ca dupa uragan totul este devastat si gerul ingheata orice pana si sentimentele iar prea multa caldura topeste?...

...prima data in viata ei simti ploaia...plangea si realiza ca aici era furtuna de care ii vorbise bunica...caldura anotimpurilor amestecate...le putea avea pe toate... dar nu deodata...asa ceva nu se putea...cum ar fi pretuit norii daca nu ar fi stiut ce e ploaia? sau cum si-ar fi dorit sa apara soarele daca nu ar fi fost furtuna... iubea...stia lucrul asta...si era convinsa ca si el o iubea...altfel nu ar fi vrut sa o tina doar pentru el..totusi... prea multa iubire si posesie ucide si cel ami frumos sentiment rasarit in inima cuiva ...trebuia sa-i arate ca intreg universul ei apartinea doar lui asa ca se ruga bunicii care era undeva sus pe un nor...o ruga sa faca negru peste tot,sa lumineze cerul dar nu cu soare ci cu fulgere care sa spintece copacii in doua...si sa ploua atat de tare incat sa inunde zarea...singura voce sa fie cea a tunetelor care s sune a disperare...dorea un ecou al sentimentelor dinauntrul ei...

...asa se intampla...zarea fu cuprinsa de intuneric care din cand in cand era spintecat de fulgere...valea fu iomediat inundata...baiatul cuprins de panica nu stia cum sa reactioneze ca nu cumva trandafirul sau sa se innece...o inlantuise atat de puternic ca acum nu reusea sa-i mai dea drumul...apele ajunsesera pana la ei...incet incet urcau invelindu-i pana la glezne,apoi pana la genunchi...unde era acum soarele,si trandafirul lui de ce nu mai stralucea...era parca uscat si lipsit de viata...nu mai crestea,nu se mai inalta...nu,nu..ce-i facuse? vru sa-i dea numai iubire dar o sufuocase cu dragostea lui...intelese atunci...ea inflorea odata cu dragostea lor iar pe cer nu era soare ci ea lumina cu iubirea sa...putea sa fie iarna ca nu observa,ea emana atata caldura...si atunci....baiatul deschise bratele si ii dadu libertatea de care avea nevoie...insa intunericul nu diparu...furtuna nu se opri...oare o ucise din prea multa dragoste?...nu-i simtea rasuflarea...incepu sa planga...si lua in brate fata exact ca in prima clipa cand o vazu si ii mangaie buzele cu acelasi sarut...o imbratisa cu delcatete in speranta ca nu ucisese intreg sentimentul sadit in sufletul ei...si astepta...astepta...

...incet,incet isi dadu seama ca nu mai sunt inveliti de ape iar tunetele nu se mai auzeau...cerul nu mia era luminat de fulgere ci de un soare atat de puternic de parca niciodata nu ar fi disparut de pe cer...trandafirul lui era in floare...erau meniti sa fie impreunasi nu doar ea pentru el...atat de fericit era ca dragostea lor nu murise incat o purta pe aripi de vant aratandu-i cat de larg e orizontul si-i rostea la ureche: De ce te-oi fi iubind atata,iubire? vartej de anotimpuri colorand un cer...totdeauna altul,totdeauna apoape...ca o frunza cazand...ca o rasuflare aburinda de ger?...



The end

Made by Dovlecel :)