a si uitat ca trebuie sa se intoarca... nu stia bine drumul iar zapada care cadea acoperise urmele pasilor... plecase de acasa de mai multe ore si incerca sa se rataceasca... sa nu mai stie de nimic... incepuse sa tremure... cand isi luase rucsacul in fuga si iesi pe usa i se paru ca va fi o zi frumoasa, ca va fi cald ca in zilele trecute asa ca nu-si lua decat un hanorac nu prea gros... intre timp vremea se schimbase, cerul senin se acoperi cu nori negri si de la ploaie trecuse direct la o ninsoare cu fulgi mari de parca ar fi undeva in ajunul Craciunului...
uitase si de frig, nu mai simtea nici hainele ude si reci lipindu-i-se de piele... stia doar ca trebuie sa mearga, sa nu se uite inapoi, sa-si alunge toate gandurile negre si sa se linisteasca... ii trecuse pentru cateva secunde prin minte ca ar putea face o pneumonie, sau ceva de genul asta, dar isi alunga repede gandul asta... nu avea timp sa fie bolnava, avea prea multe de facut asa ca nu-si permitea sa aibe nici macar o banala raceala... acum frigul o tinea treaza si o facea sa mearga inainte...
Asculta mai multe audio Divertisment
ura zilele de primavara... nu stia niciodata sa se astepte de la vreme iar zilele erau mult prea scurte... i se paruse ca nu plecase de mult timp de acasa dar deja nu mai deslusea drumul... isi ridica privirea din pamant si nu recunoscu nimic in jur, era un drum pe care nu mai mersese niciodata cu toate ca de cand se stie cutreierase imprejurimile orasului... se opri pentru o clipa sa se dezmeticeasca putin... undeva departe rasareau de dupa niste coline luminile orasului... hmmm, ar fi cazul sa se intoarca, cu siguranta el acasa isi face ganduri negre, si pentru ce? ea nu se simte in stare sa il vada, sa-l asculte, sa stea sub acelasi acoperis cu el... starea ei sufleteasca e prea subreba, nu e in stare sa se certe cu el, ar face cu siguranta un lucru pe care mai apoi l-ar regreta...
NU! mai bine merge inainte, maine poate se va intoarce acasa, dar acum nu poate...
...se intunecase de-a binelea, abia mai vedea pe unde merge, noroc ca nisese si covorul alb facea totul sa para mai luminos...
in timp ce ratacea fara rost zari printre copacii din fata ei o luminita tremuranda... se hotara sa ceara gazduire pentru noapte... simtea ca-si pierde puterile si nu mai poate sa mearga mult daca nu se odihneste cat de cat...
...dintre copaci rasari o casuta relativ mica cu ferestrele luminate slab... batu sfioasa si astepta... mai batu odata crezand ca nu a fost auzita... in usa se ivi un barbat inalt, incadrand cu trupul lui cadrul usii... nu se astepta la asa o priveliste si dadu un pas inapoi... fiind intuneric nu-i putea vedea trasaturile fetei asa ca nu stia daca poate sau nu sa aibe incredere in el... barbatul facu si el un pas in incapere si acum lumina i se revarsa pe jumatate din chip... avea parul si barba lunga, contitutia atletica, fata ii parea muncita dar ochii ii erau blanzi... Medeea isi lua inima in dinti si incepu sa vorbeasca:
-Buna seara!
-
Vazand ca din partea cealalta nu primeste nici un raspuns se fastici... cu toate astea nu se lasa batuta de la prima incercare.
-...aaaa... stiti... (frigul si stanjeneala o faceau sa se balbaie putin)... am plecat de ceva timp din oras si m-am cam ratacit... sincera sa fiu nu stiu nici unde ma aflu, sunt foarte obosita, nu ami am putere sa merg mai departe si singura casa pe care am zarit-o de cand merg fara tinta a fost a dumneavoastra si mi-am zis sa inerc, poate aveti loc si pentru mine in seara asta. aaa....
Strainul se dadu doi pasi inapoi si-i facu semn sa intre in casa... chiar daca in minte i se ingramadeau o multime de imagini culese de prin filmele thriler vazute de-a lungul vietii isi facu curaj si intra...
...in lumina slaba deslusi o incapere placuta... caldura si un miros usor de scortisoara o facura sa se simta mai in siguranta... se uita imprejurul ei... casa era facuta din barne si mobilierul, simplu ce-i drept, de asemenea... printr-un semn o invita sa se aseze la masa... in timp ce ea se minuna de cat de comod poate fi acel scaun, cand il vazu prima data nu avu aceeasi impresie, el ii adusese o cana cu lapte fierbinte...
-Multumesc!...nici nu stiti cat de mult inseamna pentru mine... si?
se uita incruntat la ea si-i facu un semn sa taca... Medeea se rosi toata si isi atinti privirea in cana... El se ridica de pe scaunul lui si disparu pentru cateva clipe... cand se intoarse avea in mana o camasa si o pereche de pantaloni.
-Imbraca-te cu astea, ai hainele foarte ude si s-ar putea sa racesti.
La auzul acelei voci Medeea tresari...avea ceva ce o rascolea pana in adancul sufletului si semana atat de mult cu vocea iubitului ei... din nou amintirea celor intamplate dimineata isi facu loc in mintea ei si lacrimi mari se adunasera in coltul ochilor... respira adanc, nu voia sa planga...
Vazu tulburarea fetei si-i facu semn spre o usa undeva in stanga incaperii... in incaperea mica, in lumina difuza a lampii vazu un pat o masa joasa, doua scaune si o draperie ce i-a atras atentia... mereu a avut o slabiciune pentru draperii iar asta i-a atra in mod special atentia, nu semana cu nimic din ce vazuse pana acum, era lucrata manual in nuantele de albastru care ii placeau atat de mult.
-Cred ca te vei simti cat de cat ok daca vei dormi aici.
Medeea tresari.
-uite... eu nu sunt prea vorbaret, dar te vad tare dezorientata si nu vreau sa te sperii si mai mult chiar daca te afli in casa mea.
-aaa..mm... Medeea incerca sa balbaie ceva.
-Lasa... Numele meu e Dima, locuiesc aici de multi ani... Daca simti nevoia sa te descarci putem vorbi, daca nu eu cred ca un somn bun ti-ar prinde tare bine. Ne vedem maine dimineata! trase si usa dupa el
-Ne vedem maine dimineata...ingaima speriata in spatele usii.
Isi puse hainele uscate pe ea, dadu patura deoparte si se cuibari in asternuturile moi... doua firicele subtiri incepusera sa i se scurga din ochi pana cand incepu sa planga de-a binelea... adormi greu, iar in vis retrai cele de peste zi...
se trezi speriata de un latrat de caine... se uita imprejur si singurul lucru care o facu sa constientizeze unde se afla au fost draperiile albastre... razele soarelui patrundeau pe fereastra si luminata astfel camera parea mult mai spatioasa... doar hainele ei lipseau de pe scaunul pe care le lasase cu o seara inainte.
deschise usa si o izbi mirosul cafelei de care avea atata nevoie sa se poata trezi... spre ea inainta dima cu o cana mare de cafea in mana.
-Buna dimineata! Cred ca ti-ar prinde bine asta!
-Buna dimineata! Vai, nici nu ai idee cat e de binevenita! o singura problema am... ai vazut cumva hainele mele? si in timp ce-l intreba isi roti ochii prin camera si le zari agatate frumos pe o culme in dreptul sobei. aaaa...
-M-am gandit ca nu ai vrea sa le iei tot ude pe tine.
-Multumesc, pentru cafea, haine si pentru ca m-ai primit aseara... nu stiu ce-as fi facut altfel.
-Stie cineva unde esti? Ai anuntat ca totul e bine?
-Nu... mi-a murit bateria telefonului.
-Mai tarziu am si eu treaba in oras, daca vrei ma astepti si pot sa te duc eu inapoi...
-Oricum nu ma grabesc nicaieri.
Iesi afara, cu cana de cafea in mana si se aseza pe prispa... soarele o mangaia cu razele-i dulci... ochii ei verzi erau acum mai mari si mai clari... in vale se ridica alene ceata de peste oras... nu-i venea sa creada ca exista locuri asa frumoase atat de aproape de ea si pana acum nici macar nu avuse habar de asta...
Isi petrecu toata ziua admirand peisajul, Dima ii asezase o bancuta undeva la soare si acolo putuse sa mediteze in liniste si sa se gandeasca la ce are sa fie de acum incolo. Medeea a vrut sa-l ajute dar el nu a fost de acord preferand sa o lase sa se linisteasca, sa isi faca ordine in ganduri...
Spre seara o anunta ca a treminat cu treburile si e gata sa mearga in oras...privi de acolo de sus apusul dupa care urca in masina. Pe drum nici unul nu scoase o vorba... intunericul punea stapanire pe lume iar luminile orasului isi facusera aparitia.
-Sa-mi spui unde vrei sa te duc.
-E ok oriunde.
-Dar...
-Vreau sa merg pe jos pana acasa...daca ma lasi aici e perfect. Iti multumesc inca odata pentru tot ce ai facut pentru mine, sper ca vreodata voi reusi sa ma revansez.
-E placuta prezenta ta! si pentru prima data ii zambi. Cand mai simti nevoia sa te recreezi stii unde ma gasesti. Si nu ami veni singura, ia-l cu tine si pe iubitul tau, sunt sigur ca si lui ii va placea.
La auzul acestor vorbe Medeei aproape ii dadura lacrimile...da, si lui ii plac astfel de lucruri dar... ce rost are...
rataci strazile...ii placea atat de mult orasul asta, mai ales noaptea... ii invatase fiecare strada si parea sa nu se mai sature de el...
intr-un tarziu ajunse in fata usii... incerca sa descuie dar nu reusi asa ca apasa pe clanta si usa se deschise. Stia ca incuiase ieri dimineata cand plecase, si stinsese si lumina... Ridica ochii si il vazu stand pe fotoliul din hol, cu capul in maini si fata siroind in lacrimi.
-Unde ai fost Medeea atata timp? Ai idee cat de ingrijorat am fost? Te-am cautat peste tot, pana si la spitale am fost, am crezut ca ti s-a intamplat ceva rau... si se inneca intr-un hohot de plans...
Medeea se uita mirata...
-Dar... Tudor eu am crezut ca ai plecat deja. Ce cauti aici?
-Cum adica ce caut aici? Si sa plec unde?
-Ieri cand am venit sa te iau dimineata am vazut pe birou o scrisoare de la universitatea din Anglia si scria ca daca accepti bursa trebuie sa fii prezent acolo astazi si cum tu nu erai acasa iar noi nu ami vorbisem de atatea zile am crezut ca ai plecat fara sa ma anunti sau sa-ti iei la revedere de la mine...asa ca am plecat sa ma linistesc si m-am ratacit pe drum... iti povestesc mai traziu ce s-a intamplat.
-Iubita mea... Cum crezi tu ca as fi putut sa fac asa ceva? Cum crezi ca as fi putut sa plec si sa te las aici?... nu pot sta departe de tine nici macar o saptamana... un an fara tine si as ajunge sa nu mai pot nici respira de dorul tau... Am aplicat pentru bursa din strainatate inainte sa te cunosc, acum am alte planuri iar daca va trebui vom merge impreuna sa studiem.
-Tudor... asta e ce ti-ai dorit tu cel mai mult.
-Nu mai mult decat imi doresc sa te am mereu langa mine.
-Nu as vrea sa te aud spunand peste ani ca regreti sansa pe care ai avut-o...
-Vom face impreuna in asa fel incat nici unul sa nu regrete nimic, nici una din deciziile pe care le vom lua de acum incolo...
O lua in brate si incepu sa-i spoteasca cat de mult o iubeste si ca ea e lumea lui, ca nimic nu are sens daca ea nu-i este aproape...
...facu un dus rapid si se culca in bratele lui... toate nelinistile si lacrimile disparusera ca prin minune... acum il avea langa ea... asta era singurul lucru de care avea nevoie pentru a fi linistita...
P.S. : pentru Dovlecel...scuze de intarziere, sper sa-ti placa.
