dream...

in semiintuneric sunetele se lovesc de pereti apoi mi se ingramadesc toate, toate in suflet rascolindu-l... mainile ei gonind pe clapele pianului... viorile care in rastimpuri ii raspund... dintr-un flaut sunetele curg lin...
uitasem cate placere imi face sa merg din cand in cand la opera... au fist perioade in care am uitat multe lucruri ce-mi faceau placere... am inceput sa le redescopar... unul cate unul...
inchide ochii si asculta... muzica te va face sa visezi...

would you lie with me an just foget the world?

prima oara cand am ascultat melodia asta am plans...

i'm falling apart

Lifehouse - Broken [HQ]
Vezi mai multe video din Muzica

I'm falling apart, I'm barely breathing
With a broken heart that's still beating
In the pain is there is healing
In your name I find meaning
So I'm holdin' on, I'm holdin' on, I'm holdin' on
I'm barely holdin' on to you
I still see your reflection inside of my eyes
That are looking for a purpose, they're still looking for life
The broken lights on the freeway left me here alone
I may have lost my way now, haven't forgotten my way home

just... don't know if i can do this...

GATA!!! a trecut si vineri 13 (pentru a nu stiu cata oara anul asta)... a trecut si saptamana asta... in sfarsit... mi s-a parut ingrozitor de lunga... dar cea care vine e de cosmar: incep examenele... chiar nu stiu cum reusesc? de fiecare data inaintea examenelor intru intr-un fel de depresie. si nu are nici o legatura cu examenele pe care le am de sustinut... tot timpul se intampla cate ceva care ma face sa ma simt aiurea si sa nu ma pot concentra... de data asta tre sa ma adun mai ceva decat am facut-o in celelalte dati...
trebuie sa trec cu bine de saptamana asta! TREBUIE!!! dar cum sa fac asta daca in saptamana care abia trece eu nu am fost in stare sa ies din casa... nu m-am simtit in stare sa ajung la facultate... si am vrut... chiar am vrut sa plec dar era ceva in spatele usii de care imi era ingrozitor de frica asa ca ma imbacam, ma incaltam si cand sa ies corpul meu parca refuza sa mai primeasca comenzi... si ma certam cu mine in hol pana cand parte slaba a mea castiga... inca o zi in care nu ieseam din casa... daca fac si saptamana viitoare la fel? nu pot sa fac asta! trebuie sa ma adun... si nu inteleg de ce fac toate astea, mai ales ca mie imi place la nebunie facultatea la care studiez, si colegii sunt ok, si profii... chiar nu am nici un motiv sa nu ma duc... cu toate astea... :-< offff!



cineva ar trebui sa ma scuture bine si sa ma scoata din depresia in care alunec usor, usor... incep sa nu ma mai suport... nici nu vreau sa ma gandesc cum ma comport cu cei din jur... si saraca dovlecel care trebuie sa ma suporte...
o sa treaca... sper ca o sa treaca... trebuie sa treaca... vreau s atreaca...nu mai pot continua asa!

dare

bring me to life!
save me from the nothing i've become

scrisoare

Dragul meu,

...a trecut atata timp de cand nu ti-am mai scris incat mi-e frica ca am uitat cum sa mai fac asta...si am atatea povesti sa-ti spun... atatea locuri sa-ti arat... atatea sopate pe care trebuie sa le asculti... numai ca toate s-au facut mici, mici undeva in mintea mea si le este frica sa iasa de acolo... ca si cum atunci cand vor fi atinse de lumina se vor destrama si toate visele mele odata cu ele...

e din nou dimineata... m-am trezit cu fata siroind de lacrimi si o panica teribila m-a urmat din vis... intre cearsafurile mototolite incerc sa te gasesc si abia tarziu am realizat ca tu nu esti aici... si nu are cine sa ma stranga in brate si sa-mi spuna ca a fost doar un cosmar si totul va fi bine...ca odata cu zorile toate lucrurile rele se risipesc si nu ramane decat lumina... nu stiu de ce dar mi-e frica... m-am ghemuit intr-un capat de pat si astept parca sa se intample ceva rau... inima imi bate mult mai repede ca de obicei... si linistea imi sparge timpanele... cu toate astea nu suport sa ascult nimic...astazi muzica e ceva "prea mult" pentru mine... am nevoie sa-mi vorbesti si numai astfel ma voi linisti...

nici nu mai stiu cum se face... ce? nu mai stiu cum sa spun "te iubesc"... in tot vartejul din care nu mai reusesc sa scap am uitat cum se spune... dar nu ai cum sa uiti asa ceva nu? ramane intiparit undeva in minte... trebuie doar sa-ti scotocesti bine prin cotloane pana cand gasesti... gasesti ce? momentul potrivit... cuvintele potrivite... dar stai! cuvintele sunt deja: "te iubesc"... mia ramane de cautat modul in care le rostesti si gata... eu oare unde le-am ascuns... azi ar trebui sale cautam impreuna... mi-e frica sa fac o calatorie pana in inimamea de una singura... nu stiu ce as putea gasi acolo...daca mai este ceva de gasit... daca nu s-au risipit toate spulberate de vantul nemilos al toamnei si ceata care nu ma lasa sa vad prea departe...

...e inca dimineata... tot apartamentul miroase a cafea...incep sa ma trezesc si realitatea pune stapanire pe mine... mi-e frica si azi sunt singura... ma simt mai singura ca niciodata si astept... astept sa se intample ceva? ce? nici eu nu stiu... cand voia afla am sa te anunt si pe tine... pana atunci dragul meu... aaa, da! astept scrisoarea ta...

sa ai o zi insorita...te sarut mult...cat de curad iti voi scrie din nou.

Cu dragoste,
iubita

something to...

Flicker (dir: animator from Coraline using a canon rebel and a plank of wood) from The Anxious Animator on Vimeo.

imi place melodia si sunt innebunita dupa ceasuri vechi...

ploua... sau a plouat? va ploua?

...amiaza ploioasa de octombrie...am doua ore libere asa ca am venit in parc...nu am fost de mult aici... de fapt mie imi place parcul doar cand ploua, zilele astea a plouat, si inca mult asa ca am simtit nevoia sa urc pana aici...
...azi cerul e de un gri uniform... pare sa fie liniste, doar bocancii mei rasuna pe aleile ude si pline de frunze moarte... dintr-un copac batran se aude o pasare zgribulita care se agita de zor... totul e invaluit intr-o ceata subtire... printre copaci se zaresc cativa copii care si-au gasit de lucru cu frunzele spre disperarea bunicilor... dar sunt atat de dragalasi, si rasul lor umple de viata parcul care altfel ar parea incremenit...
nici o adiere de vant...cu toate astea e ingrozitor de frig, sau poate nu m-am obisnuit eu inca cu vremea asta...oricum mi-a inghetat mana pe stilou...ca un ecou razbate pana la mine sunetul strazii, pare atat de indepartat de parca ar fi ceva ireal, venit din alta lume... adevarate aici sunt doar frunzele moarte, copacii dezgoliti, pietrele ude, mirosul de pamant, ploaie, muschi si galben... rasetele copiilor, privirile fugare, zambetul timid al copiilor care dau cu ochii de mine si vad ca si eu le zambesc...
De ce iubesc atat locul asta? simt ca face parte din mine... ca si cum mi0as lasa sufletul sa se odihneasca pe o banca sau intr-un leagan iar de cate ori ma intorc aici pot sta in voie de vorba cu el. Uneori imi reproseaza tot felul de lucruri... alteori imi tine morala... de multe ori insa ar vrea sa ma tina strans in brate. stie ca din toate asta imi lipseste cel mai mult... Az s-a asezat pe celalalt capat de banca si refuza sa ma priveasca... nu inteleg de ce?... l-as intreba ce-i cu el dar nu are rost... daca va simti nevoia imi va vorbi... daca nu...oricum orice interventie a mea e inutila. Eu nu pot decat sa-i respect tacerea si sa ma bucur de liniste...

monolog (part 4)

- Dorule? ce bine...am crezut ca n-ai sate mai intorci... :-<
- Ti-am spus doar: trebuie sa ma cauti in suflet si ma vei gasi. ;)
- Da... mereu uit asta. Stai putin de vorba cu mine... in ultimul timp mi-e asa greu, si nimic din ce spun nu e bun, si niciodata nu zic ce trebuie la momentul potrivit, si... vorbeste tu cu mine...
- Cum vrei tu.
- Vorbeste-mi...hmmm... vorbeste-mi despre oameni!
- Vrei o poveste?
- Nu Dorule, povesti imi spune numai El.
- Atunci sa incep sa filozofez?
- Stai ca am uitat ceva! Vroiam sa te intreb. Iti aduci aminte ziua cand mi-ai aratat orasul?
- Da. Ce-i cu ea?
- Cum m-ai purtat pe umeri daca tu esti doar in imaginatia mea?
- Era un vis prostuto. Te purtase pe umeri bunicul si tu aveai acele imagini deja intiparite in minte... atunci nu ai facut decat sa le scoti din niste cotloane foarte indepartate de unde nici nu stiai ca ele inca mai exista.
- Esti sigur, Dorule?
- Sunt sigur.
- Dor... vreau sa ies din camera asta!!! Simt cum ma strang peretii!
- Bine. Inchide ochii, imagineaza-ti unde vrei sa ajungi si ia-ma de mana.
- Vreau la Arbanasi!
- La Arbanasi? De ce tocmai acolo?
- Pentru ca acolo l-am intalnit pe El... pentru ca acolo am fost cu adevarat fericita, dupa o lunga perioada in care uitasem sa zambesc... pentru ca acolo m-am indragostit...
- Bine... cum vrei tu! Arbanasi sa fie.
- Dar sus pe platou, de unde se vede toata valea... peisajul ala iti taie pur si simplu respiratia... eu cel putin asta am simtit cand am ajuns sus... sau o fi fost pentru ca era in bratele lui si ma lua cu ameteala de cate ori ii simteam respiratia in parul meu? hmmm... El si inaltimile alea erau ca un coktail care ma facea sa ametesc...
- Deschide ochii. Am ajuns!
- Cat de frumos poate sa fie toamna aici! Doamne, cat de frumos e! imi place la nebunie locul asta... cu toate ca... parca ii lipseste ceva.
- Off, ce mofturoasa esti!
- Dorule !? de ce faci asa? Cum poti sa spui ca sunt mofturoasa? Locului asta intradevar ii lipseste ceva, sau de fapt mie imi lipseste ceva... El!!! fara El nu are la fel de mult farmec... Tu trebuie sa fii de acord cu mine.
- De ce asta? adica mna... intradevar fara El nu are acelasi efect asupra ta locul asta, dar de ce sa fiu tot timpul de acord cu tine?
- Pentru ca faci parte din mine!?
- Da dar eu sunt constiinta ta, asta nu inseamna ca nu te pot contrazice sau ca nu pot avea din cand in cand o alta parere!
- Hai sa nu ne certam... serios... chiar nu am nevoie de asta acum... si asa ma cert destul cu ceilalti... macar cu tine sa nu ma cert... mai bine.. Ia-ma pe umeri! te rog ;;)...
- Esti prea mare pentru asta!
- Ba nu, Dor!
- Ba da.
- Hai Dor, nu fi rau! :(
- Asa-mi ziceai si cand erai mica. :)) Atunci mergea... acum nu mai merge insa.
- Dar El ma poarta si acum pe umeri, fara sa ma rog atat... ma face sa ma simt copil. Fa si tu la fel... macar azi... te rog!!! Se vede mult mai frumos de pe umeri...
- De pe umerii lui mititico... Las'ca o sa te duca el pe umeri... veti veni aici din nou impreuna si atunci iti vor fi implinite toate dorintele.
- Ti-am spus eu ca esti rau! :((
- Asta inseamna ca si tu esti rea. Ai uitat ca sunt parte din tine?
- Poate ca ai dreptate. Poate ca sunt rea... sau rasfatata, mofturoasa, sau... mai stiu eu... dar nu tot timpul...
- Gata mititico, nu te supara! Ce inseamna asta? Iti inoata ochii in lacrimi. Eii...
- Dar eu nu plang!
- Uite cum minti... macar pe tine nu te minti... acum plangi...
- Nu-i adevarat!
- Celorlalti le poti arata numai pe Diana aia puternica dar fii sincera macar cu tine. De ce plangi?
- Pentru ca-mi lipseste, Dor... pentru ca am nevoie de el ca de aer... Adu-l langa mine! te rog...
- Nu pot sa fac asta.
- De ce nu?
- Pentru ca nu sta in puterea mea.
- Dar pe mine cum ai putut sa ma aduci aici?
- Nu mai plange, are sa ti se faca rau... cu tine pot, pentru ca totul e in imaginatia ta insa pe ceilalti nu pot sa-i aduc unde vrei tu... hai... nu mai plange...
- Lasa-ma sa plang Dor! ma doare sufletul si trebuie sa ma descarc... daca mai tin mult in mine simt ca o sa plesneasca ceva... si o sa incep sa imprastii in jurul meu bucati din durerea care si facut culcus in mine... si nu vreau sa fac asta... mai bine... Ia-ma in brate!
- Nu pot!
- ...da... asa e... nu poti! :(

i'm lovin'it!

in seara asta am mers din nou in taverna!!!

s-a vrut a fi o seara a fetelor dar cum o parte din ele nu au putut veni i-am chemat pe verisori si cativa colegi de la crucea rosie. si de la "hai sa mergem sa bem o bere" am ajuns sa incingem o petrecere pe cinste. imi era dor de astfel de petreceri, imi era dor sa-i aud pe baieti cantand, imi era dor sa dansez, imi era dor de toata atmosfera si de tot ce tine de taverna.
ADOR locul asta!!!
ador trupa care canta si in special vocea chelului
ador oamenii care sunt acolo
ii ador pe prietenii mei pocniti
o ador pe dovlecel, care e cea mai scumpa :P
ador sa ne intoarcem acasa pe jos jumatate de oras... asa, ca sa ne facem chef de somn si sa ne iasa bautura din cap :))
ador sa hoinaresc pe strazi la 2 de dimineata si sa ma prinda ploaia, iar in jurul meu sa miroase a asfalt ud, a frunze uscate, a toamna si a frig si cu toate ca sunt aproape leorca sa nu simt nimic decat frumusetea noptii


[dovlecelu... cum era draga? go, jhonny! go! shhhhhhhhhh =)))]

si e ceva aproape magic in toate astea, si-mi dau o stare de bine si de implinire sufleteasca... si nu se trage de la berea care am baut-o in seara asta ci din tot ce se intampla acolo, de la oamenii care te intampina cu zambetul pe buze: cu totii aici ne petrecem timpul, ne stim doar din vedere si singurul lucru pe acre il avem in comun e dragostea pentru locul asta care oricat s-a incercat sa fie distrus nu a murit si spiritul i-a ramas in picioare (i-au schibat de cateva ori locatia, si sincer imi place mai mult aici decat in cea veche:D)...si nu trebuie sa-i intelegi sau sa incerci sa fii ca ei, te accepta oricum esti tu trebuie doar sa li te alaturi si sa te lasi purtat de val:P
si muzica... azi baietii au fost fantastici, ca de fiecare data de altfel... si inca odata am simtit prin fiecare por curgandu-mi muzica si stare de bine...
mi-au lipsit toate astea, dar abia acum mi-am dat seama cat de mult.

oare?

m-am saturat!!! am mai bine de o saptamana de cand nu am dormit si eu bine :|
de ce nu exista pentru ganduri un buton pe care sa scrie frumusel shut down? si atunci cand vrei sa te odihnesti pur si simplu sa apesi pe el, toate gandurile sa ia o pauza iar tu sa te poti odihni linistit?
ce prostii aberez =)))
o fi de la atata nesomn :|, sau poate nu... poate incep sa o iau razna. dar char nu mai pot. tocmai atunci cand pun capul pe perna si incerc sa adorm din minte rasar fel de fel de ganduri? tot felul de intrebari, imi fac o analiza amanuntita a celor intamplate peste zi si colac peste pupaza incep sa-mi urle prin minte si sa-mi faca haos replici pe care le-am trecut usor cu vederea, carora trebuia sa le fi raspuns intr-un alt fel... actiuni carora nu le-am dat importanta si care in intunericul camerei par altceva decat au fost la lumina zilei iar acum cer explicatii sau mai stiu eu ce :| intr-un cuvant tampenii... dar tampeniile astea nu ma lasa sa adorm... si in ritmul asta nu mai fac mult timp fata :|...

am incercat de toate: sa citesc, sa ascult muzica, sa scriu aici pe blog (in caiet nu mai pot scrie, mi s-a stricat stiloul :(( cred ca din cauza asta:|) nimic din toate astea nu par sa aiba nici un efect asupra mea...

un singur lucru m-ar linisti cu singuranta... [asta m-a linistit de fiecare data] : sa-mi spui o poveste... sa ma tii in brate, sa te joci in parul meu si sa-mi spui o poveste cu Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene... o poveste in care totul e linistit si frumos... unde nu exista oameni rai, unde nu sunt piedici in calea iubirii, unde Fat -Frumos si printesa lui traiesc fericiti pana la adanci batranete... si toata lumea e fericita si nimeni nu plange, si... ce-i? macar povestile sa fie asa daca realitatea e cu totul pe dos.
dar tu esti atat de departe... :-<

...tot stau si ma intreb... vei fi vreodata constient de cat de mult te iubesc?
pe zi ce trece ma indoiesc de lucrul asta... si de-ai avea incredere macar cat o neghina in mine... :-<

as vrea sa pot vedea acum rasaritul de pe plaja... vantul rece si sarat sa se incalceasca in parul meu... sa miroase a frig, a apa si a sare... sa mi se umple bocancii cu nisip si sa ne tinem de mana... sa fiu atat de inghetata incat sa nu mai simt nimic altceva decat mana ta care sa fie inca calda, doar atunci as reusi sa-mi golesc mintea de orice gand... si valurile sa se sparga zbuciumate de mal... dar eu visez cu ochii deschisi pentru ca atunci cand ii inchid de fapt totul se transforma intr-un cosmar :|...


am nevoie sa ma tii in brate si sa-mi soptesti ca totul va fi bine... chiar daca nici unul din noi nu stie daca intradevar asa va fi... oare va fi si bine?...

ce-a mai ramas

au inceput din nou ploile in iasi... sufletul mi se dezintegreaza ca o frunza galbena peste care picura cerul... de-ar fi ceata... nu s-ar mai deslusi nimic, si ar fi mult mai bine... ma izbeste tot ce vad in strada, o realitate diforma care ma ingrozeste... ma dor ochii si nu-i pot ridica din paman, sau nu vreau sa-i mai ridic... si pentru ce as face-o? nu-i nimic care sa merite vazut...
...doar frunzele moarte si ude in care imi afund bocancii... imi place sa le rascolesc, sa le sfasii... ma simt de parca m-as rascoli pe mine, de parca din mine as rupe... din camd in cand ma aplec si mai culeg cate una care pare colorata altfel... o arunc repede...ce sa fac cu ea? aceleasi intrebari mi le pun si despre mine. ce sa fac cu bucatile astea de suflet care atarna? sa le mai car dupa mine? sa incerc sa le pun la loc? asta nu se poate, s-au dezintegrat deja... nu se mai potrivesc in locul unde stateau odata. doar daca le gasesc un alt locusor... sa le pastrez?... cum sa le arunc? ca doar sunt ale mele, sunt bucati din mine...

...si ma ploua... picaturile reci mi-au ajuns pana la piele... bate un vant aspru si simt cum ma ustura pielea... asta inseamna ca sunt inca vie nu? ...mai bine n-as mai fi :|... prea m-am saturat de tot :|...

...de ce tot timpul problemele vin buluc... daca m-ar fi lovit dintr-o singura parte ar fi fost ok, as fi putut face fata... dar cand vin de peste tot? cum sa o mai scot la capat?...

...mi-ar placea sa am destul curaj si sa ma asez langa baietii care canta in pasajul din Piata Unirii... sa stau pur si simplu sa-i ascult... fara sa vad nimic altceva in jurul meu... doar notele muzicale, sunetul chitarilor si vocea chelului care e de-a dreptul fantastica... de cate ori cobor in timpul amiezii de la facultate imi fac drum prin pasaj doar ca sa-i ascult, macar pentru 1-2 min cat dureaza sa traversez pasajul... la ora asta tarzie mi-ar placea la nebunie sa pot sa-i ascult.

inregistrarea asta nu-i asa grozava... trebuie sa-i asculti pe viu sa poti intelege de ce-mi plac atat de mult...

Diana, hai ca am nevoie de ajutor!

Aveam mai bine de 13 ore de cand patrulam aproape incontinuu. Singurele opriri erau cele de la cabinet cand duceam cate un pacient iar in timp ce ne ocupam acolo de el mai schimbam 1 vorba 2 cu medicii si rezidetii de acolo (nu de alta dar ne vedem doar 1 data pe an cu totii si trebuie sa recuperam ;)) ). intr-un sfarsit in cort un pat liber... bucuroase nevoie mare eu si dovlecel am zis sa-l impartim pentru cateva minute cat sa ne dezamortim picioarele... cum am pus capul jos insa m-a luat somnul instant :|,noroc ca am colegi grijulii care atunci cand am inceput sa tremur din toate incheieturile m-au invelit in paturi pana m-am linistit.

Adormisem si deja incepusem sa visez cand aud deodata strigandu-se din usa cortului:
-Diana, te rog trezeste-te ca avem o posedata si am nevoie de ajutor!
-:|.

nu-mi aduc aminte cand am sarit din paturi, nu stiu unde era femeia aia... tot ce-mi amintesc pana sa mi se rupa iar firul era ca ma luptam cu ea sa reusim sa o inchinam la Sfanta si cu toate ca o tineam vreo 4 voluntari si inca vreo 3 jandarmi cu greu reuseam sa-i facem fata. Dupa ce am dus-o putin mai departe de sfintele Moaste am inceput sa tremur ingrozitor si urmatorul lucru de care imi amintesc e ca eram in cabinet si una din rezidentele care are grija de noi ma intreba daca prefer sa mi se faca o injectie sau vreau o perfuzie cu glucoza si calciu. Binenteles ca am ales injectia, am crezut ca scap mai usor, dar imediat am regretat alegerea... numai cand am vazut seringa aia imensa cu un ac pe masura mi-a stat inima in loc... daca nu m-as fi simtit de parca tocmai m-as fi coborat dintr-un carusel m-as fi ridicat de pe pat si as fi luat-o la fuga :|. Trebuie sa recunosc k mi-a prins foarte bine, altfel in mai putin de jumatate de ora as fi ajuns cu siguranta in grija celor de la ambulanta si prefer sa ma stiu ingrijita de prieteni decat de necunoscuti. Oricum Camelia e o scumpa, aproape ca n-am simtit nimic.


(dupa un cocktail de vitamine, glucoza si calciu:>)

pana sa-mi revin eu si sa ma ridic din pat in cabinet au mai venit cativa din colegii mei si au inceput rezidentii sa faca glume si sa le spuna povesti cu oameni posedati. Baietii, fiind la primul caz de acesta s-au ingalbenit de frica =)), cred ca mai aveau putin si faceau pe ei si pur si simplu refuzau sa mai iasa din cabinet. Pe mine si pe Dovlecel astfel de povesti nu ne mai impresioneaza, am vazut destule de cand patrulam aici asa ca...

franta

sunt foarte dezamagita :|
a fost din nou Sfanta Parascheva, marea sarbatoare a iesenilor.... bla, bla, bla ca sa nu uitam de tot circul care s-a desfasurat in oras in toate zilele astea exceptand randul cu pelerini. norocul meu ca am fost plecata la Slanic Moldova, urasc perioada asta a anului, doar orele, mai bine zis zilele in care fac patrula la Crucea Rosie fac ca totul sa fie suportabil. imi place la nebunie treaba asta, sa stau sa-i ajut pe oameni, sa-i ascult... toti cei care vin aici sa se roage sunt manati de o credinta mai puternica decat puterea mea de intelegere... eu sunt aici doar sa-i ajut, nu sa-i judec.
e al treilea an in care acord prim ajutor pelerinilor dar in nici un an nu am fost dezamagita ca anul acesta. nu am reusit sa stau sa-i ajut pe colegi toate zilele cat a tinut pelerinajul dar am incercat sa le fiu alaturi atat cat timpul mi-a permis.

ieri la nici 30 de min dupa ce am intrat cu Dovlecel in tura deja aveam primul caz de epilepsie :|. am rezolvat cu calm situatia si eram chiar foarte multumite de noi ca mai apoi sa ne luam la cearta cu un jandarm... m-am enervat la culme :| imi interzicea trecerea cu toate ca aveam pemine un echipament prin care se intelegea clar de unde sunt, un ecuson cu datele mele s.a.m.d. Toate astea venind dupa o perioada destul de incarcata pentru mine (va voi povesti poate si despre asta) plus multe nopti dormite prost (nedormite mi se pare de fapt un cuvant mai potrivit) m-au facut sa reactionez destul de ciudat : m-am pus intr-un colt si am inceput sa plang in hohote (de foarte mult timp nu am mai reactionat asa la nervi). Saracul Tibi, nici nu mai stia ce sa-mi spuna sa ma linisteasca... oricum pana nu am terminat de plans toate lacrimile care le aveam atunci nu m-am putut linisti. Prost inceput de tura :|. pana la urma tot am facut cum am vrut noi, indiferent de ce avea domnul jandarm de comentat. Partea draguta din toate astea este ca astazi de dimineata m-a oprit, mi-a vorbit foarte frumos si si-a cerut scuze pentru incidentul din ziua precedenta. Am ramas mai mult decat surprinsa de gestul sau, m-a bucurat nu pot sa zic nu si mi-am cerut si eu scuze. oricum nu stiu ce au patit anul acesta jandarmii pentru ca majoritatea voluntarilor am avut probleme cu ei :|.

revenind la tura mea de patrula: am avut cazuri diverse de la epileptici, hiper si hipotensivi, lesinuri, caderi de calciu la persoane "posedate" asa ca am avut ceva treaba nu gluma. Trebuie sincer sa le multumesc tuturor colegilor din echipa, au fost super tari, toata lumea ne-a laudat modul in care am actionat asa ca dragii mei felicitari. E bine ca am putut fi acolo unde a fost mai mare nevoie de noi ;).

Acum dupa 32 de ore sunt de-a dreptul franta... cu toate astea nu reusesc sa adorm, sunt mult prea agitata... intai sa ma mai calmez putin, sa scriu tot ce am pe suflet (as vrea eu sa reusesc sa fac asta, dar mai am mult de lucru pana voi reusi sa scriu intr-un post tot ce am pe suflet) si apoi poate reusesc sa ajung in lumea viselor.

bittersweet symphony

No change, I can change
I can change, I can change
But I'm here in my mold
I am here in my mold
But I'm a million different people
from one day to the next
I can't change my mold
No, no, no, no, no

Well I never pray
But tonight I'm on my knees yeah
I need to hear some sounds that recognize the pain in me, yeah
I let the melody shine, let it cleanse my mind, I feel free now
But the airways are clean and there's nobody singing to me now

si-am plecat de-acasa (ziua a 4-a)

-Diana,Diana! hai trezeste-te... e doar un vis! gata, linisteste-te! si colegul ma zgaltai putin de umar...
...buimaca, deschid ochii... ma uit la el si nu-mi dau seama la inceput unde sunt si nici pe el nu-l recunosc... nu intelegeam ce caut intr-un cort cu un strain langa mine... fata imi siroia de lacrimi... cu greu ma adun si-mi dau seama ca sunt in tabara si langa mine e colegul cu care impart cortul... ma linistesc putin cand imi dau seamna ca e doar un vis...
Bogdan se uita la mine cu un semn de intrebare... ii zic ca am visat urat... citesc pe fata lui ca ar vrea sa stie ce dar nu am chef sa-i spun... pare sa fie inca destul de intuneric... il inttreb cat e ceasul. abia 4...pana dimieata mai este... ma bag inapoi in sacul de dormit care era tot rascolit si infasurat de aiurea cum ma foisem si incerc sa adorm... de cate ori inchid ochii aceleasi imagini mi se ivesc pe retina... TU... intr-un sfarsit,cand afara pare sa se fi facut lumina de-a binelea am adormit...

cand m-am trezit baietii deja facusera cafeaua si ne pregateau lapte cu cereale (si nu glumesc deloc). Mi-am deschis putin tel... nu mai vorbisem de mult cu Dovlecel si trebuia sa ma puna la curent cu ce mai e pe acasa... am zis eu ca vreau sa ma rup de tot de lume dar nu rezist fara sa vorbesc deloc cu ea :))

cautand semnal am ajuns iarasi mult mai sus de tabara... soarele se ridica molatec peste creste iar valea era plina de valatuci pufosi... asta inseamna viata cu adevarat... pana nu vezi locuri ca astea poti sa zici ca ai trait degeaba... aerul rece m-a fucut sa ma trezesc de tot... Dovlecel imi povesteste ultimele ei patanii si binenteles k si eu o pun la curent cu ce se mai intampla prin tabara... in speecial incerc sa-i descriu ceea ce ma inconjoara dar nici o descriere n-ar putea sa redea frumusetea acestor locuri...

...inapoi la cort iau micul dejun dupa care profesorii ne anunta ca astazi vom merge pana la Rarau, de data asta fara bagaje... abia astept... drumul va fi mult mai lejer fara cele aproape 30 de kg pe care ar trebui sa le car in spate :D... o parte din studenti au ramas la carturi,dar foarte putini... restul in sir indian,nu ne permitea poteca sa mergem altfel am pornit la drum...
...in vale se intindea valea bistritei... in fata,undeva departe se ridicau Pietrele Doamnei, acum nu-mi vine sa cred ca m fost in stare sa ajung de la un varf la altul :))...
... drumul e destul de lejer, coboram mult la inceput. Genunchii mei mai au putin si cedeaza... de asta prefer eu urcusurile,oricat ar fi de anevoioase...
...o poteca din ce in ce mai stramta, valea e foarte abrupta... prima data cand m-am uitat in jos m-a cam luat cu ameteli... parca stiam ca nu am rau de inaltimi :))...
avem cam trei ore de cand am plecat din tabara, inca putin si ajungem la cabana rarau... de aici de sus ma simt stapana peste tot si toate... e un sentiment pe care nu as putea sa-l definesc... teama de inaltime,fericirea ca sunt aici sus, frumusetea din fata ochilor mei... am in jurul meu 100 de persoane dar nciodata nu m-am simtit mai singura...
la cabana primul lucru care s-a cumparat a fost painea... am stat putin,am baut cate ceva, ne-am odihnit, daca ar fi fost dupa noi am fi urcat si pe pietrele doamnei dar nu au fost profesorii de acord asa ca a trebuit sa-i ascultam, sa ne punem pofta in cui si eu una mi-am promis ca ma voi intoarce cu prima ocazie si le voi escalada...
...drumul spre tabara a fost foarte aiurea...am avut urcusuri nasoale si chiar daca nu ami aveam nimic in spate am obosit ingrozitor... dupa 2 treimi de drum n-am mai facut fata, norocul meu ca aveam fiole de calciu ca altfel nu stiu cum as fi facut fata... asa k o fiola, 10 min de odihna si am fost in stare sa merg mai departe si sa escaladez si varful giumalau...
ajunsi inapoi in tabara nu mai eram in stare nici sa mancam de oboseala...
cum baietii facusera deja focul profii au venit sa-si pregateasca la noi mancarea... unul din baieti avea o problema cu vocea mea si de cate ori avea ocazia ma lauda ca stiu sa cant, asa ca i-a intrebat pe profi daca m-au auzit... ei s-au uitat la mine si ca sa ma puna in incurcatura au inceput sa cante ceva de la Ace of base... au cam holbat ochii cand au vazut ca stiu melodia si cant cu ei... au mai inceput cateva mel vechi incercand sa ma puna in dificultate dar cand au vazut ca le stiam pe toate care le incepeau ei au renuntat si si-au adus la focul nostru o mapa in care aveau cantece romanesti.... am incins cu totii o cantare ca la carte...

...tarziu in noapte...doar jarul ne mai lumina fetele...mare parte din colegi erau in corturi...linistea domnea peste tabara... din padure strabatea pana la noi trilul unei pasari (o fi oare o privighetoare?) ... lumina argintie a lunii tese povesti in mintea mea... ar trebui sa intru si eu in cort sa dorm dar sunt mult prea obosita si stiu ca nu ma va lua somnul... focul s-a stins de-a binelea asa ca ma cam i-a frigul dar nu-mi vine sa ma ridic de pe busteanul pe care stateam... am ridicat privirea spre cer...una cate una am inceput sa recunosc constelatiile pe care mi le arata tata cand eram mica...

...a trecut mult de miezul noptii, de acum ma duc si eu sa dorm...maine ma asteapta o zi lunga...

si-am plecat de-acasa (ziua a 3-a)

...wtf? in halul asta?... ma trezesc imbufnata si ma uit in jurul meu... se pare ca m-am enervat dejeaba...dorm atat de linistiti...sforaitul se aude de undeva dintr-un alt cort... vai de capul celor care au impartit cortul cu el =)).
azi strangem tabara si mergem mai departe spre Giumalau.
Dupa ce s-au uscat corturile,ne-am adunat tot si am pronit la drum... peisajul e superb dar drumul e foarte anevoios... incerc sa ma tin de profesoara,daca raman printre ultimii imi pierd ritmul si nu mai fac fata drumului... un urcus,si inca unul... oare mai e mult? la jumatatea ultimului urcus am simtit ca cedez... luasem de dimineata calciu dar se ca nu a fost indeajuns... spre norocul meu s-au oprit pentru un popas, am luat un niste miere de albine si astfel am reusit sa merg mai departe...
dupa vreo 3-4 ore de mers am ajuns la Giumalau...de acolo de sus ma simteam stapana peste lume... am simtit ca sunt libera ca pasarea cerului...ca nimeni si nimic nu ma poate atinge (doar ca sentimentul asta nu a tinut prea mult...). ne-am adunat toti in fata cabanei apoi am mers pe o pajiste si ne-am instalat tabara... am instalat cortul si cand sa ma uit dupa colegii cu care imi petreceam mare parte din timp astia nicaieri... intreb in stanga,dreapta dak au vazut-o pe Vrabiutza si toata lumea ridica din umeri... intr-un sfarsit am zarit-o pe blondina in capatul padurii... baietii gasisera un loc ferit de vant,la umbra brazilor asa ca s-au hotarat sa-si instaleze corturile acolo... de cum m-au vazut mi-au zis sa-mi duc si eu cortul in vale si de bine ce le-am zis ca nu prea am cum mi-au facut loc in unul din corturile de acolo k si asa eram 7 pers in 3 corturi :D.
...ne-am asezat cu totii la masa, apoi baietii au strans lemne de foc iar noi,fetele am inspectat putin zona... de putin mai sus de tabara noastra se putea vedea pana departe... am prins putin si dintr-un rasarit de soare inourat... nu mai simteam nimic din oboseala de peste zi... imi era atat de bine acolo sus ca de-ar fi fost dupa mine as mai fi ramas inca mult timp...
...peste tabara se lasa incet, incet noapte si odata cu ea frigul... din loc in loc erau facute focuri... am plecat sa vad ce mai fac colegele mele si toate grupurile pe langa care treceam ma chemau sa raman cu ele sa le cant :))... mi se pareau asa amuzanti dar eu aveam colegii mei langa care ma simteam ok asa k...
...baietii au facut foc si au pregatit supa... a prins atat de bine dupa 3 zile in care mancasem numai chestii uscate... dupa masa ne-am pus pe cantat, spus povesti si bancuri...
mult dupa miezul noptii, cand din focul nostru ramasese doar foarte putin jar iar noi stateam la lumina lunii ne-am retras in corturi sa dormim... spre norocul meu nimeni nu mai sforaia de data asta :D doar ca am mai stat inca mult de vb in cort... eram cu totii mult prea obositi sa adormim...

si-am plecat de-acasa (ziua a 2-a)

...de afara se aud triluri de pasari...mmmmmm asa mai zic si eu alarma sa te trezesti :))... colegii mei incep sa foiasca prin corturi semn ca s-au cam trezit (cei mai harnici binenteles)...in cortul meu toata lumea doarme...
...deschid cortul si privelistea de afara ma lasa fara glas... aburii se ridica deasupra padurii iar peste brazi soarele se inalta in toata splendoarea lui anuntand o dimineata perfecta... iarba e plina de diamante... departe valea e plina de valatuci de nori pufosi... ai impresia ca daca alergi si-ti dai drumul sa zbori vei putea sari in voie pe ei...miroase a viata, a natura care se trezeste dupa o furtuna ingrozitoare...
...ici colo cate un somnoros sau somnoroasa cautand cate ceva... toti ne uitam dezorientati,inca nu stim ce si cum...parca e prea dimineata... un singur lucru cred ca ne gandim toti : e superb aici sus si a meritat drumul(dar binanteles nu e valabil pentru toata lumea :D )...un "dus" inghetat langa izvor m-a facut sa ma trezesc de-a binelea, de acum sunt gata sa fac fata inca unei zile in necunoscut...
si la mine in cort s-au trezit... luam masa si mai lenevim putin...pe afara fiecare incearca sa-si caute cate ceva de facut... unii joaca volei iar altii fac gratar de bocanci =)), nu de alta dar i-a plouat ieri pe furtuna si nu mai au cu se incalta :)), asa ca unul din baieti sta langa foc si intoarce papucii pe o parte si pe alta pana ii usuca =)).
...nu-mi gasesc nicaieri locul... alte dati m-as fi dus in mijlocl celui mai mare grup si as fi inceput sa socializez cu toti dar acum... nu am chef... m-am plimbat putin, am inspectat imprejurimile,mi-am umplut plamanii cu aerul proaspat de munte si mi-am ascultat gandurile care se tot certau intre ele... nu au ajuns la nici un compromis si nici eu nu am putut sa fac nimic sa le ajut,le-am lasat in voia lor sa faca ce vor...
...profesorii ne-au organizat cateva jocuri de stafeta ca sa ne mobilizeze pe toti si sa mai facem astfel si putina miscare... au reusit insa sa ne distreze cat de cta :D...
...intr-un sfarsit mi-am zis ca e cazut sa ma asez si eu langa unul din grupuri... la focul unde se faceau "papuci la gratar" mi s-au parut oamenii cei mai ok asa k m-am dus si eu langa ei...

...incet, incet se lasa seara peste tabara nostra, am facut focul tot mai mare si ne adunasem destul de multisori in jurul lui... fiecare vorbea in legea lui cu colegul de langa... in soapta am inceput sa-i cant unei colege un cantecel care pe mine ma amuza teribil si am simtit nevoia sa-l impart si cu ea...un coleg de langa m-a auzit si m-a rugat sa cant tare pentru toti... mi-am zis ca nu am nimic de pierdut si am inceput sa le cant... deodata s-a lasat linistea peste tabara si nu se auzea decat vocea mea... cand am terminat primul cantec toti ma felicitau pentru vocea mea si ma intrebau de ce nu am urmat o fac de profil...le-am zambit fara sa le raspund nimic... si am inceput un alt cantec... si inca unul... au cantat si ei cu mine si tti ne-am simtit mai mult decat super ok... in celelalte grupuri studentii erau beti,urlau, vorbeau de aiurea dar aici toti erau linistiti,s-a baut cu cap si cantam cu totii,respactandu-ne unul pe altul, ascultandu-ne asa cum ii sta bine unui grup civilizat. M-am mirat de cat de frumos s-au comportat unii din ei... am tinut-o asa pana tarziu in noapte... unul cate unul ne-am retras spre corturi sa ne pregatim pentru o urmatoare zi care se anunta mult mai obositoare...

...am adormit intr-un tarziu leganata de cantecul greierilor...

si-am plecat de-acasa...(ziua 1)

in sfarsit la drum...un accelerat plin de studenti somnorosi,se inainteaza cu viteza melcului iar trenul e intr-o stare jalnica(nici nu se compara cu cele care merg spre Bucuresti,arata exact ca personalul care duce spre Harlau)...imi impart compartimentul cu un coleg de facultate si patru studenti la geografie: una din fete e drogata (fara pic de gluma),celelalte doua sunt mahmure si un baiat care incearca sa le tina in frau...
...e mult prea dimineata si nu ma simt deloc in apele mele...simt ca-mi lipseste ceva... e prima data cand merg la munte fara un prieten apropiat sau fara gasca asa ca nu sunt in largul meu...
...vagoanele din fata sunt pline cu ai mei colegi si mai sunt si cativa rataciti prin vagonul in care stau eu... baietii s-au pus de dimineata pe petrecut... umbla din compartiment in compartiment si fac panarama... mai toti care au intrat in compartimentul meu m-au intrebat ce am,ca vezi Doamne eu de obicei zambesc iar acum sunt foarte posomorata... nu am nici un chef sa leg conversatii cu ei asa ca le raspund monosilabic pana se plictisesc si ma lasa in pace... inceputul nu e prea promitator...sper totusi ca saptamana asta sa aduca ceva mai bun de atat.

in schimb peisajele care se desfasoara in fata mea sunt superbe...cu cat ma apropii mai mult de munte cu atat simturile mele se trezesc la viata si parca imi vine cheful.

...............................................................................

Later:

...dupa 5 ore de mers cu trenul in sfarsit la Vatra Dornei...un peron plin cu 100 de studenti care isi cara dupa ei bagaje care cantaresc mai mult ca dansii :)). Toti asteptam inceperea cursului de orientare turistica. In sfarsit apar si profesorii. de cum m-a vazut profa de volei m-a luat de mana si m-a dus direct la farmacie. "Pentru orice eventualitate" a zis ea, dar mi-a prins chiar bine. Se face prezenta,se verifica echipamentul, ni se dau cateva instructiuni si pornim la drum.
Acasa mi s-a parut usor dar cu cat incep sa urc cu atat rucsacul mi se pare din ce in ce mai greu...incerc sa tin pasul cu cei din fata,cei din spate sunt enervanti,toti se vaita si din cauza asta imi pierd ritmul la mers si ma obosesc si mai tare...

dupa o prima portiune de drum deja lumea se vede altfel...chiar daca greutatea din spate atarna peisajele ma fac sa uit de tot si sa merg inainte... simt ca vreau din ce in ce mai mult si stiu ca nu vreau sa ma opresc pana nu ajung in varf...
de aproape 3 ore tot urc...din cand in cand imi vine sa las rucsacul din spate si sa ma opresc... dar pana acum am invatat ca pot mai mult, conteaza doar sa vreau asa ca m-am incapatanat si am mers mai departe... nu exista nu pot.exista doar nu vreau si de data asta mi-am demonstrat mie ca pot inca mult dupa ce am zis ca nu se mai poate...
nori negri atarna deasupra noastra...la 1600 de metri deja ma simt mai aproape de cer... in sfarsit se vede cabana,mai am cel mult 20 de min de mers pana la ea... deodata incepe ploaia...pelerina e mult prea departe sa ajung la ea si oricum nu mai e mult pana departe :D asa ca nu o mai caut in rucsac. am ajuns la cabana uda din cap pana in picioare dar chiar nu-mi pasa, sunt prea fericita ca am reusit sa ajung pana acolo ca sa mai bag de seama ploaia care oricum a stat imediat ce am ajuns.
...dupa ce am ajuns sus cu totii (unii au ajuns cu jumatate de ora in urma mea :>) ne-am indreptat cu totii spre o pajiste unde ne-am instalat tabara.
imediat dupa ce ne-am instalat corturile a inceput sa ploua. de data asta se pornise furtuna...fulgera si tuna iar vantul ne zgaltaia cortul din toate incheieturile. in cortul in care stateam a inceput sa ploua. spre norocul nostru unul din profesori ne-a imprumutat un cort.eu mi-am luat bagajele si m-am mutat intr-un alt cort... uda leorca dupa ce ma chinuisem prin vant si ploaie sa ancorez cortul astfel incat sa nu ploua in el mi-am luat pe mine haine uscate si m-am bagat direct in sacul de dormit... mai aveam putin si faceam un atac de panica... tunetele se auzeau tot mai aproape, fulgerele faceau din noapte zi si absolut nimic din ce mi se povestea nu reusea sa-mi distraga atentia de la ce se intampla afara... intr-un sfarsit am adormit leganata de sunetul ploii care rapaia in prelata cortului...
............................................................................

...m-a trezit galagia de afara...e inca intuneric...in cort toata lumea doarme... afara se aude tot mai mult zgomot...incerc sa adorm la loc,dar am impresia ca am dormit zile intregi... din cate imi dau seama din sunetele pe care le percep se face foc de tabara...dupa cateva minute presupunerile mi-au fost adeverite... in jurul focului se adunasera elevi si profesori, toti deopotriva de beti (cred ca asa si-au facut curaj sa infrunte furtua) si s-au pus pe cantat unii mai bine,altii mai fals unii mai incet,altii mai urlat melodii pe care nu reuseau sa le duca pana la capat :)). intr-un sfarsit am adormit cantandu-mi in gand un cantec care-mi aducea aminte de ultimul foc de tabara de care am avut parte si de tine binenteles... :-<
.............................................................................

...a inceput din nou ploaia cu tunete si fulgere... vantul bate cu putere... afara nu se mai aude tipenie de om,toti se pare ca s-au refugiat in corturi... nici macar nu stiu cat e ceasul, telefonul imi este inchis (am zis ca vreau sa ma rup de tot de lume cat timp sunt plecata si il deschid doar rar sa vad daca are cineva nevoie urgenta de mine, si asa nu ma va tine bateria o sapt intreaga :D ) si alta sursa sa vad cat e ceasul n-am... incerc sa ma linistesc singura si sa adorm... macar nu ploua in cort (asta e bine)... cu gre reusesc din nou sa adorm dar afara deja ziua se ingana cu noapte iar poaia se transformase intr-o bruiala...