de unde vin copii :)))

azi am ajuns in sfrasit si pe acasa... in timp ce-mi verificam mailurile am dat peste animatia de mai sus... m-am amuzat cu Radu... ne-a prins bine dupa o saptamana incordata, in care nu am avut timp de nimic... am aflat si noi cu se fac copii =)))

enjoy!

am invatat sa spun nu

abia imi treminasem de prins hamul... toto si radu, baietii de la salvamont imi prindeau carabinele si ma instruiau... din pacate gandul meu era mult prea departe...

acum nu mult timp visam sa ma arunc in gol... si cand a venit vremea sa o fac pe bune m-am speriat... acum un an nu mi-ar fi pasat, as fi zambit si nu m-as fi gandit la consecinte...

undeva putin mai departe, de cealalta parte a stancilor era radu... si mi se parea ca sunt km pana la el... in acele clipe simteam ca am nevoie sa ma tina in brate si sa-mi spuna ca eu pot... si atunci as fi fost intradevar sigura pe mine... atunci as fi stiut ca sunt in stare de orice...

primul instinct a fost sa ma desfac de hamuri si sa plec dar a avut cineva grija sa ma incapataneze... inca nu am invatat ca nu trebuie sa raspund la toate provocarile, ca nu tot e constructiv pentru mine, ca unele limite trebuie sa mi le stabilesc fara sa testez pana unde pot merge sau nu...

m-am asezat pe marginea stancii, bine prinsa in corzi si ma gandeam ca niciodata nu o sa fiu in stare sa ma arunc in gol fara sa stiu ca e sigur... de asta am avut nevoie sa-mi dau seama ca-mi iubesc viata, acum mai mult ca niciodata, acum cand il am pe radu langa mine si absolut nimic nu mi se mai pare in zadar...

ma hotarasem ca pot sa o fac si pe asta... m-am mai uitat odata la cer... avea din nou culoarea ochilor lui... cand mi-am intors privirea am ametit si in loc sa sar am cazut... a durat mai putin de 10 secunde si singurul lucru la care m-am putut gandi a fost ca el, de pe partea cealalta a stancii s-a speriat ingrozitor...

ajunsa jos stiam ca ma doare... dar am invatat ca uneori trebuie sa spun si nu...

si-am fost la Belis

a sosit si saptamana mult asteptata...
Sambata dis de dimineata ne-am luat rucsacii in spate si ne-am urcat in tren... un drum lung de aproape 11 ore si iata-ne ajunsi in Cluj...dupa caldura sufocanta din Iasi aici dam peste ploaie torentiala... ne-au cam fost date planurile peste cap... odata cu ploaia s-a dus si vizitarea orasului, dar nu ne-am dat in laturi totusi...
vizitand Clujul mi-am dat seama inca odata ca iubesc Iasul mai mult decat orice alt oras, cu toate neajunsurile lui tot Iasul imi este cel mai drag...

rupti de oboseala ajungem duminica in tabara... ne intampina Oana spunandu-ne prima regula a taberei: baietii si fetele vor sta separati! pe loc ni s-au aprins calcaiele de nervi, ca doar nu suntem la gradinita... dupa ce ne-am calmat putin ne-am hotarat ca o seara putem face dupa regulile lor apoi vom face dupa ale noastre ca doar tot ce-i regula poate fi incalcata ;)... in afara de asta locul era super... am ajuns pe la 10 in tabara si nu se vedea absolut nimic din cauza unui nor gros de ceata... prima zi mai ca-mi lasase un gust amar... aproape ca-mi parea rau ca am plecat de acasa...

a doua zi insa lucrurile s-au schimbat... doar unele reguli erau pentru noi, celelalte erau pentru ceilalti... cel mai mult mi-a placut comentariul Otiliei care a venit la mine foarte mirata spunandu-mi ca i se pare ca cei din Iasi au parte de un tratament aparte fata de alte filiale... i-am spus ca va intelege cu timpul cum stau lucrurile, ca "toate drumurile duc la iasi" indiferent unde ne aflam ;))...

zile interesante in care am intalnit tot felul de oameni care au avut ceva de impartit din experienta lor de viata cu noi... au fost si catva care nu aveau ce cauta acolo, cum ar fi o morsa furioasa esuata de pe banchiza, dar incidente de acest gen nu sunt de bagat in seama.

Am invatat sa ne facem adaposturi in padure cu ce avem la indemana, sa ne gasim hrana daca ne-am ratacit (am mancat merisoare de pamant si cosasi =)) a fost chiar amuzant), am coborat pe stanci in rapel, am salvat victime impreuna cu cei de la salvamont... cei de la ISU ne-au dus pe lac si ne-au demonstrat cum se salveaza un innecat iar in ce priveste acordarea primului ajutor am mai invatat cateva lucruri foarte interesante. Una peste alta a fost o saptamana plina :D.

Daca tot a fost Dr. Bogdan Hurmuz in tabara am zis sa nu cumva sa ma las mai prejos si sa ma tina bine minte si in tabara asta... am incercat tiroliana (era facuta intr-un mod mai special, pentru iubitorii de adrenalina) si in loc sa sar am ametit si am cazut... n-au scapat astia de mine dar eu mi-am cam accidentat un genunchi... acum stau copil cuminte, cu piciorul intr-o ateluta si astept sa treaca zilele...

partea buna? nu, nu m-am cumintit! =))) doar atat nu-mi ajunge sa ma lecuiesc. partea buna a fost ca cei de la salvamont mi-au facut cadou un tricou oficial pe care l-au semnat toti, ca sa nu mai spun ca in cele 2 zile cat am mai stat in tabara cu piciorul in atela mi s-ar fi facut toate mofturile... norocul lor ca nu sunt atre mofturoasa ;)))

punand toate cap la cap vreau inapoi... macar pentru simplul fapt ca acolo e mult mai racoare decat aici.

si a fost Belis... sper sa mai pot merge si anul viitor si cat de curand sper sa o reintalnesc pe d-na Simona... intre timp astept... inca 5 zile dupa care mai vad eu :P.

back

am revenit la vechea Diana, cea cu parul cret... mi-am lipsit mie, nu ma mai puteam privi in oglinda si incepeam sa ma simt urata indiferent de ce-mi spunea Radu... dar toate astea au trecut :))... noroc ca exista Tina, ea stie sa-mi redea frumusetea fizica... noroc ca exista Radu... el stie sa-mi descopere frumusetea interioara, sa ma faca za zambesc si sa-mi creasca aripi sa zbor...

cat mi-au lipsit buclele! ma uitam in oglinda si parca nu ma recunosteam... acum imi vine sa rad de cate ori ma uit in oglinda si de acolo rasare un cap buclat.... ma face sa am mai multa incredere in mine, in zambetul meu si in tot ceea ce pot sa fac...

peste o saptamana plec cu cortul... astept zilele alea ca pe nu stiu ce... abia astept sa respir aerul de munte, sa fac baie intr-un parau rece ca gheata de simti ca-ti amorteste pielea... sa stam pana tarziu la focul de tabara... ca sa nu mai zic ca anul asta m-am echipat mult mai bine ca in anii trecuti :D experienta incepe sa-si spuna cuvanr=tul asa ca nu am nici un motiv sa nu-mi fie bine...

in rest acceasi avalansa care nu se mai termina... poate odata cu nunta se mai linistesc putin apele dar sunt slabe sansele sa fie asa...

aaa... si am terminat cartea serile trecute, cat il asteptam pe radu se se intoarca de la munca.... nu pot sa zic decat ca m-a captivat de la prima pagina pana la ultima... merita sa-ti rapesti cateva ore si sa o citesti... dar trebuie sa o citesti cu sufletul nu doar cu mintea ;).

un fel de exercitiu

...imi ciulisem urechile si incercam sa deslusesc ceva din ce se vorbea in spatele usii... asteaptam cu inima la gura un raspuns, o explicatie, ceva, orice... ma speriase foarte tare cu o zi inainte...
-Ma asteptam sa te vad cu ceva timp in urma, nu ai mai venit de mult timp.
-Nici nu as fi venit.
-Ce, te-a adus cumva bunica?
-Aaaa, nu! Viitoarea mea sotie.
-Inseamna ca te iubeste mult, si o intereseaza de sanatatea ta. Acum hai sa vedem ce te supara.
-Pai...

...asta a fost tot ce am reusit sa aud... cuvintele lui m-au tulburat... toate incep sa prinda contur si visele sa se transforme in realitate... ma incearca sentimente tare ciudate, dar e atat de bine si totul pare sa fie exact la locul lui...

...dupa amiaza in timp ce ne plimbam in intrat in cateva magazine sa ne uitam dupa verighete... nu am crezut ca poate fi atat de emotionant... inca nu am gasit modelul care sa urle la mine ca vreau neaparat sa-l port dar inca mai am timp pentru cautari... aaa si rochia! =))) am ametit amandoi cand am vazut ce pret are singura rochie din cate am vazut pana acum si ne-a placut la nebunie =)))
stiu ca e devreme pentru toate astea dar azi eram amandoi in o asa stare sufleteasca incat am simtit amadoi nevoia sa vedem cum este sa faci pregatiri de nunta... pana unua alta toate planurile si cautarile astea pe noi ne amuza, sper ca mai tarziu sa nu ne dea batai de cap.
"viitoare sotie"... ideea e ca incep sa ma obisnuiesc sa fiu prezentata asa, si e tare interesant :)))

stii...

mi-e dor de ea, chiar daca o am mereu langa mine...
poate ti se pare ca vorbesc prostii dar asa e... si e al naibii de dureros... sa o am mereu langa mine si sa nu scoata un cuvant daca nu o intreb nimic, ca si cum nici nu as fi...
nu am crezut ca voi ajunge si aici... undeva, pe parcursul ultimelor luni am facut ceva gresit, am facut ceva care a suparat-o atat de tare incat aproape nu-mi mai vorbeste... partea proasta e ca nu stiu unde... oricum eu am un talent deosebit de a face tampenii si de a-i supara pe cei din jurul meu... un alt talent si mai mare este acela de a face greseli fara sa le constientizez mai apoi... eu merg inainte ca si cum totul ar fi ami mult decat ok, dar vad ca cei din jurul meu isi schimba comportamentul, atitudinea fata de mine... ei nu ma trag de maneca sa-mi arate unde am gresit iar eu in egoismul meu nu pot sa constientizez greseala, sau poate nu pot sa accept ca as putea gresi... pana la urma sunt un leu (e o scuza patetica, dar e singura care imi vine la ora asta tarzie in minte asa ca doar putin imi permit sa dau vina pe trasaturile caracteristice zodiei)... si uite cum am ajuns sa bat campii si sa vorbesc iar de mine, lucru acre sigur nu te intereseaza, despre mine oricum vorbesc tot timpul... incep sa ma intreb daca vreodata voi reusi sa am un alt centru al universului decat EU-l meu nemasurat si egoismul meu fara margini...

dar eu vorbeam de fapt aici despre cu totul altceva...
incep prin a-ti cere iertare... iarta-ma!... stiu ca o dau cu bata in balta si sunt nesuferita de multe ori... dar vezi tu, in egoismul meu infinit am nevoie de tine... imi lipsesc noptile in acre statea treze si numaram stelele din tavan si visam la feti-frumosi sau ne minunam de felul in care viata ne ofera tot ce ne-a trecut prin cap ca am putea trece (a se nota lucruri realizabile)... cum ne amuzam de fiecare data ca nu stiu cum reuseam dar iubitii nostri sunt cei mai buni prieteni... cum visam sa ne luam rucsacul in spate si sa vedem lumea, doar noi doua, impreuna ne-am fi descurcat... noi impreuna suntem o forta pe care absolut nimic nu o poate distruge (se pare ca pana la urma totul mai putin eu)...

azi am tot ce-mi doresc, mai putin ceea ce conteaza cel mai mult pentru mine... Dovlecelu meu... pentru ca esti a mea indiferent de situatie, pentru ca daca nu eu atunci cine?

ooops!

astept...
in seara asta am avut chef de o schimbare... cel mai simplu lucru de schimbat? parul;)
si cand ma mananca eu de obicei ma scarpin :))
mi-am luat hena si Dovlecel s-a chinuit mai bine de jumate de ora sa ma vopseasca... problema e ca parul batea in verde cand a treminat de intins vopseaua =))... mai am de asteptat inca 30 de minute... si daca in loc de rosu se face verde? =)) hmmm... ar fi prea de tot =))... da parca nu rad a bine nu? voi fi exact ca in piesa celor de la pheonix : "fata verde cu parul padure" :))... cat e gluma e panarama doar ac eu una mor de curiozitate...

si totusi verde nu ar fi rau =))... ceva asa mai indraznet ce nu as fi incercat nici in ruptu capului... si asta nici ca s-ar duce usor, hena e destul de rezistenta :))
ma uit non-stop la ceas... nu prea mai am rabdare... si cand ma gandesc ce surpriza vor avea maine prietenii mei... ma stiu ei nebuna dar nici prea prea...

later edit...

pana la urma nu s-a facut verde :))... e mai degraba portocaliu...sau... off!!! e nuanta de rosu pe care am tot cautat-o ;) se pare ca m-a gasit ea pe mine :P
gata, ca mi-am facut toate mofturile pe ziua de zi de acum pot dormi linistita:))
somn usor si voua :)