am mai imbatranit putin

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii inroşiţi de neodihnă.
...
Pierdut – m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Paianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.
era leagănul,
în care-o mâna-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
– ca prunc.
_______________________________
Leagănul,
Lucian Blaga

un fel de gol

cred ca eram in 2008... cautam un citat din Mihail Drumes, dar cum nu a fost prea placut de critici la timpul lui, pe site-urile de specialitate nu gasesti nimic asa ca am luat la rasfoit ce alte site-uri am gasit in cale... pana la urma nu mai stiu daca eu sau Dovlecel am gasit un blog ce continea cateva citate care ne-au placut... doar ca... nu ne-am multumit la acelea si am dat pagina pentru a vedea ce mai are de spus cel din spatele paginii... prima postare citita mi s-a parut interesanta, am mai citit una dupa care am decis sa o iau cu inceputul si sa-l citesc cap coada...

era ca un roman de care nu te mai puteai dezlipi, imi petreceam noptile pana tarziu in fata calculatorului iar ziua abia asteptam o portita sa fac acelasi lucru... erau atatea lucruri reale, pe care le-am trait si eu aievea, pe care mi le-am dorit sau doar in cele mai indraznete vise am sperat ca mi s-ar putea intampla... devenise o sursa de buna dispozitie si totodata mi-am facut curaj sa scriu si eu aici tot ce aveam pe suflet pentru a ma descarca... si era atat de bine!

dupa ce l-am terminat de citit cap coada (si marturisesc ca am avut ceva de lucru la el) dimineata mi-o incepeam cu o cafea in mana accesand blogul si mai tot timpul aveam fericirea de a gasi o noua postare...

totul a fost pana intr-o dimineata de inceput de primavara in care ploua torential... am deschis blogul si in locul postarilor obisnuite am gasit o pagina cu un singur cuvant "punct", toate postarile erau sterse de parca nu ar fi existat niciodata nimic... ceva se intamplase... persoana care povestea atat de frumos incetase sa mai viseze, sa mai spere sau sa mai creada in cava... eu, cea care citeam am simtit ca am pierdut ceva asemanator unui prieten...(unul care vine, iti povesteste ce are pe suflet, ce-l bucura, ce l-ar face mai fericit, toate framantarile lui si tu il asculti chiar daca nu ai neaparat cum sa-l ajuti iar el iti multumeste ca ai fost acolo si i-ai zambit atunci cand a avut nevoie)

inca verific blogul,nu in fiecare dimineata dar macar din cand in cand in speranta ca intr-o zi il voi gasi asa cu a fost... gasesc doar arare ori cate o postare seaca i-as spune eu, care lasa un mic loc pentru a vedea ca cel din spatele ei sufera...

si-mi lipseste... ca un bun prieten pe care imi placea sa-l citesc si caruia nu i-am vorbit niciodata...

bucati din viata ei...

mi-a spus sa am grija... poate ce am obtinut nu e chiar ceea ce-mi trebuie... i-am spus sa fie serios, pentru asta muncisem ani de zile ... nu neaparat pentru acel post ci pentru ceea ce credeam, pentru a-i ajuta pe altii, pentru a oferi un zambet...

cu timpul am ajuns sa-i dau dreptate lui Vania... nu era nici ce mi-am dorit si nici ce-mi trebuia... in saptamana cu pricina nu doar primirea postului avea sa-mi schimbe viata ci altceva mult mai improtant:

...ziua indragostititlor... o sarbatoare careia nu-i inteleg rostul... hotarasem cu Matei ca nu vom sarbatori asa ceva, fara acdouri, inimioare, fundite si alte prostii... a fost de acord... cu taote astea m-a invitat la el... cand am ajuns Matei era in bucatarie, isi exersa calitatile de bucatar... dupa cateva ore au ajuns si prietenii nostrii care ne erau cei mai dragi. L-am intrebat mai mult din priviri ce se intampla... mi-a zis ca-i doar o duminica intre prieteni...

Dupa ce am stat la masa ne-am ridicat sa inchinam cate un pahar de sampanie... Matei incepe prin a le multumi prietenilor ca sunt alaturi de el si-l vad ca-si duce o mana spre buzunar... in acel moment mi-am dat seama pentru ce au fost toate acele pregatiri si un val de ameteala m-a cuprins... s-a asezat intr-un genunchi in fata mea si m-a intrebat daca vreau sa-i fiu alaturi pentru toata viata... mi s-au taiat picioarele si timp de cateva minute nu am fost in stare de nimic... dupa ce l-am facut pe Matei sa astepte am reusit si eu sa articulez un "Da!"... si din acel moment viata mea a luat-o pe alt drum... am inceput sa am alte prioritati decat aveam pana atunci...

pe zi ce trece Vania avea tot mai multa dreptate... nu era nici de voiam, nici ce-mi trebuia...

tot ce-mi doresc gasesc langa Matei... iar el e in stare sa-mi satisfaca toate trebuintele...

to be continued...

relax...take it easy...

...cada cu apa fierbinte... spuma... aroma de trandafiri... Yann Tiersen si un pahar de vin alb...
...incer sa-mi alung toate gandurile care-mi navalesc in minte... imi concentrez atentia pe sunetele pianului... imi umple sufletul, timpanele si nu lasa loc de nimic altceva...

... un singur lucru am lasat sa mi se perinde prin minte...
"...are mai bine de 5 minute de cand ma tine in brate, nu m-a intrebat nimic... de cum m-a vazut si-a dat seama ca nu sunt prea bine... ma alinte ca pe un copil care plange... nu mai pot sa ma gandesc la nimic, incep sa ma linistesc... respiratia isi revine incetul cu incetul la normal, lacrimile nu mai ameninta ca dintr-un moment in altul vor curge... ma simt de parca ma tine ancorata in lume si nu ma lasa sa ma scufund... il privesc in ochi si-mi dau seama ca ar vrea sa ma intrebe mai multe, sa stie ce e cu mine, ce m-a adus in starea asta... nu pot sa-i raspund, nu as sti ce sa-i spun... macar eu de as sti... acum nu vreau decat sa ma tina in brate, nu vreau sa vorbesc...
am mers in taverna crezand ca mergand acolo ma voi mai linisti, asa cum de obicei se intampla cand merg acolo... azi nu a fost asa... parca mai rau imi este... starea mea de agitatie e continua si parca mai rau se inrautateste...
incearca sa ma faca sa zambesc... nici un cuvant despre starea mea, despre ce ar putea fi cu mine...stie ca atunci cand voi simti nevoia ii voi vorbi despre toate...

...ne-am aventurat din nou in frigul de afara... cum nu aveam chef sa ajung acasa am inceput sa ne plimbam... m-a dus la Pogor, trecusera ani d ecand nu am mai fost aici... am coborat in pub, un fel de labirint cu tunele subterane... peretii josi din pietre poarta in ele bucati de trecut si amintiri ai celor care au colindat coridoarele acelea... un fel de caldura care seamana cu "acasa"... lampile imprastie o lumina difuza... lumanarile incalzesc atmosfera...in aer pluteste o aroma de vin vechi... de cum am intrat am inceput sa ma relaxez... sa fi fost si pentru ca e unul din locurile pe sa-le fi freventat in ultima vreme...
...un copil care vindea flori a ajuns pana la noi... m-am simtit ca si cum as fi fost cu vreo 50 de ani in urma... mi-a luat trandafiri si mi-a spus ca in mine a gasit tot ce spera sa gasesca intr-o femeie, ca am adunate in mine tot ce a apreciat la femeile din viata lui pana acum si ca pe zi ce trece continui sa-l uimesc... sa fi fost locul, ce mi-a spus sau emotia din glasul lui nu stiu dar a fost primul pas spre a-mi reveni...
...tarziu in noapte pe strazile goale teseam impreuna vise... frigul nu mai conta, nu atata timp cat exista dulcele targ al Iasilor...

Medeea"