...diminetile il avea doar pentru ea... atunci stia ca nimic altceva nu-i apasa pe umeri... nici un gand nu-l chinuie... dimineata era doar al ei... copil somnoros cu bucle incurcate, cu privire dulce care vrea mereu alintat... ii era drag... de prima data cand il zarise se indragostise de el... nu credea in dragoste la prima vedere si totusi a fost indeajuns o strangere de mana si sa priveasca in ochii lui pentru a sti ca viata ei din acel punct urma sa-si schimbe cursul... a fost ca o scanteie care i-a strabatut pe amandoi... un fel de magnet caruia nu aveau cum sa i se impotriveasca... inca de atunci a stiut ca-l iubeste insa i-a luat ceva timp pana sa recunoasca asta...
...in fiecare dimineata ii placea sa o tachineze si sa faca glume in special pe seama pijamalelor ei... de fapt il chinuiau ingrozitor de mult pentru ca niciodata nu dezveleau atat cat ar fi vrut el din decolteu... cuvintele erau ceva prea mult pentru ei... ochii isi spuneau tot ce cuvintele nu ar fi fost in stare... de ar fi fost dupa ei timpul s-ar fi oprit in una din acele dimineti in care ei simteau ca sunt singuri si lumea intreaga e a lor... ei doi si cei patru pereti ai camerei erau tot ce aveau nevoie petru a fi fericiti...
reusea sa o faca sa viseze... sa simta ca traieste... sa zboare si pentru asta nu avea nevoie de aripi... si singurul miros care-i trezea era aroma cafelei... pe care ea niciodata nu reusea sa o faca... in prezenta lui era ingrozitor de aeriana si de cate ori se apropia de aragaz era un dezastru total :))...
se iubeau cu toata fiinta lor pentru ca stiau ca sunt raspunsul la raguciunile celuilalt si de o astfel de iubire ai parte doar o data in viata...
peretii inca poarta in ei amintirea diminetilor trecute...
P.S.: ... i do...
