...am uitat sa scriu... am uitat cum sa o fac... am aberat numai tampenii aici pe blog, de parca ar interesa pe cineva ce am baut eu aseara sau ce examene am de dat... am uitat sa scriu despre suflete, sentimente si trairi... in ultimul timp parca am uitat sa traiesc... si e ceata... ador ceata...da o aura de mister orasului... stii din memorie ce e in jurul tau dar in ceata totul se vede altfel... obiectele sunt deformate... imaginile sunt neclare iar imaginatia o poate zbura linistita...
ma plimb in nestire pe strazi... la mijlocul podului ceata formeaza un perete in adevaratul sens al cuvantului... in jumatatea pe care ma aflu se mai zareste ceva, ceva... dincolo insa nu se mai vede nimic, nici macar la 5 pasi in fata... ar trebui sa fac cale intoarsa dar nu... ceata ma fascineaza asa ca ma avant tot mai adanc in ea... ce conteaza daca ma ratacesc? voi gasi eu drumul spre casa...
...mi-a inundat plamanii si abia mai pot respira... s-a imprastiat in fiecare particica din mine...
...pot doar sa ghicesc ce se afla in fata mea, forme sau siluete... asta imi da o stare de ameteala si de nesiguranta... pana si sunetele sunt distorsionate... orasul traieste altfel pe timp de ceata... din memorie ma ghidez pe strazi... corpul meu se subordoneaza unui automatism dezvoltat de-a lungul timpului... nu reusesc sa constientizez mai nimic in jurul meu asa ca ma las prada intuitiei...
se lasa seara si ceata capata o aura mistica... in continuare ma plimb in deriva... nu vreau sa ajung prea curand acasa... acolo ma strang peretii, aici ma inunda ceata... niic eu nu stiu ce-i mai bine pentru mine... dar voi delira in continuare pana cand imi voi da seama ce vreau, ce-mi trebuie, care-mi sunt dorintele si cum trebuie sa cer pentru ca ceea ce primesc sa fie ceea ce vreau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu