...progresam si uitam sa fim fericiti...asa k din cand in cand trebuie sa mai reducem putin viteza sa ne mai uitam in jur si sa incercam sa ne bucuram de viata... de un rasarit de soare, de zambetul unui copil...zambeste si astfel vei fi un pic mai fericit decat erai inainte...

...fericirea e ca lacrima ingerilor...trebuie sa ai grija sa nu o risipesti...si sa o aduni picatura cu picatura pentru a forma un intreg...

sâmbătă, noiembrie 21, 2009

dark and twisted


... ma simt ca naiba... si apartamentul asta e atat de gol... si totul parca se invarte in jurul meu... ma simt atat de obosita... vreau sa dorm doar ca in pat sunt atatea vise urate, atatea cosmaruri ma urmaresc in somn incat prefer sa stau treaza...

e asa aiurea... parca nu mai reusesc sa ies din starea asta... singurele momente cand ma simt ok sunt atunci cand sunt cu amicii mei... o parte din ei pot trece doar ca simple cunostinte dar sunt cei cativa,ii pot numara pe degetele de la o mana pe care ii pot considera prieteni, cei cativa care reusesc sa-mi aduca mereu un zambet pe buze, care mereu spun cate ceva ce ma face sa rad... si mi-e bine cu ei...uneori ma gandesc oare cum ar fi fara ei si fara Dovlecelu' meu... as trai intr-un cosmar... dar nu! ei exista, sunt cat se poate de adevarati si au reusit sa-mi castige increderea si respectul...

aseara a fost asa bine... acuma stau in camera si imi vine sa plang... ma simt ingrozitor de singura... cum poate cineva sa se simta asa cand are totusi prieteni aproape? e atat de aiurea totul... si afara e soare... eu vreau sa ploua!!! sa plua mult... sa bata vantul si sa fie furtuna... sa stau ghemuita intre paturi, sa ascult vantul sfasiindu-se printre copaci si ploia batand in geam... m-as calma... sau macar as putea plange... sa ma descarc de tot... de toata durerea asta care imi apasa sufletul... si niic macar nu stiu sa-i dau nume... atunci cand stii ce e stii si ce sa tratezi dar asa... sau poate stiu dar mi-e prea frica sa-i spun pe nume... de parca atunci cand as rosti acele cuvinte totul ar prinde viata si cosmarul s-ar transfoarma in realitate...

intr-o zi o sa fie si bine...
acum ma duc sa-i vad pe ai mei si pe blonda...acolo am sa pot in sfarsit sa dorm linistita... tot timpul reusesc sa dorm cand merg acasa... poate ar trebui sa ma intorc mai des acolo...
...acasa... :)) mi-e atat de strain cuvantul asta... in ultimul timp acasa mi-a fost in atat de multe locuri incat nici eu nu ami stiu la ce ma refer cand spun acasa... si cu toate astea sentimentul ca apartin cuiva sau unui loc il am doar atunci cand sunt cu tine... numai atunci simt ca e acasa indiferent ca suntem la mine, la tine sau ai stiu eu pe unde... atunci,pentru mine inseamna acasa...

si vreau la tine in brate... atat de tare ca-mi vine sa plang...

2 comentarii:

AngusJAY spunea...

trist ca cineva poate sa simta singuratate intre prieteni....ma simt la fel de cele mai multe ori si eu...stiu sentimentu...bafta..cine stie...paote o sa fie bine...si el te va prinde in brate....

diana spunea...

nu e vorba sa ma simt singura cand sunt cu prietenii... ma simt oarecum ratacita atunci cand ei nu-mi sunt aproape... sunt putini dar pentru mine ei inseamna mult...