...progresam si uitam sa fim fericiti...asa k din cand in cand trebuie sa mai reducem putin viteza sa ne mai uitam in jur si sa incercam sa ne bucuram de viata... de un rasarit de soare, de zambetul unui copil...zambeste si astfel vei fi un pic mai fericit decat erai inainte...
...fericirea e ca lacrima ingerilor...trebuie sa ai grija sa nu o risipesti...si sa o aduni picatura cu picatura pentru a forma un intreg...
...fericirea e ca lacrima ingerilor...trebuie sa ai grija sa nu o risipesti...si sa o aduni picatura cu picatura pentru a forma un intreg...
luni, aprilie 06, 2009
muguri de viata
...cimitirul de la tara...care de fapt seamana cu o gradina...un loc plin de flori,copaci si cruci vechi de mai bine de 100 de ani...aici poti spune intradevar ca-ti gasesti linistea de veci...poti simti eterniatea si fara a fi la 2 metri sub pamant...
...ciudat loc sa vezi cum natura se trezeste la viata...doar ca e atat de frumos...si e atata liniste...si e ceva in locul acela care ma face sa ma simt bine... nimic nu e deprimant aici...mugurii mai au putin si explodeaza de seva... in nici o gardina nu sunt atatea flori ca aici...si au inflorit toate odata... e plin de toporasi si inca alte cateva flori care nu mai tin minte cum se numesc,mi le-a spus odata bunicul...dar a trecut mult de atunci...si el nu mai este sa mi le spuna iar... putin mai departe se aude un susur de apa...e un firicel plapand care curge printr-o garla adanca,dar e atata liniste ca se aude... intr-un tufis din afara cimitirului canta o pasare...si pe asta am uitat cum o cheama(oare de ce nu traiesc bunicii nostrii vesnic? sa fie acolo cand uitam si ei sa ne aduca aminte?)....departe in zare am vazut si primii cocori... bunica imi spunea ca daca ii vezi zburand si sunt mai multi nu vei fi singur tot anul,si vei avea mereu pe cineva alaturi de tine...sper sa aibe dreptate...
...eram mica atunci cand bunicul a murit...poate prea mica...n-am avut timp sa ma bucur de el...cu toate astea inca am amintiri vii despre el...cel mai mult imi placea sa-mi cante...avea o voce superba(cred ca lui ii seman :>...nu puteam daca nu ma laudam si eu putin)...ii placea sa ne ia cu el cand mergea la padure... se juca cu noi...dadea in mintea noastra de cate ori era nevoie...ne facea multe mofturi...si ne iubea mult...
...de cate ori intru in cimitir vorbesc in soapta...mi-e frica sa nu tulbur linistea...linistea aia de inceput si de sfarsit a toate...
...bate un vanticel cald...miroase a iarba cruda,toporasi si pamant proaspat...soarele molatec e sus pe cer si din cand in cand apare cate un nor razlet...cerul e albatru...un infinit in care iti vine sa te arunci...o bucatica de rai...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu