Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.
Nichita Stanescu - Imbratisarea
2 comentarii:
Foarte frumoasa poezia si poza!
...ms :) Nichita Stanescu e preferatul meu :) vroiam sa te intreb de unde ai adresa blogului meu? e a doua oara cand primesc comm de la tine la nici 2 min de la publicarea postarii,si e ciudat intr-un fel sau altul :-|
Trimiteți un comentariu