...doua alunite...doua lacrimi...amintiri vechi si un adevar care ma urmareste chiar daca eu il neg...
In urma cu mult mult timp o prietena mi-a zis ca oricat as zambi voi avea mereu doua lacrimi pe fata...ca oricat as incerca,undeva intr-un coltisor de suflet sunt constieta ca fericirea mea nu e deplina...i-am ras in fata si i-am zis ca nu deloc asa,ca se inseala,ca eu sunt cea mai fericita,ca nimic nu-mi poate umbri copilaria (cum spuneam era in urma cu mult timp,pe vremea aia eram inca un copil in adevaratul sens al cuvantului)...dar nu la mult timp am inceput sa-i dau dreptate,cu toate ca nu am recunoscut-o niciodata in fata ei sau in fata altcuiva...
...oricat am incercat sa ascund...oricat am zambit...rar am fost cu adevarat fericita... si atunci fericirea aia a durat putin...
...au trecut ani...pe zi ce trece ii dau tot mai des dreptate prietenei mele...
...m-am declarat a fi o persoana optimista...nu demult mi s-a spus ca de fapt sunt un suflet chinuit care cauta mereu ceva si nu reuseste deloc sa gaseasca... asta m-a facut sa-mi pun tot felul de intrebari si intr-un sfarsit am ajuns sa-i dau dreptate,dar numai in sinea mea pentru ca niciodata nu as recunoaste ca asa este. NU! in nici un caz...n-ai sa vezi...nu! nu! NU!
DIANA pe care o vedeti voi e pe jumatate desprinsa din povestile cu feti frumosi si zane,care trieste intr-o casa de papusi si cineva ii indeplineste toate dorintele.ea nu are nici o suparare,nici un norisor nu poposeste in calea ei,zambeste si e cea mai fericita.
insa... Diana e doar un suflet care incearca din rasputeri sa-si gaseasca drumul in viata...care incearca sa-si dea seama ce inseamna de fapt "acasa"...un copil care a trebuit sa se maturizeze inainte de vreme si care acum tanjeste dupa copilarie si dupa povesti... o dezorientata care nu stie mereu daca e bun drumul pe care apuca dar merge totusi inainte sperand ca nu va fi nevoita sa dea inapoi...un zambet in spatele caruia mereu se vor ascunde doua lacrimi...
...pentru ce am scris aici nu am nevoie sa ma aprobi...dar nici sa ma critici... am scris pentru ca am simtit nevoia sa-mi descarc sufletul...nu asta imi statea acum pe suflet dar din dorinta de a nu scrie ce ma preocupa cu adevarat am preferat sa bat campii...poate era mai bine daca scriam o poveste(asa aveai si tu ceva interesant de citit) dar nu! azi am simtit nevoia sa scriu despre Diana...despre mine... n-ai sa intelegi pentru ca nu ai ce intelege din toat amalgamul asta de cuvinte,cum nu cred ca ai sa intelegi vreodata ceva din tot amalgamul de ganduri care mi invart prin minte...asa cum nu intelegi nimic atunci cand vorbesc fara sa ma mai opresc pana si eu pierd sirul gandurilor... oricum nu e nimic de inteles asa ca...
...pana la urma Diana e doar Diana...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu