dejate llevar por las sensaciones

...dimineata de iunie... soarele sta sa rasara peste padurea lenesa...primele raze se oglindesc in Ciric si el straluceste parca ar fi viu...aburi molateci se ridica din pamant...abia se depune roua pe frunze...printre copaci o ciocarlie da desteptarea...celelalte pasari incep si ele in curand sa se faca auzite...ca sa nu mai zic de buraticii din lac...ei nu tac mai niciodata... Eu privesc toate astea din balconul unei pensiuni...mi se inchid ochii si totusi nu-mi vine sa intru,imi place prea mult spectacolul de afara...mi-e frig de mor...noroc ca am gasit un sacou (nici nu mai tin minte de la cine l-am luat...hmmm...ei,daca are nevoie de el va veni sa-l ceara :D,asta daca reuseste sa ma gaseasca ;)) )...undeva in sala de sub mine se aude mel de mai sus...vocea ei...ziua care se naste sub ochii mei...culorile rasaritului...toate au pentru mine un efect hipnotizant...

...e atat de amuzant sa fii singura care inca mai e treaza :))...in camere dormeau toti alandala,cum isi gasise fiecare loc:)) daca stai si-i privesti ai impresia ca sunt un singur corp cu multe capete si multe membre...nu stii de unde incepe si unde se termina...:)) hmmm...oare al cui e piciorul? dar mana asta? =))...majoratele astea...vremuri in care nu ne pasa de nimic si o tineam dintr-o petrecere in alta... nu stiu de ce dar azi toata ziua am avut in minte doar dimineata asta care am povestit-o mai sus... poate pentru ca mi-e dor de linistea unui rasarit de soare vazut pe malul Ciricului...sau...cine stie...

...

...intr-o zi ma voi face la fel de roscata ca tipa de aici...pana atunci... :D

once upon a time...

...a fost odata ca niciodata ca daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit o fetita mica,roscatica,pistruiata si cu ochii de un albastru ca cerul intr-o zi senina de vara... locuia in inima unei paduri alaturi de parintii ei...

...fetita era o visatoare...dupa-amiezile le petrecea cocotata in cel mai inalt copac cautand in zare ceva de care bunica ei ii vorbise...nu stia nici ea ce anume cauta dar stia ca e ceva ce vine din departare si nu are asemanare caci ii este menit ei...venea ca vantul,ploaia din nori si stelele la un loc...avea culoarea rasaritului si asfintitului de soare...caldura anotimpurilor amestecata...mirosul de iarba cruda,gustul fin de piersica coapta...ce-ar fi putut avea asemenea infatisare? si cica ar avea puterea unui vulcan care explodeaza dupa ani intregi de somn...

Exista oare ceva cu asemenea infatisare?...si uite asa fetita noastra statea zi de zi si seara de seara in speranta ca intr-un final acel ceva avea sa apara... astepta oare in zadar ceva ce ii promitea sa o poarte pe ape peste mari si tari catre un loc necunoscut ochiului uman?...

...vedea trecand pasari...treceau vara,iarna...vedea ghioceii iesind de sub zapada...vedea ciresii inflorind dar nimic din ce ii povestise bunica...

...intr-o zi...dupa ce se saturase sa astepte a hotarat sa coboare din copac...sari...spre ghinionul sau norocul fetei (inca nu stim daca e vorba de noroc sau ghinion) dadu peste un baiat...o prinse dar totusi se lovi...cand ridica capul si-l vazu simti cum soarele rasare iar ploaia o inunda...cand ii vazu ochii simti caldura anotimpului de vara si vazu culoarea apei inghetate...ii simti imbratisarea dar se gandi ca nu e reala...sa fie el acea adunatura de sentimente imposibil de gasit laolalta?...

...sentimentul era reciproc caci baiatul,vazandu-o,a realizat ca nu se plimba in zadar prin padure doar pentru ca cineva ii spusese ca undeva un trandafir salbatic creste printre buruieni si trebuie salvat caci se sufoca... a simtit nevoia sa o sarute si neputandu-se stapani i-a pecetluit buzele cu un sarut...padurea intreaga a prins viata...pasarile au inceput a canta oda bucuriei,soarele a pus stapanire pe cer si toate florile au inflorit...era asa cum ii spusese bunica ...era ceva ce cuvintele nu pot descrie...era ceva ce merita asteptarea...

Din acel moment era clar...nu mai aveau doua inimi ci una singura care bate atat de tare,indeajuns pentru amandoi...ce conta anotimpul sau daca ploua atat timp cat erau amandoi...stateau imbratisati si nimic nu i-ar fi putut desparti de parca un lant i-ar fi incatusat...absolut nimic...

si totusi...trandafirul lui crestea si inflorea...pe zi ce trecea era mai frumos,mai stralucitor,mai inalt...in inima baiatului crestea un sentiment de invidie...sau poate nu invidie...mai degraba neliniste caci tot crscand trandafirul lui va fi vazut de altcineva si i-l va fura... daca ar fi stiut ca pentru fata nu exista alt soare decat el... incet,incet trandafirul care trebuia salvat era inlantuit de dragostea baiatului...soarele isi pierdea din putere si viata din culoare...parca nu mai gasea sensul... de ce l-a asteptat atat daca in loc sa-i arate necunoscutul e prizoniera in lumea lui? de ce oare nu-i spusese buinica ca dupa uragan totul este devastat si gerul ingheata orice pana si sentimentele iar prea multa caldura topeste?...

...prima data in viata ei simti ploaia...plangea si realiza ca aici era furtuna de care ii vorbise bunica...caldura anotimpurilor amestecate...le putea avea pe toate... dar nu deodata...asa ceva nu se putea...cum ar fi pretuit norii daca nu ar fi stiut ce e ploaia? sau cum si-ar fi dorit sa apara soarele daca nu ar fi fost furtuna... iubea...stia lucrul asta...si era convinsa ca si el o iubea...altfel nu ar fi vrut sa o tina doar pentru el..totusi... prea multa iubire si posesie ucide si cel ami frumos sentiment rasarit in inima cuiva ...trebuia sa-i arate ca intreg universul ei apartinea doar lui asa ca se ruga bunicii care era undeva sus pe un nor...o ruga sa faca negru peste tot,sa lumineze cerul dar nu cu soare ci cu fulgere care sa spintece copacii in doua...si sa ploua atat de tare incat sa inunde zarea...singura voce sa fie cea a tunetelor care s sune a disperare...dorea un ecou al sentimentelor dinauntrul ei...

...asa se intampla...zarea fu cuprinsa de intuneric care din cand in cand era spintecat de fulgere...valea fu iomediat inundata...baiatul cuprins de panica nu stia cum sa reactioneze ca nu cumva trandafirul sau sa se innece...o inlantuise atat de puternic ca acum nu reusea sa-i mai dea drumul...apele ajunsesera pana la ei...incet incet urcau invelindu-i pana la glezne,apoi pana la genunchi...unde era acum soarele,si trandafirul lui de ce nu mai stralucea...era parca uscat si lipsit de viata...nu mai crestea,nu se mai inalta...nu,nu..ce-i facuse? vru sa-i dea numai iubire dar o sufuocase cu dragostea lui...intelese atunci...ea inflorea odata cu dragostea lor iar pe cer nu era soare ci ea lumina cu iubirea sa...putea sa fie iarna ca nu observa,ea emana atata caldura...si atunci....baiatul deschise bratele si ii dadu libertatea de care avea nevoie...insa intunericul nu diparu...furtuna nu se opri...oare o ucise din prea multa dragoste?...nu-i simtea rasuflarea...incepu sa planga...si lua in brate fata exact ca in prima clipa cand o vazu si ii mangaie buzele cu acelasi sarut...o imbratisa cu delcatete in speranta ca nu ucisese intreg sentimentul sadit in sufletul ei...si astepta...astepta...

...incet,incet isi dadu seama ca nu mai sunt inveliti de ape iar tunetele nu se mai auzeau...cerul nu mia era luminat de fulgere ci de un soare atat de puternic de parca niciodata nu ar fi disparut de pe cer...trandafirul lui era in floare...erau meniti sa fie impreunasi nu doar ea pentru el...atat de fericit era ca dragostea lor nu murise incat o purta pe aripi de vant aratandu-i cat de larg e orizontul si-i rostea la ureche: De ce te-oi fi iubind atata,iubire? vartej de anotimpuri colorand un cer...totdeauna altul,totdeauna apoape...ca o frunza cazand...ca o rasuflare aburinda de ger?...



The end

Made by Dovlecel :)

pe mine,mie reda-ma...

...am crezut ca vesnicia dureaza mai mult de atat... am visat si am sperat ca-mi voi transforma toate dorintele in realitate...

am un milion de intrebari la care ma astept sa primesc tot atatea raspunsuri...dar ...stiu ca e in zadar...si totusi de ce?

de ce eu?...oare nu-mi era indeajuns ce mi se intamplase pana acum?...atat de mult m-am putut insela? ...de ce nu a fost altfel?...

...de ce ai inceput?...de ce ai continuat daca stiai ca nu vei fi in stare sa faci fata? de ce nu te-ai gandit la consecinte? de ce ai dat inapoi?...de ce m-ai facut sa am incredere? si mi-am jurat mie de mii de ori ca nu voi mai avea incredere,si totusi am avut...de ce?...era ceva in fiinta ta care ma atragea ca un magnet...de ce m-ai facut sa ma indragostesc? de ce te iubesc atat? de ce mi-e atat de greu? ...ai decis ca ti-e mai bine fara mine... de ce doare?

...nu ma indragostisem niciodata ca acum...credeam ca tu esti "the one" for me...cat m-am putut insela... dar acum ce mai conteaza?

credeam ca mereu inseamna ceva asemanator cu totdeauna?...nu e deloc asa...

aaa...si inca ceva! "o sa ramai mereu o persoana speciala pentru mine" :))...asta spui la mormantul unei persoane care tocmai a decedat si din cate tin minte sunt vie,si asa am de gand sa raman un timp...

...am nevoie sa ma regasesc...sa fiu din nou eu... asa ca...te rog... pe mine,mie, reda-ma...

...tomorrw it's another day...

I don't wanna be the girl who has to feel the silence...
The quiet scares me 'cause it screams the truth
I am falling
And if I let myself go, I'm the only one to blame
When it's good, then it's good, it's so good, 'till it goes bad...

i'm safe up high...nothing can touch me...

funerals of a broken heart... :))

cum sa nu!

...ma doare?...da! si inca cum...dar trece!

EU sunt mai puternica de atat!!!

...ce te astepti? sa iau un cutit sau o lama "roz" si sa-mi tai venele? sa ma arunc de la balcon? sa ma innec in Bahlui pt ca nu stiu sa innot? sa iau somnifere si sa am intalnire cu eternitatea? =)) NO WAY!!!

o sa ma adun...o sa-mi adun fiecare bucatica de inima...nu las nimic in urma... am sa le pun pe toate la loc in asa fel incat sa nu se cunoasca nimic si am sa merg mai departe... cu capul sus! Mandria mea nu ma lasa sa capitulez! pot face fata tuturor problemelor... am o viata inainte...sunt frumosa,incapatanata...pot face tot ce-mi doresc. absolut tot!

...si... intr-o zi..am sa-l intalnesc si pe Fat-Frumos... la vise nu renunt...visele nu mi le poate lua nimeni...atunci voi fi fericita... dar mai e mult pana departe...

EU sunt mai puternica de atat!

...de ce?...

...o sa te ploua pe aripi...

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, îti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfârseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

(Nichita Stanescu - Ploaie in luna lui marte)

Le bal de sirens

In urma cu ceva timp butonand telecomanda am ajuns pe FashionTV ;)) Cred ca era saptamana modei de la Paris,dar nu garantez pentru asta :D...asa vazut o prezentare de moda exceptionala ,de obicei nu ma dau in vant dupa asa ceva, dar aici am avut ocazia sa admir cele mai frumoase rochii. Designer-ul Zuhair Murad,merita toate complimentele... eu una visez ca intr-o zi sa am destiu bani sa-mi pot cumpara o rochie creata de el :D. Mai jos aveti cateva modele,ca sa nu ziceti ca vorbesc degeaba...din pacate nu am gasit rochia mea preferata dar si acestea sunt superbe :X.

Enjoy!

...neliniste...

...de 15 minute a batut miezul noptii...e deja maine. sau nu? ...oare?... pana maine mai este... cat mai este pana maine? stii? daca afli da-mi si mie de veste... pana atunci eu am sa astept...

...astept...asteptare...astept... asta e cuvantul care in momentul de fata imi caracterizeaza starea (in mare parte)...din furtuna de sentimente asta urla cel mai tare...

...ma simt de parca as astepta ca dintr-un moment in altul sa-mi cada in cap albastrul cerului...norocul meu ca e noapte si cerul e negru de nori...tre sa astept sa se faca dimineata si sa se insenineze sa fie posibil acest lucru... (:D cum spuneam am de asteptat)... dintr-un moment in altul astept sa se deschida pamantul sub picioarele mele si sa dispar,pur si simplu...astept...portia mea de eternitate... nu,inaite tre sa am cele 15 minute ale mele de faima ;)...

asteptarea asta ma nelinisteste...imi simt inima mica,mica...si bate ca nebuna... ii este frica de zilele de maine,de ce are sa vina...

...toate astea ma paralizeaza...nu pot gandi limpede...simt nevoia sa fac ceva dar nimic din ceea ce voi face stiu ca nu ma va scoate din starea asta...poate doar sa ma sui in primul tren si sa-mi incep calatoria spre necunoscut...sa merg cu nasul dar sa-l rog sa nu-mi spuna care e capatul liniei...

...ploua... si-n surdina se aude un vals...incerc sa nu ma gandesc la nimic... ma concentrez asupra stropilor de ploie si a muzicii...dejeaba... toate simturile mele sunt ancorate in jurul tau...nu ma pot gandi la nimic altceva chiar si atunci cand nu ma gandesc la nimic...