...progresam si uitam sa fim fericiti...asa k din cand in cand trebuie sa mai reducem putin viteza sa ne mai uitam in jur si sa incercam sa ne bucuram de viata... de un rasarit de soare, de zambetul unui copil...zambeste si astfel vei fi un pic mai fericit decat erai inainte...

...fericirea e ca lacrima ingerilor...trebuie sa ai grija sa nu o risipesti...si sa o aduni picatura cu picatura pentru a forma un intreg...

duminică, iulie 12, 2009

crampeie de dimineata


...ar fi trebuit sa doarm de mult... in casa e liniste, toata lumea a adormit... vorbind cu tine nici nu-mi dau seama cand a trecut timpul... simteam nevoia sa-ti spun atatea si nimic din ceea ce spun parca nu e indeajuns... de parca tot timpul ramane ceva nerostit...
...am ridicat privirea din taste... afara deja era lumina, cu toate astea nu ma simteam obosita, nu simteam deloc nevoia sa dorm... incercasem sa adorm dar de cate ori inchideam ochii gandurile nu-mi dadeau pace... intrebari rasareau de peste tot si oricat incercam nu reuseam de niciun fel sa ma linistesc... toate gandurile ma duceau departe...ele sunt neobosite,dar pe mine ma termina de energie...
intr-un tarziu am inchis toate si am iesit pe balcon... lumina era rozalie, mirosea a ploaie...cred ca rasare soarele dar de aici nu se vede,balconul meu e indreptat spre vest... in ciresul din fata cateva pasari se certau nevoie mare... de la o curte de mai departe razbate pana la mine cantatul unui cocos... da alarma ca doar e 6 dimineata ;))... mi-am facut o cafea,nu ca sa ma tina treaza ci pentru ca-mi place la nebunie aroma cafelei... n-am apucat sa o beau pe toata... m-am intins pe o canapea si in trilul pasarilor am adormit...

...ploua... rapaitul ploii m-a trezit... am impresia ca am dormit zile intregi... ma uit la ceas si-mi dau seama ca nu au trecut nici macar 2 ore... in casa ceilalti inca dorm... nu mai am stare asa ca ma apuc sa strang pahare, boluri si tot ce a ramas de la petrecerea din seara treuta...
...ploaia e foarte tentanta... daca nu ar fi atat de rece m-as duce sa ma plimb putin...mi-e dor sa ma plimb prin ploaie... sa simt picaturile curgandu-mi pe fata... atunci as putea plange linistita,nu s-ar cunoaste,lacrimile s-ar confunda cu ploaia...si mi-e dor nu numai de ploaie... mi-e dor de... :-<...

si va ploua in continuare...


un vartej de ganduri si sentimente de tot felul amestecate... o garamada de prieteni... se rade, toti sunt veseli... incerc sa tin pasul dar nu reusesc in totalitate... din cand in cand gandurile ma poarta departe, dar lor le spun ca e de la oboseala pentru ca nu as sti sa le spun la ce ma gandesc mai exact... prea multe se bat cap in cap...

ploua...se aud stropii pe frunzele ciresului... m-as plimba prin ploaie dar nu pot sa plec din casa,cel putin nu acum... stii ce-i mai ciudat? ca fiecare ploaie imi aminteste de tine... de ce? pentru ca de fiecare data cand ne-am intalnit a plouat... asa am ajuns sa te asociez cu ploaia... tu pentru mine erai ca o ploaie de vara cand merg desculta pe iarba uda si calda in acelasi timp... mi-au placut intotdeauna ploile de vara... abia asteptam sa alerg prin stropii calzi, de dupa nori sa rasara soarele iar picaturile sa straluceasca ca diamantele... cand eram mica aveam impresia ca peste mine ploua cu stelute si asteptam apoi cu nerabdare sa apara curcubeul... pentru copilul din mine ploaia aia insemna un moment maxim de fericire... fiecare curcubeu, fiecare ploaie prin care alerg imi aduce o bucatica din acea fericire dar acum nu mai reusesc sa regasesc in intregime sentimentul care il aveam atunci,in copilarie... toate astea se amestecau cu inocenta celui care abia descopera, atunci lumea mea era pura...
...mai demult am promis ca-ti voi fi alaturi mereu... nici nu stii cat mi-am dorit sa-mi tin aceasta promisiune, si nu am facut-o ca asa am vrut eu... situatia a fost de asa natura incat a trebuit sa renunt si sa-mi incalc promisiunea... :-<...

...si ploua...ploua...ploua... cadenta stropilor de ploaie imi dau o stare de somnolenta... cel mai bine ar fi sa ma indrept spre lumea viselor, uneori acolo imi este cel mai bine...la vise ma pricep... cu simtul realitatii insa stau foarte aiurea...

sâmbătă, iulie 11, 2009

La multi ani Dovlecel!!!


La multi ani draga mea! sa fii fericita si sa ti se indeplineasca toate dorintele pe care ti le pui (stim doar ca atunci cand iti doresti cu adevarat ceva obtii asa k...:P).

Azi trebuie sa-ti multumesc ca existi, ca esti tu, ca ma suporti si ca-mi esti mereu alaturi. sa-ti multumesc ca ma scoti din toate belelele in care intru si in care te bag uneori si pe tine.

Sa fii iubita , ca eu te iubesc mult :*!

vineri, iulie 10, 2009

once upon a time


...a fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nici nu s-ar povesti.

cum spuneam a fost odata ca niciodata,peste mari si tari,intr-un taram indepartat, un print, hai sa-l numim Vania (dar voi puteti sa-i dati ce nume doriti ;)) ). Vania al nostru era frumos fara pereche, dar pe cat era de frumos pe atat era de rau... nu stia ce inseamna marinimia, indulgenta sau mila... nutrea o ura inexplicabila pentru regele vecin si cu fiecare ocazie incerca sa-i faca rau. Fata de servitori se comporta deasemenea ingrozitor, nimic nu-i intra in voie si nici nu clipea atunci cand poruncea sa decapiteze pe cineva... Pentru toate astea i s-a dus vestea peste mari si tari...

una din marile lui pasiuni era vanatoarea si de cate ori avea ocazia mergea sa vaneze in padurile din jurul castelului...

intr-una din zile i se paru ca zareste intr-un luminis o aratare ciudata... curios din fire s-a apropiat sa vada ce e... in luminis a vazut un inger de fata, cu trupul mladios iar parul roscat care ii ajungea pana mai jos de talie... de cum a vazut-o Vania a incremenit... in viata lui nu mai vazuse o faptura atat de frumoasa... de obicei nu ar fi stat pe ganduri si ar fi tras in orice misca pe pamantul lui fara sa se uite daca e om sau animal dar de data asta nici macar nu era in stare sa se miste... dupa ce a stat un timp admirand fata a plecat spre castel...

...treceau zilele dar Vania nu putea sa se gandeasca decat la fata vazuta in padure... nu-si mai gasea locul,era din ce in ce mai morocanos si nimeni nu putea sa-i intre in voie...... a inceput sa colinde padurile in lung si in lat sperand ca intr-o zi va reusi sa o revada... si atunci nu avea sa o mai lase sa plece...

...asa se face ca intr-o zi intors in poienita a vazut-o... inima i-a stat in loc dar si-a facut curaj si s-a indreptat spre ea incet, incercand sa nu o sperie asa cum un vanator se apropie de prada sa...

-De-ai sti cat te-am cautat.
-Mi-a spus ca vei veni. Atunci Amelie ridica ochii din pamant... ochii ei verzi se scufundara in albastrul ochilor lui... in mintea ei se facu un gol... simtea ca acolo e inceputul si sfarsitul a toate, dar ar fi vrut totodata sa nege toate astea. Stia cu cine vorbeste, si stia foarte bine ce reputatie are Vania si din acest motiv nu putea sa fie atrasa de el... doar ca inimii nu-i poti porunci...

... cei doi se priveau cu nesat, ca si cum atunci cand privirile lor s-au intalnit timpul a stat in loc...

-Cine te-a anuntat de venirea mea?
-Zana mea cea buna... si mi-a spus sa ma feresc de tine.
-De ce?
-Pentru ca tu ai putea fi atat fericirea mea cat si cea mai mare nenorocire de care as putea avea parte.
-nu inteleg...
- felul tau de-a fi...
-Dar pot fi si altfel...

-Eu trebuie sa plec!
-Stai..nu mi-ai spus cum te cheama, si unde pot sa te gasesc!
- de gasit ma gasesti tot aici, si poti sa-mi spui cum vrei...
-Aime...

...Amelia fugi in padure lasandu-l pe print ingandurat...

...zile la rand veni iar in luminis, Amelie nu-si facu aparitia... in tot timpul asta el reflecta la faptele lui, la felul in carre se comporta cu servitorii si la faima lui de om rau si neinduplecat...se gandi ca daca vrea sa o cucereasca pe "Aime a lui" (cum incepuse sa-i spuna) trebuie sa se schimbe, sa devina un om mai bun, sa-i demonstreze ca o merita...
... cu cat trecea timpul Vania se schimba tot mai mult... incepuse sa fie mai milos,se comporta mult mai frumos cu servitorii... tot comportamentul lui era altfel... cei din jurul lui nu stiau ce sa creada. La inceput au crezut ca e o farsa si au acceptat greu schibarea printului nevenindu-le sa creada ca ar putea fi adevarat... nici nu banuiau ca in spatele acestei schimbari se afla o fata...
...pe Amelia o vedea din cand in cand si mereu de la distanta... nu indraznea sa se apropie de ea si isi promisese ca va sta deoparte pana cand va deveni un om mai bun...

intr-o seara adormi,contrar obiceiului sau in camera unde de obicei citea... isi simti pleoapele grele si nu se mai simti in stare sa ajunga pana in camera sa asa ca se intinse pe un divan si adormi... in somn ii aparu Zana Ameliei care ii spuse ca de acum poate sa o vada pe fata si sa-i vorbeasca pentru ca a demonstrat ca se poate schimba in bine...

...in tot acest timp Amelie venea tot mai des in luminis, asteptand ziua in care Vania va veni, sperand ca el sa devina un om mai bun...


...odata cu rasaritul zorilor Vania se indrepta spre luminis... de data asta el o astepta pe Amelie... cand o vazu ii spuse ca are binecuvantarea zanei si ca o iubeste... fetei nu-i veni sa creada... nu spera sa auda cuvintele astea rostite de print si cu toate astea fericirea ei inca nu era intreaga...Vania nu stia cine e ea cu adevarat... isi lua inima in dinti si-i marturisi ca ea e fiica regelui pe care el il uraste atat... Privirea printului se intuneca...Amelie se facu mica,mica de frica... lui nu-i venea sa creada ce-i aud urechile... dar printre norii negrii care ii intunecau gandirea strabatu o raza de lumina si o voce suava ii rosti : "tu esti mai bun de atat... petru ceea ce simti pentru EA poti trece peste orice"... Asta il facu sa inteleaga ca nu o poate pirde pe "Aime a lui" pentru o ura stupida,fara nici un temei... asa ca alunga toate gandurile negre si-i spuse fetei ca nu-i pasa si tot ce vrea e ca ea sa-i fie sotie...

... au facut o nunta ca-n povesti si au trait amandoi fericiti pana la adanci batraneti...

P.S. : pentru un copil care trebuie sa doarma... lectura placuta si somnic pufos... :*

miercuri, iulie 08, 2009

peripetii :D



cu greu ma trezisem dimineata...prea multa oboseala adunata,ca sa nu mai pun in calcul si faptul ca nu am chef de nimic,de fapt am chef de cateva lucruri dar nimic din ceea ce vreau nu pot face momentan...
...pe jumatate adormita am plecat sa-i intalnesc pe colegi. Macar in dimineata asta am ajuns si nu au fost nevoiti sa ma astepte ca in alte dimineti :D...pana la baza nautica aproape ca adorm din nou dar ma tin treaza muzica (Cata are o plcere sa asculte Modern Talking) si glumele baietilor... se pare ca ei sunt mult mai bine dispusi (doar eu si Mihaela suntem adormite)...
...incalzirea de dimineata, exercitiile pe uscat preliminare si apoi intram in apa... azi am mult mia mult curaj asa ca mi-a venit stralucita idee sa sar in apa (ca doar mai incercasem si ieri de cateva ori si nu fusese prea rau)... doar ca mintea mea era la sute de km distanta uitand ca trebuie sa ma concentrez asupra saltului... am sarit in apa fara sa iau o burta serioasa dar odata ce am facut contact cu apa m-am pierdut si in loc sa incerc sa innot sau sa plutesc spre suprafata am inceput sa dau in dezordine din maini si picioare... ma panicasem...ma miscam dezordonat si nu reuseam sa-mi amintesc nimic din ce invatasem in lectiile anterioare... am simt cum cineva ma apuca de mana...atunci m-am calmat si am lasat-o sa ma traga spre mal...iesita la suprafata am tras adanc aer in piept... pentru o clipa am avut senzatia ca nu voi mai apuca niciodata sa fac asta si pentru prima oara am constientizat cat e de bine sa respiri,sa simti cum plamanii iti sunt invadati cu aer... Miky m-a strans in brate,se speriase si ea la fel de rau ca mine...
...am facut progrese mari cu inotatul si cel putin azi sunt foarte mandra de mine :>, spre si maine sa-mi mearga la fel de bine,sarind insa de prima parte :))...

marți, iulie 07, 2009

once upon a fairy-tale

...a inceput sa planga si nu stie ce sa-i mai faca... i-a dat sa manance, i-a schimbat scutecele...l-a leganat in patut... nimic din toate astea nu pare sa dea roade... Matei plange cat il tin plamanii...
...l-a luat in brate... copilul s-a lipit de piptul ei si a dat semne ca s-ar linisti...si-a adus aminte de un cantec pe care i-l canta si ei mama cand era mica...
uitase cum ii suna vocea cand canta...tot timpul i s-a spus ca are o voce de inger, dar niciodata nu a facut nimic cu ea...

a inceput sa cante si sa danseze incet prin casa... bebele s-a lipit mai mult de pieptul ei si s-a linistit de tot... se pare ca vocea mamei lui l-a facut sa uite de tot ce il deranja...
in timp ce-i fredona bebelusului in mintea ei au inceput sa se perinde tot felul de amintiri de cand era mica...si-a adus aminte de mama ei si de linistea pe care o simtea in preajma mamei...cat de mult ii lipseste... acum Medeea e singura,intr-un oras necunoscut,cu un bebe pe care-l iubeste la nebunie dar pe care inca nu stie cum sa-l creasca... a venit mult prea devreme iar ea acum se straduieste sa invete cum sa-i fie mama... il iubeste prea mult ca sa regrete ceva si stie foarte bine ca intr-un fel sau altul o va scoate la capat si de data asta... a trecut si prin mai rele dar de data asta are un scop precis,stie pentru ce lupta... vrea ca bebelusul ei sa creasca fericit,sanatos si sa nu fie nevoit sa duca lipsa de nimic... si il iubeste pentru ca e parte din ea... si seamana atat de mult cu tatal lui...pacat ca nu a trait si el sa se bucure de copilul lor... gandul i-a zburat din nou spre barbatul pe care l-a iubit la nebunie si care acum o vegheaza de sus... ochii ii inotau in lacrimi dar ea ii canta in continuare bebelusului care aproape adormise...
in putinul timp petrecut impreuna a facut-o sa se simta cea mai fericita si iubita femeie de pe pamant...au avut parte de fericire cat nu au altii intr-o viata intreaga...un accident stupid i-a curmat insa viata... cand simte ca nu mai poate isi spune ca fericirea de care a avut parte ar trebui sa-i fie indeajuns pentru toata viata si ca acum trebuie sa se dedice cresterii copilului,sa-i fie si mama si tata...

...au adormit intr-un sfarsit amandoi... Medeea cu Matei pe piept... prin somn inca ii fredoneaza cantecul de leagan... bebe zambeste prin somn... se pare ca viseaza frumos...tatal ii vegheaza de sus din ceruri si a rugat un inger sa aibe grija de ei acolo jos...

inocenta



cand eram mica ascultam roxette in fiecare dimineata... azi mi s-a facut dor de diminetile alea... mi-e dor de copilul din mine...

duminică, iulie 05, 2009

moonlight

...ma plimb in deriva pe strazi...noaptea pastreaza cu ea arsita de peste zi si vantul parca arde... in cuptorul orasului abia ma simt in stare sa mai respir...
strazile sunt aproape pustii iar oamenii care trec pe langa mine se uita mirati... nu inteleg ce cauta un copil la ora asta pe strazi (imi facusem 2 codite si nu-mi puteau da mai mult de 16 ani,de asta pana si chelnerita din taverna m-a intrebat de buletin).
...de cand am plecat din Iasi si pana acum a disparut mirosul de tei (si nu a trecut decat o saptamana)... simt ca lipseste ceva... langa mine Dovlecel vorbeste,o ascult,inteleg tot ce-mi spune dar mi-e greu sa-i raspund... si ma simt naspa fata de ea,pentru ca imi povesteste cu atata patos si de multe ori se asteapta sa-i raspund sau sa rad dar eu nu leg nici doua silabe si in loc sa rad ma uit la ea si-i zambesc... stie ca ceva ma framanta,ma intreaba si ma lasa sa cred ca m-a crezut atunci cand din doua silabe abia articulate i-am zis ca nu am nimic...

in minte imi canta melodia de mai jos:

am auzit-o de multe ori in taverna si nu stiam de unde sa o iau pana cand azi m-am dus la chelnerita si am intrebat-o... o fi zis ca's nebuna dar nu mai puteam de curiozitate...
...simt cum gandurile ma apasa...sunt ca ceva care se lasa greu pe umerii mei si asta ma face sa inaintez din ce in ce mai greu... oricat as incerca sa nu din fiecare gand rasari tu... inca mi-e dor... am zis ca o saptamana departe de absolut tot si toate, in o alta companie decat sunt obisnuita imi va face foarte bine si cand ma voi intoarce deja voi fi mult mai detasata... m-am inselat amarnic... toate astea n-au facut decat sa-mi sporeasca dorul de tine si sentimentul ca-mi lipsesti...
...ca si cum cineva m-ar fi strigat deodata ridic privirea din pamant si mi-o indrept spre cer...dintre norii grosi rasarea o luna aproape plina... daca as fi fost la tara sau macar undeva departe de orasul asta in care simt ca ma sufoc m-as
fi plimbat sub razele lunii dar asa...
vreau sa plec cat mai departe... dar sa nu fiu nevoita sa ma intorc prea curand aici,cel putin nu pana cand incepe urmatorul an de facultate... doar o saptamana nu mi-a ajuns... am "bateriile" atat de descaracte incat imi trebuie mult mai mult sa l incarc... imi trebuie mai mult de o saptamana ca sa ma adun,sa fiu iarasi eu, Diana care zambeste tot timpul,fara sa ma simt ipocrita,fara ca zambetul meu sa fie fals...

..."tomorrow it's another day" cum bine zicea cineva dar acum mi-e greu sa cred in ziua de maine...mi-e frica de ce ar putea urma... mi-e frica de ce aduce cu dansa aceasta zi de maine... mi-e frica de necunoscut si nici nu ma simt in stare sa fac un pas in intampinarea lui si sa incerc sa-l inteleg...
...as vrea ca totul sa se opreasca la ziua de azi si sa nu mai existe zile de maine... oare mai e mult pana departe? as vrea sa cunosc vesnicia,infinitul si eternitatea...dar cu toate astea nu vreau sa mai fie zile de maine... :-<

joi, iulie 02, 2009

si-am plecat de-acasa (ziua a 4-a)

-Diana,Diana! hai trezeste-te... e doar un vis! gata, linisteste-te! si colegul ma zgaltai putin de umar...
...buimaca, deschid ochii... ma uit la el si nu-mi dau seama la inceput unde sunt si nici pe el nu-l recunosc... nu intelegeam ce caut intr-un cort cu un strain langa mine... fata imi siroia de lacrimi... cu greu ma adun si-mi dau seama ca sunt in tabara si langa mine e colegul cu care impart cortul... ma linistesc putin cand imi dau seamna ca e doar un vis...
Bogdan se uita la mine cu un semn de intrebare... ii zic ca am visat urat... citesc pe fata lui ca ar vrea sa stie ce dar nu am chef sa-i spun... pare sa fie inca destul de intuneric... il inttreb cat e ceasul. abia 4...pana dimieata mai este... ma bag inapoi in sacul de dormit care era tot rascolit si infasurat de aiurea cum ma foisem si incerc sa adorm... de cate ori inchid ochii aceleasi imagini mi se ivesc pe retina... TU... intr-un sfarsit,cand afara pare sa se fi facut lumina de-a binelea am adormit...

cand m-am trezit baietii deja facusera cafeaua si ne pregateau lapte cu cereale (si nu glumesc deloc). Mi-am deschis putin tel... nu mai vorbisem de mult cu Dovlecel si trebuia sa ma puna la curent cu ce mai e pe acasa... am zis eu ca vreau sa ma rup de tot de lume dar nu rezist fara sa vorbesc deloc cu ea :))

cautand semnal am ajuns iarasi mult mai sus de tabara... soarele se ridica molatec peste creste iar valea era plina de valatuci pufosi... asta inseamna viata cu adevarat... pana nu vezi locuri ca astea poti sa zici ca ai trait degeaba... aerul rece m-a fucut sa ma trezesc de tot... Dovlecel imi povesteste ultimele ei patanii si binenteles k si eu o pun la curent cu ce se mai intampla prin tabara... in speecial incerc sa-i descriu ceea ce ma inconjoara dar nici o descriere n-ar putea sa redea frumusetea acestor locuri...

...inapoi la cort iau micul dejun dupa care profesorii ne anunta ca astazi vom merge pana la Rarau, de data asta fara bagaje... abia astept... drumul va fi mult mai lejer fara cele aproape 30 de kg pe care ar trebui sa le car in spate :D... o parte din studenti au ramas la carturi,dar foarte putini... restul in sir indian,nu ne permitea poteca sa mergem altfel am pornit la drum...
...in vale se intindea valea bistritei... in fata,undeva departe se ridicau Pietrele Doamnei, acum nu-mi vine sa cred ca m fost in stare sa ajung de la un varf la altul :))...
... drumul e destul de lejer, coboram mult la inceput. Genunchii mei mai au putin si cedeaza... de asta prefer eu urcusurile,oricat ar fi de anevoioase...
...o poteca din ce in ce mai stramta, valea e foarte abrupta... prima data cand m-am uitat in jos m-a cam luat cu ameteli... parca stiam ca nu am rau de inaltimi :))...
avem cam trei ore de cand am plecat din tabara, inca putin si ajungem la cabana rarau... de aici de sus ma simt stapana peste tot si toate... e un sentiment pe care nu as putea sa-l definesc... teama de inaltime,fericirea ca sunt aici sus, frumusetea din fata ochilor mei... am in jurul meu 100 de persoane dar nciodata nu m-am simtit mai singura...
la cabana primul lucru care s-a cumparat a fost painea... am stat putin,am baut cate ceva, ne-am odihnit, daca ar fi fost dupa noi am fi urcat si pe pietrele doamnei dar nu au fost profesorii de acord asa ca a trebuit sa-i ascultam, sa ne punem pofta in cui si eu una mi-am promis ca ma voi intoarce cu prima ocazie si le voi escalada...
...drumul spre tabara a fost foarte aiurea...am avut urcusuri nasoale si chiar daca nu ami aveam nimic in spate am obosit ingrozitor... dupa 2 treimi de drum n-am mai facut fata, norocul meu ca aveam fiole de calciu ca altfel nu stiu cum as fi facut fata... asa k o fiola, 10 min de odihna si am fost in stare sa merg mai departe si sa escaladez si varful giumalau...
ajunsi inapoi in tabara nu mai eram in stare nici sa mancam de oboseala...
cum baietii facusera deja focul profii au venit sa-si pregateasca la noi mancarea... unul din baieti avea o problema cu vocea mea si de cate ori avea ocazia ma lauda ca stiu sa cant, asa ca i-a intrebat pe profi daca m-au auzit... ei s-au uitat la mine si ca sa ma puna in incurcatura au inceput sa cante ceva de la Ace of base... au cam holbat ochii cand au vazut ca stiu melodia si cant cu ei... au mai inceput cateva mel vechi incercand sa ma puna in dificultate dar cand au vazut ca le stiam pe toate care le incepeau ei au renuntat si si-au adus la focul nostru o mapa in care aveau cantece romanesti.... am incins cu totii o cantare ca la carte...

...tarziu in noapte...doar jarul ne mai lumina fetele...mare parte din colegi erau in corturi...linistea domnea peste tabara... din padure strabatea pana la noi trilul unei pasari (o fi oare o privighetoare?) ... lumina argintie a lunii tese povesti in mintea mea... ar trebui sa intru si eu in cort sa dorm dar sunt mult prea obosita si stiu ca nu ma va lua somnul... focul s-a stins de-a binelea asa ca ma cam i-a frigul dar nu-mi vine sa ma ridic de pe busteanul pe care stateam... am ridicat privirea spre cer...una cate una am inceput sa recunosc constelatiile pe care mi le arata tata cand eram mica...

...a trecut mult de miezul noptii, de acum ma duc si eu sa dorm...maine ma asteapta o zi lunga...

miercuri, iulie 01, 2009

si-am plecat de-acasa (ziua a 3-a)

...wtf? in halul asta?... ma trezesc imbufnata si ma uit in jurul meu... se pare ca m-am enervat dejeaba...dorm atat de linistiti...sforaitul se aude de undeva dintr-un alt cort... vai de capul celor care au impartit cortul cu el =)).
azi strangem tabara si mergem mai departe spre Giumalau.
Dupa ce s-au uscat corturile,ne-am adunat tot si am pronit la drum... peisajul e superb dar drumul e foarte anevoios... incerc sa ma tin de profesoara,daca raman printre ultimii imi pierd ritmul si nu mai fac fata drumului... un urcus,si inca unul... oare mai e mult? la jumatatea ultimului urcus am simtit ca cedez... luasem de dimineata calciu dar se ca nu a fost indeajuns... spre norocul meu s-au oprit pentru un popas, am luat un niste miere de albine si astfel am reusit sa merg mai departe...
dupa vreo 3-4 ore de mers am ajuns la Giumalau...de acolo de sus ma simteam stapana peste lume... am simtit ca sunt libera ca pasarea cerului...ca nimeni si nimic nu ma poate atinge (doar ca sentimentul asta nu a tinut prea mult...). ne-am adunat toti in fata cabanei apoi am mers pe o pajiste si ne-am instalat tabara... am instalat cortul si cand sa ma uit dupa colegii cu care imi petreceam mare parte din timp astia nicaieri... intreb in stanga,dreapta dak au vazut-o pe Vrabiutza si toata lumea ridica din umeri... intr-un sfarsit am zarit-o pe blondina in capatul padurii... baietii gasisera un loc ferit de vant,la umbra brazilor asa ca s-au hotarat sa-si instaleze corturile acolo... de cum m-au vazut mi-au zis sa-mi duc si eu cortul in vale si de bine ce le-am zis ca nu prea am cum mi-au facut loc in unul din corturile de acolo k si asa eram 7 pers in 3 corturi :D.
...ne-am asezat cu totii la masa, apoi baietii au strans lemne de foc iar noi,fetele am inspectat putin zona... de putin mai sus de tabara noastra se putea vedea pana departe... am prins putin si dintr-un rasarit de soare inourat... nu mai simteam nimic din oboseala de peste zi... imi era atat de bine acolo sus ca de-ar fi fost dupa mine as mai fi ramas inca mult timp...
...peste tabara se lasa incet, incet noapte si odata cu ea frigul... din loc in loc erau facute focuri... am plecat sa vad ce mai fac colegele mele si toate grupurile pe langa care treceam ma chemau sa raman cu ele sa le cant :))... mi se pareau asa amuzanti dar eu aveam colegii mei langa care ma simteam ok asa k...
...baietii au facut foc si au pregatit supa... a prins atat de bine dupa 3 zile in care mancasem numai chestii uscate... dupa masa ne-am pus pe cantat, spus povesti si bancuri...
mult dupa miezul noptii, cand din focul nostru ramasese doar foarte putin jar iar noi stateam la lumina lunii ne-am retras in corturi sa dormim... spre norocul meu nimeni nu mai sforaia de data asta :D doar ca am mai stat inca mult de vb in cort... eram cu totii mult prea obositi sa adormim...