daca ai sti cum doare...

biserica era plina de oameni... din strana o voce calda canta o litanie... o soapta amestecata cu lacrimi si din cand in cand cate un oftat... zeci de lumanari aprinse oglidindu-se in ochii care inotau in lacrimi...
...nu putea sa ma tina decat de mana, daca nu am fi fost in biserica m-ar fi luat in brate... ma tinea strans de mana de parca asa ar fi reusit sa ramana ancorat in realitate... din cand in cand dadea drumul stransorii ca mai apoi sa o reia si mai puternic decat inainte...

azi l-am vazut pentru prima data plangand...sper sa fie si ultima... m-am simtit cel mai neputiincios om de pe pamant, tot ce putea sa fac era sa-i stau aproape si sa-i tin mana intr-a mea... as fi vrut sa pot sa fac ceva sa nu-l mai doara, sa nu mai vad ochii aia albastri plini cu lacrimi (chiar daca sunt superbi, iar albastrul lor se intensifica) sa nu-l mai vad trist... cum se spune : as fi dat un regat pentru un zambet, cam asta as fi facut si eu azi.

maine trebuie sa plec din Iasi... tocmai acum cand el are mai mare nevoie de mine... nici nu stiu cum reusesc... dar nu-mi sta mie in putere, plec pentru ca trebuie nu pentru ca vreau... i-am promis ca in trei zile ma intorc... ce folos...el are nevoie e mine acum iar eu trebuie sa-l rog sa mai astepte, sa aibe nevoie de mine mai tarziu... cred ca vor fi cele mai lungi trei zile (cel putin din cate am trait pana acum)... nici nu am plecat dar abia astept sa ma intorc.

un fel de exercitiu

...imi ciulisem urechile si incercam sa deslusesc ceva din ce se vorbea in spatele usii... asteaptam cu inima la gura un raspuns, o explicatie, ceva, orice... ma speriase foarte tare cu o zi inainte...
-Ma asteptam sa te vad cu ceva timp in urma, nu ai mai venit de mult timp.
-Nici nu as fi venit.
-Ce, te-a adus cumva bunica?
-Aaaa, nu! Viitoarea mea sotie.
-Inseamna ca te iubeste mult, si o intereseaza de sanatatea ta. Acum hai sa vedem ce te supara.
-Pai...

...asta a fost tot ce am reusit sa aud... cuvintele lui m-au tulburat... toate incep sa prinda contur si visele sa se transforme in realitate... ma incearca sentimente tare ciudate, dar e atat de bine si totul pare sa fie exact la locul lui...

...dupa amiaza in timp ce ne plimbam in intrat in cateva magazine sa ne uitam dupa verighete... nu am crezut ca poate fi atat de emotionant... inca nu am gasit modelul care sa urle la mine ca vreau neaparat sa-l port dar inca mai am timp pentru cautari... aaa si rochia! =))) am ametit amandoi cand am vazut ce pret are singura rochie din cate am vazut pana acum si ne-a placut la nebunie =)))
stiu ca e devreme pentru toate astea dar azi eram amandoi in o asa stare sufleteasca incat am simtit amadoi nevoia sa vedem cum este sa faci pregatiri de nunta... pana unua alta toate planurile si cautarile astea pe noi ne amuza, sper ca mai tarziu sa nu ne dea batai de cap.
"viitoare sotie"... ideea e ca incep sa ma obisnuiesc sa fiu prezentata asa, si e tare interesant :)))

loosing my way....

a si uitat ca trebuie sa se intoarca... nu stia bine drumul iar zapada care cadea acoperise urmele pasilor... plecase de acasa de mai multe ore si incerca sa se rataceasca... sa nu mai stie de nimic... incepuse sa tremure... cand isi luase rucsacul in fuga si iesi pe usa i se paru ca va fi o zi frumoasa, ca va fi cald ca in zilele trecute asa ca nu-si lua decat un hanorac nu prea gros... intre timp vremea se schimbase, cerul senin se acoperi cu nori negri si de la ploaie trecuse direct la o ninsoare cu fulgi mari de parca ar fi undeva in ajunul Craciunului...

uitase si de frig, nu mai simtea nici hainele ude si reci lipindu-i-se de piele... stia doar ca trebuie sa mearga, sa nu se uite inapoi, sa-si alunge toate gandurile negre si sa se linisteasca... ii trecuse pentru cateva secunde prin minte ca ar putea face o pneumonie, sau ceva de genul asta, dar isi alunga repede gandul asta... nu avea timp sa fie bolnava, avea prea multe de facut asa ca nu-si permitea sa aibe nici macar o banala raceala... acum frigul o tinea treaza si o facea sa mearga inainte...

Asculta mai multe audio Divertisment
ura zilele de primavara... nu stia niciodata sa se astepte de la vreme iar zilele erau mult prea scurte... i se paruse ca nu plecase de mult timp de acasa dar deja nu mai deslusea drumul... isi ridica privirea din pamant si nu recunoscu nimic in jur, era un drum pe care nu mai mersese niciodata cu toate ca de cand se stie cutreierase imprejurimile orasului... se opri pentru o clipa sa se dezmeticeasca putin... undeva departe rasareau de dupa niste coline luminile orasului... hmmm, ar fi cazul sa se intoarca, cu siguranta el acasa isi face ganduri negre, si pentru ce? ea nu se simte in stare sa il vada, sa-l asculte, sa stea sub acelasi acoperis cu el... starea ei sufleteasca e prea subreba, nu e in stare sa se certe cu el, ar face cu siguranta un lucru pe care mai apoi l-ar regreta...

NU! mai bine merge inainte, maine poate se va intoarce acasa, dar acum nu poate...
...se intunecase de-a binelea, abia mai vedea pe unde merge, noroc ca nisese si covorul alb facea totul sa para mai luminos...

in timp ce ratacea fara rost zari printre copacii din fata ei o luminita tremuranda... se hotara sa ceara gazduire pentru noapte... simtea ca-si pierde puterile si nu mai poate sa mearga mult daca nu se odihneste cat de cat...


...dintre copaci rasari o casuta relativ mica cu ferestrele luminate slab... batu sfioasa si astepta... mai batu odata crezand ca nu a fost auzita... in usa se ivi un barbat inalt, incadrand cu trupul lui cadrul usii... nu se astepta la asa o priveliste si dadu un pas inapoi... fiind intuneric nu-i putea vedea trasaturile fetei asa ca nu stia daca poate sau nu sa aibe incredere in el... barbatul facu si el un pas in incapere si acum lumina i se revarsa pe jumatate din chip... avea parul si barba lunga, contitutia atletica, fata ii parea muncita dar ochii ii erau blanzi... Medeea isi lua inima in dinti si incepu sa vorbeasca:
-Buna seara!
-
Vazand ca din partea cealalta nu primeste nici un raspuns se fastici... cu toate astea nu se lasa batuta de la prima incercare.
-...aaaa... stiti... (frigul si stanjeneala o faceau sa se balbaie putin)... am plecat de ceva timp din oras si m-am cam ratacit... sincera sa fiu nu stiu nici unde ma aflu, sunt foarte obosita, nu ami am putere sa merg mai departe si singura casa pe care am zarit-o de cand merg fara tinta a fost a dumneavoastra si mi-am zis sa inerc, poate aveti loc si pentru mine in seara asta. aaa....

Strainul se dadu doi pasi inapoi si-i facu semn sa intre in casa... chiar daca in minte i se ingramadeau o multime de imagini culese de prin filmele thriler vazute de-a lungul vietii isi facu curaj si intra...
...in lumina slaba deslusi o incapere placuta... caldura si un miros usor de scortisoara o facura sa se simta mai in siguranta... se uita imprejurul ei... casa era facuta din barne si mobilierul, simplu ce-i drept, de asemenea... printr-un semn o invita sa se aseze la masa... in timp ce ea se minuna de cat de comod poate fi acel scaun, cand il vazu prima data nu avu aceeasi impresie, el ii adusese o cana cu lapte fierbinte...
-Multumesc!...nici nu stiti cat de mult inseamna pentru mine... si?
se uita incruntat la ea si-i facu un semn sa taca... Medeea se rosi toata si isi atinti privirea in cana... El se ridica de pe scaunul lui si disparu pentru cateva clipe... cand se intoarse avea in mana o camasa si o pereche de pantaloni.
-Imbraca-te cu astea, ai hainele foarte ude si s-ar putea sa racesti.
La auzul acelei voci Medeea tresari...avea ceva ce o rascolea pana in adancul sufletului si semana atat de mult cu vocea iubitului ei... din nou amintirea celor intamplate dimineata isi facu loc in mintea ei si lacrimi mari se adunasera in coltul ochilor... respira adanc, nu voia sa planga...
Vazu tulburarea fetei si-i facu semn spre o usa undeva in stanga incaperii... in incaperea mica, in lumina difuza a lampii vazu un pat o masa joasa, doua scaune si o draperie ce i-a atras atentia... mereu a avut o slabiciune pentru draperii iar asta i-a atra in mod special atentia, nu semana cu nimic din ce vazuse pana acum, era lucrata manual in nuantele de albastru care ii placeau atat de mult.
-Cred ca te vei simti cat de cat ok daca vei dormi aici.
Medeea tresari.
-uite... eu nu sunt prea vorbaret, dar te vad tare dezorientata si nu vreau sa te sperii si mai mult chiar daca te afli in casa mea.
-aaa..mm... Medeea incerca sa balbaie ceva.
-Lasa... Numele meu e Dima, locuiesc aici de multi ani... Daca simti nevoia sa te descarci putem vorbi, daca nu eu cred ca un somn bun ti-ar prinde tare bine. Ne vedem maine dimineata! trase si usa dupa el
-Ne vedem maine dimineata...ingaima speriata in spatele usii.

Isi puse hainele uscate pe ea, dadu patura deoparte si se cuibari in asternuturile moi... doua firicele subtiri incepusera sa i se scurga din ochi pana cand incepu sa planga de-a binelea... adormi greu, iar in vis retrai cele de peste zi...

se trezi speriata de un latrat de caine... se uita imprejur si singurul lucru care o facu sa constientizeze unde se afla au fost draperiile albastre... razele soarelui patrundeau pe fereastra si luminata astfel camera parea mult mai spatioasa... doar hainele ei lipseau de pe scaunul pe care le lasase cu o seara inainte.

deschise usa si o izbi mirosul cafelei de care avea atata nevoie sa se poata trezi... spre ea inainta dima cu o cana mare de cafea in mana.
-Buna dimineata! Cred ca ti-ar prinde bine asta!
-Buna dimineata! Vai, nici nu ai idee cat e de binevenita! o singura problema am... ai vazut cumva hainele mele? si in timp ce-l intreba isi roti ochii prin camera si le zari agatate frumos pe o culme in dreptul sobei. aaaa...
-M-am gandit ca nu ai vrea sa le iei tot ude pe tine.
-Multumesc, pentru cafea, haine si pentru ca m-ai primit aseara... nu stiu ce-as fi facut altfel.
-Stie cineva unde esti? Ai anuntat ca totul e bine?
-Nu... mi-a murit bateria telefonului.
-Mai tarziu am si eu treaba in oras, daca vrei ma astepti si pot sa te duc eu inapoi...
-Oricum nu ma grabesc nicaieri.

Iesi afara, cu cana de cafea in mana si se aseza pe prispa... soarele o mangaia cu razele-i dulci... ochii ei verzi erau acum mai mari si mai clari... in vale se ridica alene ceata de peste oras... nu-i venea sa creada ca exista locuri asa frumoase atat de aproape de ea si pana acum nici macar nu avuse habar de asta...
Isi petrecu toata ziua admirand peisajul, Dima ii asezase o bancuta undeva la soare si acolo putuse sa mediteze in liniste si sa se gandeasca la ce are sa fie de acum incolo. Medeea a vrut sa-l ajute dar el nu a fost de acord preferand sa o lase sa se linisteasca, sa isi faca ordine in ganduri...

Spre seara o anunta ca a treminat cu treburile si e gata sa mearga in oras...privi de acolo de sus apusul dupa care urca in masina. Pe drum nici unul nu scoase o vorba... intunericul punea stapanire pe lume iar luminile orasului isi facusera aparitia.
-Sa-mi spui unde vrei sa te duc.
-E ok oriunde.
-Dar...
-Vreau sa merg pe jos pana acasa...daca ma lasi aici e perfect. Iti multumesc inca odata pentru tot ce ai facut pentru mine, sper ca vreodata voi reusi sa ma revansez.
-E placuta prezenta ta! si pentru prima data ii zambi. Cand mai simti nevoia sa te recreezi stii unde ma gasesti. Si nu ami veni singura, ia-l cu tine si pe iubitul tau, sunt sigur ca si lui ii va placea.
La auzul acestor vorbe Medeei aproape ii dadura lacrimile...da, si lui ii plac astfel de lucruri dar... ce rost are...

rataci strazile...ii placea atat de mult orasul asta, mai ales noaptea... ii invatase fiecare strada si parea sa nu se mai sature de el...
intr-un tarziu ajunse in fata usii... incerca sa descuie dar nu reusi asa ca apasa pe clanta si usa se deschise. Stia ca incuiase ieri dimineata cand plecase, si stinsese si lumina... Ridica ochii si il vazu stand pe fotoliul din hol, cu capul in maini si fata siroind in lacrimi.

-Unde ai fost Medeea atata timp? Ai idee cat de ingrijorat am fost? Te-am cautat peste tot, pana si la spitale am fost, am crezut ca ti s-a intamplat ceva rau... si se inneca intr-un hohot de plans...
Medeea se uita mirata...
-Dar... Tudor eu am crezut ca ai plecat deja. Ce cauti aici?
-Cum adica ce caut aici? Si sa plec unde?
-Ieri cand am venit sa te iau dimineata am vazut pe birou o scrisoare de la universitatea din Anglia si scria ca daca accepti bursa trebuie sa fii prezent acolo astazi si cum tu nu erai acasa iar noi nu ami vorbisem de atatea zile am crezut ca ai plecat fara sa ma anunti sau sa-ti iei la revedere de la mine...asa ca am plecat sa ma linistesc si m-am ratacit pe drum... iti povestesc mai traziu ce s-a intamplat.
-Iubita mea... Cum crezi tu ca as fi putut sa fac asa ceva? Cum crezi ca as fi putut sa plec si sa te las aici?... nu pot sta departe de tine nici macar o saptamana... un an fara tine si as ajunge sa nu mai pot nici respira de dorul tau... Am aplicat pentru bursa din strainatate inainte sa te cunosc, acum am alte planuri iar daca va trebui vom merge impreuna sa studiem.
-Tudor... asta e ce ti-ai dorit tu cel mai mult.
-Nu mai mult decat imi doresc sa te am mereu langa mine.
-Nu as vrea sa te aud spunand peste ani ca regreti sansa pe care ai avut-o...
-Vom face impreuna in asa fel incat nici unul sa nu regrete nimic, nici una din deciziile pe care le vom lua de acum incolo...

O lua in brate si incepu sa-i spoteasca cat de mult o iubeste si ca ea e lumea lui, ca nimic nu are sens daca ea nu-i este aproape...

...facu un dus rapid si se culca in bratele lui... toate nelinistile si lacrimile disparusera ca prin minune... acum il avea langa ea... asta era singurul lucru de care avea nevoie pentru a fi linistita...


P.S. : pentru Dovlecel...scuze de intarziere, sper sa-ti placa.

ma-nvelesc cu tine toata...

Asculta mai multe audio Muzica

acum nu ar fi trebuit sa fiu aici... in seara asta locul meu era langa tine, sa te tin in brate si sa am grija de tine pana adormi...
hai inchide ochii iar eu o sa-ti cant un cantec de leagan...vocea mea o sa te linisteasca...

cum am ajuns sa te iubesc? inca nu stiu... singurul lucru pe care insa il stiu este ca iubesc albastrul ochilor, buzele rosii, sarutarile moi... imbratisarile lungi... soaptele din timpul noptii, de parca ne-ar fi frica sa nu speriem ingerii care ne pazesc... vocea calda... felul in care te alinti... te iubesc pe tine tot...


Asculta mai multe audio Divertisment

dimineti

-Gata iubita, nu-i decat un vis!

...am tresarit speriata, am inceput sa tremur si m-am inghesuit intre perne... fata imi siroia in lacrimi... incet s-a apropiat de mine si a inceput sa-mi vorbeasca...
m-a luat in brate ca pe un copil mic si m-a leganat pana am inceput sa ma linistesc...

...visasem ca ceva il luase de langa mine... de mult nu m-a mai afectat atat de mult un vis... mi-ar fi foarte greu sa-l stiu departe... ne-am promis in urma cu ceva timp ca vom face in asa fel incat sa nu treaca nici o zi fara sa ne vedem, macar pentru 5 minute si ne-am tinut de promisiune (cat timp nu am fost plecata la tara)...

...in bratele lui ma simt copil, acolo simt ca nici un rau nu ma mai poate atinge, nici un nor nu-mi poate umbri cerul plin cu stele si toate visele pot deveni realitate... noptile in care nu impartim acelasi pat sunt prea lungi...diminetile sunt prea innorate... cand suntem impreuna ma trezeste o raza de soare si aroma cafelei pe care mi-o pregateste...acele dimineti sunt perfecte.

stii...

mi-e dor de ea, chiar daca o am mereu langa mine...
poate ti se pare ca vorbesc prostii dar asa e... si e al naibii de dureros... sa o am mereu langa mine si sa nu scoata un cuvant daca nu o intreb nimic, ca si cum nici nu as fi...
nu am crezut ca voi ajunge si aici... undeva, pe parcursul ultimelor luni am facut ceva gresit, am facut ceva care a suparat-o atat de tare incat aproape nu-mi mai vorbeste... partea proasta e ca nu stiu unde... oricum eu am un talent deosebit de a face tampenii si de a-i supara pe cei din jurul meu... un alt talent si mai mare este acela de a face greseli fara sa le constientizez mai apoi... eu merg inainte ca si cum totul ar fi ami mult decat ok, dar vad ca cei din jurul meu isi schimba comportamentul, atitudinea fata de mine... ei nu ma trag de maneca sa-mi arate unde am gresit iar eu in egoismul meu nu pot sa constientizez greseala, sau poate nu pot sa accept ca as putea gresi... pana la urma sunt un leu (e o scuza patetica, dar e singura care imi vine la ora asta tarzie in minte asa ca doar putin imi permit sa dau vina pe trasaturile caracteristice zodiei)... si uite cum am ajuns sa bat campii si sa vorbesc iar de mine, lucru acre sigur nu te intereseaza, despre mine oricum vorbesc tot timpul... incep sa ma intreb daca vreodata voi reusi sa am un alt centru al universului decat EU-l meu nemasurat si egoismul meu fara margini...

dar eu vorbeam de fapt aici despre cu totul altceva...
incep prin a-ti cere iertare... iarta-ma!... stiu ca o dau cu bata in balta si sunt nesuferita de multe ori... dar vezi tu, in egoismul meu infinit am nevoie de tine... imi lipsesc noptile in acre statea treze si numaram stelele din tavan si visam la feti-frumosi sau ne minunam de felul in care viata ne ofera tot ce ne-a trecut prin cap ca am putea trece (a se nota lucruri realizabile)... cum ne amuzam de fiecare data ca nu stiu cum reuseam dar iubitii nostri sunt cei mai buni prieteni... cum visam sa ne luam rucsacul in spate si sa vedem lumea, doar noi doua, impreuna ne-am fi descurcat... noi impreuna suntem o forta pe care absolut nimic nu o poate distruge (se pare ca pana la urma totul mai putin eu)...

azi am tot ce-mi doresc, mai putin ceea ce conteaza cel mai mult pentru mine... Dovlecelu meu... pentru ca esti a mea indiferent de situatie, pentru ca daca nu eu atunci cine?

hmmm...

am atins si pragul de 300 de postari... nu credeam ca voi ajunge sa scriu atat cand am accesat prima data blogul... se pare ca mi-e mai usor sa scriu aici decat sa vorbesc cu ceilalti despre tot ce ma framanta... e mai usor sa ai un jurnal si sa scrii tot ce-ti trece prin cap decat sa apari in fata cuiva si sa incepi sa depeni cuvinte pe care nu stii daca le intelege sau nu... aici e altfel... eu scriu ca sa-mi iau de suflet ce ma apasa...uneori nici macar eu nu am curaj sa citesc ce am scris dar mai incolo va fi cred eu interesant sa deschid pagina cu pagina si sa imi aduc aminte...


am gasit asta dimineata:


mi-a placut foarte mult...


i dream of rainbows and butterflies and candy clods...

close youre eyes

azi nu ma simt in stare... azi imi lipseste energia... astazi nu sunt eu!

Pentru toate femeile din tine!

La multi ani mamelor voastre, pentru ca v-au dat viata si v-au crescut in ceea ce sunteti acum.
Surorilor, cei care aveti, pentru ca le suportati si va suporta iar din cand in cand va acoperiti unul altuia greselile si va faceti viata mai frumoasa.
Fetelor si femeilor din vata voastre, cele trecute, prezente sau poate viitoare care si-au pus amprenta asupra voastra si care va transforma viata intr-un fel sau altul.

Si nu in ultimul rand la multi ani voua pentru ca fiecare e unica si speciala in felul ei, pentru ca fiecare are un mod aparte de a aduce zambete in jur... pentru ca ei ne cred atat de complicate si noua ne place atat ce mult sa-i lasam sa creada asta... pentru ca putem obtine aproape tot ce ne dorim cu un zambet... pentru acea bucatica din noi care inca mai crede in oameni, in bine si in vise... pentru ca nu trebuie sa uitam niciodata ca noi suntem frumoase... pentru tot ceea ce ne dorim sa fim si vom reusi sa ajungem atata timp cat vom avea alaturi oameni care cred in noi...
in fiecare zi suntem altfel... in fiecare zi suntem ceea ce ne dorim sa fim.

La multi ani pentru toate femeile din tine!




copilasii din reclama asta mi se par de-a dreptul fantastici, ii adoor!!!

is it love?

m-a intrebat daca merit... asa... fara sa stea pe ganduri, fara sa se gandeasca la ce as putea raspunde... se uita direct in ochii mei si mai, mai batand din picior astepta un raspuns...
pentru mine intrebarea ei veni pe neasteptate... imi cautam si nu reuseam sa-mi gasesc cuvinte... privirea ei sfredelitoare nu ma lasa sa ocolesc nimic... un intreg proces de constiinta s-a produs atunci in mine... mi-am pus si eu intrebarea asta dar nu m-am obosit niciodata sa-mi raspund sincer... acum in fata ei nu aveam incotro... poate era indeajuns sa raspund cu un da sau nu dar cunoscand-o pe ea stiam ca urma si acel "De ce?" caruia trebuia sa-i raspund...
...mi-am luat inima in dinti si am inceput sa-i vorbesc...
da! eu merit! si ac sa nu te mai intrebi tu iti spun si de ce: pentru ca il iubesc la fel de mult cat ma iubeste si el... pentru ca ii duc dorul chiar daca nu lioseste decat cateva ore de langa mine... asa cum mi-a spus eu pentru el sunt intruchiparea a tot ce si-a putut dori de la o femeie... pentru ca pot sa-l fac sa zambeasca... pentru ca pot sa-l tin in brate si sa-i alung cele mai negre temeri... merit pentru ca noi impreuna suntem puternici... mai mult de atat nici nu are rost... si chiar daca pentru ceilalti poate parea o nebunie doar ca pentru noi totul se intampla cu un rost...

m-a privit uimita... nu se astepta la un asa raspuns... era mai degraba pregatita sa ma auda spunand ca sunt intr-o faza de tranzitie, ca nu stiu exact ce vreau, ca voi lasa timpul sa mai treaca si sa ma hotarasc mai tarziu, nicidecum sa-mi auda glasul hotarat spunandu-i ca sriu exact ce vreau si mai stiu si de ce.



of course it is!

gitana

Nunca usé un antifaz
Voy de paso
Por este mundo fugaz

No pretendo parar
¿Dime quién camina
Cuando se puede volar?

Mi destino es andar
Mis recuerdos
Son una estela en el mar

Lo que tengo, lo doy
Digo lo que pienso
Tómame como soy

Y va liviano
Mi corazón gitano
Que solo entiende de latir
A contramano
No intentes amarrarme
Ni dominarme
Yo soy quien elige
Como equivocarme

Aprovechame
que si llegué ayer
Me puedo ir mañana
Que soy gitana
Que soy gitana

Sigo siendo aprendiz
En cada beso
Y con cada cicatriz

Algo pude entender
De tanto que tropiezo
Ya sé como caer

Y va liviano
Mi corazón gitano
Que solo entiende de latir
A contramano
No intentes amarrarme
Ni dominarme
Yo soy quien elige
Como equivocarme

Aprovechame
Que si llegué ayer
Me puedo ir mañana
Que soy gitana

Vamos y vemos..
Que la vida es un goce
Es normal que le temas
A lo que no conoces

Tómame y vamos
Que la vida es un goce
Es normal que le temas
A lo que no conoces
Quiero verte volar
Quiero verte volar

Y va liviano
Mi corazón gitano
Que solo entiende de latir
A contramano
No intentes amarrarme
Ni dominarme
Yo soy quien elige
Como equivocarme

Aprovechame
Que si llegué ayer
Me puedo ir mañana
Que soy gitana.

bebe

i just love this song

un alt fel de apus

ma tine in brate si impreuna privim ultimile raze de soare...in lumina apusului toate se schimba... dealurile, casele, copacii parca isi iau o alta forma...
ma incearca tot felul de sentimente... un fel de bine cum nu stiam ca poate fi... un fel de "acasa" care pare fi chiar la locul lui... caldura imbratisarii... soaptele, de parca ne-ar fi frica sa nu speriem nu stiu ce zana, de parca am alunga farmecul... siguranta zilei de maine... ochii in care se aduna atatea vise... eu il invat sa zambeasca... el ma invata sa ma adun... impreuna invatam ca nu mai suntem copii si a venit timpul sa luam si decizii mature...

Vicky vrea si ea luata in brate. Se tot alinta pe langa noi si nu-i place deloc sa nu fie ea in centrul atentiei... se gudura, latra si vazand ca nu prea da rezultate a inceput sa se catere pe picioarele noastre :)) dar a crescut vazand cu ochii si e din ce in ce mai grea, doar ca e tare greu de refuzat, mai ales cand se uita cu ochii ei albastri/gri...

peste oras se aprind una cate una luminile... privite de sus parca ar fi un parc de distractii... noi tesem vise pe care maine le vom pune in aplicare...

inchide ochii, strange-ma in brate...

in urma cu 10 minute ningea cu fulgi mari si pufosi acum de dupa un nor negru a iesit soarele... vremea asta primavarateca inca nu stie incotro...
in lumina apusului crengile copacilor stralucesc de parca ar avea mii de stelute pe ele... un vanticel subtire se ratoieste la noi... miroase a pamant ud, a fum si a iarba cruda... de undeva de departe cateva glasuri de copii ajung pana la mine... din casa se aude melodia de mai sus... am ascultat-o intr-o seara cand eram la el, nu mai stiu de ce imi aminteste doar ca imi da o stare de liniste... asa am nevoie de liniste... sa stau 5 minute sa nu ma gandesc la nimic si sa simt ca lumea e a mea...

de atatea ori am vrut sa scriu aici... imi lipseste atat de mult... dar in ultimul timp nu am mai avut timp de nimic... cred ca nici timpul nu are timp de mine... nu mai apuc sa-mi fac ordine in ganduri sa vad ce pot si ce nu pot scrie aici... care bucati de suflet le scot la aerisit si p care le inchid mai adanc si pun pietre mari peste ele sa nu mai vada lumina zilei...

vocea asta...parca face toate sa dispara... tot ce doare, tot ce e gri, tot ce nu are ce cauta...

inchide ochii si strange-ma in brate... eu nu am de gand sa plec nicaieri... asa, ramai... si nici un rau nu te va mai atinge... si acum iti voi sopti cuvinte dulci care sa te linisteasca... nu te mai gandi... totul a trecut si odata cu zorile vor disparea toate...

release me

Heaven holds a sense of wonder
And I wanted to believe that I'd get caught up when the rage in me subsides
In this white wave
I am sinking
In this silence
In this white wave
In this silence I believe
I have seen you in this white wave you are silent
You are breathing in this white wave
I am free