Coboram scarile spre intuneric si simteam cum plamanii mei se contracta. Il tineam strans de mana pana am simtit ca mi-au amortit degetele... m-as fi cuibarit in bratele lui daca nu mi-ar fi fost frica ca o sa alunec si vom cadea amandoi. Dupa cateva minute de coborare in care am simtit ca cel mai negru cosmar al meu devine realiatate (sunt claustrofoba si am o problema cu coboratul scarilor) am ajuns intr-o zona alba, puternic luminata de proiectoare asezate in asa fel incat sa nu-mi pot da seama de unde vine lumina si ici colo lumina soarelui ajungea pana jos. Am simtit ca raman fara aer si picioarele vor inceta in orice moment sa-mi mai sustina greutatea.
In inima pamantului am gasit cel mai frumos lucru pe care l-am vazut in viata mea... nu prea reusesc sa gasesc cuvintele potrivite care ar putea descrie cata minunatie se afla acolo. M-am simtit ca si cum as fi intrat intr-o biserica... in fata mea se ridica o stalagmita ce infatisa statueta Maicii Domnului cu pruncul in brate... stalagtite ca niste candelabre albe coborau din tavan... un amestec de culori vii si un alb stalucitor... forme care te faceau sa te minunezi ca exista... Am ramas fara cuvinte in fata acestei minuni.
Natura s-a intrecut pe ea si a ridicat biserica celui care a creat-o... Cuvintele nu-mi vor ajunge niciodata sa pot sa descriu ce-am simtit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu