...nu-mi lipseste nimic s nici nu duc dorul de nimic... e ca si cum un vid se deschide in fata mea si nu stiu... incotro sa o iau... ce sa simt... ce sa gandesc...
e ca si cum as sta undeva in afara mea si ma privesc cum ma destram fara sa stiu de ce...
unde a inceput totul? nici eu nu am habar!
ce-i drept in ultimul timp am fost tare stresata dar chiar si asa...
as vrea sa ploua, sa stau in ploaie si sa plang linistita... sa pot sa-mi descarc sufletul... sa mi se lipezeasca mintea si sa pot sa fiu din nou ca mai demult...
...ma simt straina de mine insumi... ma uit in oglinda si parca abia ma zaresc undeva departe... mi-e ciudat... si mi-e ciuda...
sper cat de curand sa reusesc sa ma sustrag cumva din starea asta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu