pana acum ar fi trebuit sa-mi fie dor de casa... dar cum ar putea cand eu l-am luat pe "acasa" cu mine... Mi-e acasa unde e sotul meu... mi-e acasa in bratele lui Radu...
Cum sa-mi fie dor cand cu fiecare zi care trece ma simt tot mai in largul meu aici, de parca nici nu ar fi trebuit vreodata sa fiu altundeva... e oarecum ciudat cat de bine te poti acomoda intr-un loc atat de departe de ce era pana nu demult zona ta de siguranta...
imi lipsesc doar cateva lucruri... cativa oameni si dealurile, in rest...
cu fiecare seara in care ii adorm in brate ma simt mai acasa... in fiecare dimineata cand ma trezesc langa el simt ca nu ar trebui sa ma aflu in alta parte...
si intr-o zi cand vom creste mari ne vom construi o casa ca in povesti si o vom putea numi "acasa"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu