Lady M

...auzi soneria apoi batai insistente in usa... se uita buimaca la ceas. abia trecuse de ora 2... cine putea sa fie la ora asta? si pe asa o ploaie?
vru sa ignore tot zgomotul dar persoana din spatele usii deveni din ce in ce mai insistenta... se ridica din pat cu greu si se duse sa deschida... afara fulgera si umbra i se profila de-a lungul holului, pe geamuri siroia ploaia de parca s-ar fi rupt norii... tresari cand auzi din nou ciocanitul...
Descise fara sa se uite pe vizor, mereu facea asa fara sa fie constienta de ceea ce face, nu stii niciodata ce se poate ascunde in spatele unei usi inchese.
Ramase cu gura cascata... era uda pana la piele si picurii i se scurgeau din par si din haine formand o mica balta in jurul ei, statea cu mana ridicata pregatita sa ciocaneasca din nou... avea ochii plansi si tot machiajul i se intinse pe fata din cauza lacrimilor si a ploii.
-aaa... Imi cer scuze, nu trebuia sa vin, sau macar trebuia sa fi sunat inainte dar mi-a murit bateria.
- Intra, te rog! Nu sta acolo, cred ca ai inghetat toata.
O trase de mana in apartament, o ajuta sa-si dea jos haina si pantofii uzi, o inveli intr-o patura si o aseza in fotoliu.
- revin imediat si ii zambi in timp ce iesea pe usa.
Se indrepta spre baine, dadu drumul la apa fierbinte si puse in cada uleiuri aromate. aprinse cateva betisoare parfunate si deschise cd-playerul... sunete linistitoare se izbeau de peretii baii si aburi linistitori se ridicau din cada.
A luat-o in brate pana in baie, a dezbracat-o si a pus-o in cada... Ana nu scotea nici un cuvant, doar lacrimile ii curgeau in nestire... Cunoscanduo atat de bine Medeea stia ca nu are rost sa puna nici o intrebare, atunci cand va simti nevoia ii va spune tot ce are pe suflet... pana in acel moment insa trebuia sa aibe grija de ea, sa o linisteasca.
-Asta o sa te ajute sa te relaxezi putin, si medeea se ridica sa plece.
O prinse de mana:
-Te rog sa ramai... ma simt foarte singura... am nevoie de tine, de asta am si venit la ora asta pana aici... stai aici cu mine...
Niciodata nu fusesein stare sa o refuze, asa ca nu incepuse acum, mai ales in starea in care se afla. se aseza langa cada si incepuse sa se joace in parul Anei, stia ca asta o binedispune tot timpul.
Dupa ceva timp o inveli intr-un halat pufos si o duse in pat...
-Lipseste inca ceva! si imediat Medeea disparu in spatele usii. Se intoarse imediat tinand intr-o mana 2 doze de bere neagra iar in cealalta o cutie mare de inghetata si doua lingurite.
Ana izbucni in ras...
-Exact ca pe vremuri... vai ce dor mi-a fost de tine.
-ne mai trebuie doar un film bun si lista e completa nu?

S-a asezat, dupa cum ii era obiceiul in bratele Medeei... au inceput sa-si povesteasca... trecusera cateva luni decand nu s-au vazut dar nici una nu aducea vorba despre ce se intamplase in seara asta si motivul pentru care Ana era atat de suparata... spre revarsatul zorilor Ana a adormit doar M nu putea sa doarma... prea multe ganduri i se perindau prin minte...

Suna alarma... M tresari... nu intelegea de ce Ana e in bratele ei si-i lua ceva timp sa se dezmeticeasca... se ridica cu grija sa nu o trezesca si se pregati sa plece la servici.
Ii lasa un bilet: "Asteapta-ma, trebuie sa vorbim! te rog sa nu pleci nicaieri!"


Cand se intoarse gasi apartamentul gol, nici urma de Ana, doar un bilet in care ii spunea ca ii multumeste pentru seara trecuta si ca o va cauta dar nu stie exact cand.
Medeea privi in gol... mereu ii se intampla la fel... de fiecare data cand dadea de necazuri Ana fugea, fara sa ii pese de consecinte... se intreba oare in ce incurcaturi intrase de data asta. Mai rau era ca nu-i spunea nimic si nu stia cum sa o ajute.
(to be continued)

this is free love

m-am trezit ascultand melodia asta...

ma invelise cu bratele lui si pentru nimic in lume nu as fi vrut sa plec, dar alarma sunase deja pentru a treia oara... dormea atat de linistit, ii simteam respiratia calda pe umar...am incercat sa ma ridic cu grija sa nu-i tulbur somnul, avea mai bine de o saptamana decat nu reusise sa doarma...
...il priveam cum doarme... avea fata senina si nici un rid nu-i innegura fruntea...
l-am sarutat pe frunte si m-am ridicat sa plec... a inceput sa ma caute intre asternuturi si s-a trezit speriat... l-am luat in brate sa-l linistesc, ma tinea strans de parca m-ar fi pierdut... i-am spus ca-i tarziu, ca nu mai pot sta iar stransoare lui devenea din ce in ce mai puternica in timp ce ma ruga sa raman... am mai ramas... tyot timpul mi-e greu sa plec de langa el...

...

fiecare zi e altfel... de fiecare data mai mult... eu si el suntem noi...
zilele trecute ma gandeam de cat timp suntem noi impreuna, pentru ca nu o data am fost intrebata de asta... am si uitat ce inseamna timp cand sunt impreuna cu el... timpul nostru nu se mai masoara in zile, luni sau ani ci in sentimente, zambete, plimbari lungi, dimineti in care ne bem cafeaua pe fuga pentru ca intarziem la scoala sau dupa-amieze in care ignoram toate telefoanele doar ca sa ne facem timp pentru noi...

daca ai sti cum doare...

biserica era plina de oameni... din strana o voce calda canta o litanie... o soapta amestecata cu lacrimi si din cand in cand cate un oftat... zeci de lumanari aprinse oglidindu-se in ochii care inotau in lacrimi...
...nu putea sa ma tina decat de mana, daca nu am fi fost in biserica m-ar fi luat in brate... ma tinea strans de mana de parca asa ar fi reusit sa ramana ancorat in realitate... din cand in cand dadea drumul stransorii ca mai apoi sa o reia si mai puternic decat inainte...

azi l-am vazut pentru prima data plangand...sper sa fie si ultima... m-am simtit cel mai neputiincios om de pe pamant, tot ce putea sa fac era sa-i stau aproape si sa-i tin mana intr-a mea... as fi vrut sa pot sa fac ceva sa nu-l mai doara, sa nu mai vad ochii aia albastri plini cu lacrimi (chiar daca sunt superbi, iar albastrul lor se intensifica) sa nu-l mai vad trist... cum se spune : as fi dat un regat pentru un zambet, cam asta as fi facut si eu azi.

maine trebuie sa plec din Iasi... tocmai acum cand el are mai mare nevoie de mine... nici nu stiu cum reusesc... dar nu-mi sta mie in putere, plec pentru ca trebuie nu pentru ca vreau... i-am promis ca in trei zile ma intorc... ce folos...el are nevoie e mine acum iar eu trebuie sa-l rog sa mai astepte, sa aibe nevoie de mine mai tarziu... cred ca vor fi cele mai lungi trei zile (cel putin din cate am trait pana acum)... nici nu am plecat dar abia astept sa ma intorc.

un fel de exercitiu

...imi ciulisem urechile si incercam sa deslusesc ceva din ce se vorbea in spatele usii... asteaptam cu inima la gura un raspuns, o explicatie, ceva, orice... ma speriase foarte tare cu o zi inainte...
-Ma asteptam sa te vad cu ceva timp in urma, nu ai mai venit de mult timp.
-Nici nu as fi venit.
-Ce, te-a adus cumva bunica?
-Aaaa, nu! Viitoarea mea sotie.
-Inseamna ca te iubeste mult, si o intereseaza de sanatatea ta. Acum hai sa vedem ce te supara.
-Pai...

...asta a fost tot ce am reusit sa aud... cuvintele lui m-au tulburat... toate incep sa prinda contur si visele sa se transforme in realitate... ma incearca sentimente tare ciudate, dar e atat de bine si totul pare sa fie exact la locul lui...

...dupa amiaza in timp ce ne plimbam in intrat in cateva magazine sa ne uitam dupa verighete... nu am crezut ca poate fi atat de emotionant... inca nu am gasit modelul care sa urle la mine ca vreau neaparat sa-l port dar inca mai am timp pentru cautari... aaa si rochia! =))) am ametit amandoi cand am vazut ce pret are singura rochie din cate am vazut pana acum si ne-a placut la nebunie =)))
stiu ca e devreme pentru toate astea dar azi eram amandoi in o asa stare sufleteasca incat am simtit amadoi nevoia sa vedem cum este sa faci pregatiri de nunta... pana unua alta toate planurile si cautarile astea pe noi ne amuza, sper ca mai tarziu sa nu ne dea batai de cap.
"viitoare sotie"... ideea e ca incep sa ma obisnuiesc sa fiu prezentata asa, si e tare interesant :)))

loosing my way....

a si uitat ca trebuie sa se intoarca... nu stia bine drumul iar zapada care cadea acoperise urmele pasilor... plecase de acasa de mai multe ore si incerca sa se rataceasca... sa nu mai stie de nimic... incepuse sa tremure... cand isi luase rucsacul in fuga si iesi pe usa i se paru ca va fi o zi frumoasa, ca va fi cald ca in zilele trecute asa ca nu-si lua decat un hanorac nu prea gros... intre timp vremea se schimbase, cerul senin se acoperi cu nori negri si de la ploaie trecuse direct la o ninsoare cu fulgi mari de parca ar fi undeva in ajunul Craciunului...

uitase si de frig, nu mai simtea nici hainele ude si reci lipindu-i-se de piele... stia doar ca trebuie sa mearga, sa nu se uite inapoi, sa-si alunge toate gandurile negre si sa se linisteasca... ii trecuse pentru cateva secunde prin minte ca ar putea face o pneumonie, sau ceva de genul asta, dar isi alunga repede gandul asta... nu avea timp sa fie bolnava, avea prea multe de facut asa ca nu-si permitea sa aibe nici macar o banala raceala... acum frigul o tinea treaza si o facea sa mearga inainte...

Asculta mai multe audio Divertisment
ura zilele de primavara... nu stia niciodata sa se astepte de la vreme iar zilele erau mult prea scurte... i se paruse ca nu plecase de mult timp de acasa dar deja nu mai deslusea drumul... isi ridica privirea din pamant si nu recunoscu nimic in jur, era un drum pe care nu mai mersese niciodata cu toate ca de cand se stie cutreierase imprejurimile orasului... se opri pentru o clipa sa se dezmeticeasca putin... undeva departe rasareau de dupa niste coline luminile orasului... hmmm, ar fi cazul sa se intoarca, cu siguranta el acasa isi face ganduri negre, si pentru ce? ea nu se simte in stare sa il vada, sa-l asculte, sa stea sub acelasi acoperis cu el... starea ei sufleteasca e prea subreba, nu e in stare sa se certe cu el, ar face cu siguranta un lucru pe care mai apoi l-ar regreta...

NU! mai bine merge inainte, maine poate se va intoarce acasa, dar acum nu poate...
...se intunecase de-a binelea, abia mai vedea pe unde merge, noroc ca nisese si covorul alb facea totul sa para mai luminos...

in timp ce ratacea fara rost zari printre copacii din fata ei o luminita tremuranda... se hotara sa ceara gazduire pentru noapte... simtea ca-si pierde puterile si nu mai poate sa mearga mult daca nu se odihneste cat de cat...


...dintre copaci rasari o casuta relativ mica cu ferestrele luminate slab... batu sfioasa si astepta... mai batu odata crezand ca nu a fost auzita... in usa se ivi un barbat inalt, incadrand cu trupul lui cadrul usii... nu se astepta la asa o priveliste si dadu un pas inapoi... fiind intuneric nu-i putea vedea trasaturile fetei asa ca nu stia daca poate sau nu sa aibe incredere in el... barbatul facu si el un pas in incapere si acum lumina i se revarsa pe jumatate din chip... avea parul si barba lunga, contitutia atletica, fata ii parea muncita dar ochii ii erau blanzi... Medeea isi lua inima in dinti si incepu sa vorbeasca:
-Buna seara!
-
Vazand ca din partea cealalta nu primeste nici un raspuns se fastici... cu toate astea nu se lasa batuta de la prima incercare.
-...aaaa... stiti... (frigul si stanjeneala o faceau sa se balbaie putin)... am plecat de ceva timp din oras si m-am cam ratacit... sincera sa fiu nu stiu nici unde ma aflu, sunt foarte obosita, nu ami am putere sa merg mai departe si singura casa pe care am zarit-o de cand merg fara tinta a fost a dumneavoastra si mi-am zis sa inerc, poate aveti loc si pentru mine in seara asta. aaa....

Strainul se dadu doi pasi inapoi si-i facu semn sa intre in casa... chiar daca in minte i se ingramadeau o multime de imagini culese de prin filmele thriler vazute de-a lungul vietii isi facu curaj si intra...
...in lumina slaba deslusi o incapere placuta... caldura si un miros usor de scortisoara o facura sa se simta mai in siguranta... se uita imprejurul ei... casa era facuta din barne si mobilierul, simplu ce-i drept, de asemenea... printr-un semn o invita sa se aseze la masa... in timp ce ea se minuna de cat de comod poate fi acel scaun, cand il vazu prima data nu avu aceeasi impresie, el ii adusese o cana cu lapte fierbinte...
-Multumesc!...nici nu stiti cat de mult inseamna pentru mine... si?
se uita incruntat la ea si-i facu un semn sa taca... Medeea se rosi toata si isi atinti privirea in cana... El se ridica de pe scaunul lui si disparu pentru cateva clipe... cand se intoarse avea in mana o camasa si o pereche de pantaloni.
-Imbraca-te cu astea, ai hainele foarte ude si s-ar putea sa racesti.
La auzul acelei voci Medeea tresari...avea ceva ce o rascolea pana in adancul sufletului si semana atat de mult cu vocea iubitului ei... din nou amintirea celor intamplate dimineata isi facu loc in mintea ei si lacrimi mari se adunasera in coltul ochilor... respira adanc, nu voia sa planga...
Vazu tulburarea fetei si-i facu semn spre o usa undeva in stanga incaperii... in incaperea mica, in lumina difuza a lampii vazu un pat o masa joasa, doua scaune si o draperie ce i-a atras atentia... mereu a avut o slabiciune pentru draperii iar asta i-a atra in mod special atentia, nu semana cu nimic din ce vazuse pana acum, era lucrata manual in nuantele de albastru care ii placeau atat de mult.
-Cred ca te vei simti cat de cat ok daca vei dormi aici.
Medeea tresari.
-uite... eu nu sunt prea vorbaret, dar te vad tare dezorientata si nu vreau sa te sperii si mai mult chiar daca te afli in casa mea.
-aaa..mm... Medeea incerca sa balbaie ceva.
-Lasa... Numele meu e Dima, locuiesc aici de multi ani... Daca simti nevoia sa te descarci putem vorbi, daca nu eu cred ca un somn bun ti-ar prinde tare bine. Ne vedem maine dimineata! trase si usa dupa el
-Ne vedem maine dimineata...ingaima speriata in spatele usii.

Isi puse hainele uscate pe ea, dadu patura deoparte si se cuibari in asternuturile moi... doua firicele subtiri incepusera sa i se scurga din ochi pana cand incepu sa planga de-a binelea... adormi greu, iar in vis retrai cele de peste zi...

se trezi speriata de un latrat de caine... se uita imprejur si singurul lucru care o facu sa constientizeze unde se afla au fost draperiile albastre... razele soarelui patrundeau pe fereastra si luminata astfel camera parea mult mai spatioasa... doar hainele ei lipseau de pe scaunul pe care le lasase cu o seara inainte.

deschise usa si o izbi mirosul cafelei de care avea atata nevoie sa se poata trezi... spre ea inainta dima cu o cana mare de cafea in mana.
-Buna dimineata! Cred ca ti-ar prinde bine asta!
-Buna dimineata! Vai, nici nu ai idee cat e de binevenita! o singura problema am... ai vazut cumva hainele mele? si in timp ce-l intreba isi roti ochii prin camera si le zari agatate frumos pe o culme in dreptul sobei. aaaa...
-M-am gandit ca nu ai vrea sa le iei tot ude pe tine.
-Multumesc, pentru cafea, haine si pentru ca m-ai primit aseara... nu stiu ce-as fi facut altfel.
-Stie cineva unde esti? Ai anuntat ca totul e bine?
-Nu... mi-a murit bateria telefonului.
-Mai tarziu am si eu treaba in oras, daca vrei ma astepti si pot sa te duc eu inapoi...
-Oricum nu ma grabesc nicaieri.

Iesi afara, cu cana de cafea in mana si se aseza pe prispa... soarele o mangaia cu razele-i dulci... ochii ei verzi erau acum mai mari si mai clari... in vale se ridica alene ceata de peste oras... nu-i venea sa creada ca exista locuri asa frumoase atat de aproape de ea si pana acum nici macar nu avuse habar de asta...
Isi petrecu toata ziua admirand peisajul, Dima ii asezase o bancuta undeva la soare si acolo putuse sa mediteze in liniste si sa se gandeasca la ce are sa fie de acum incolo. Medeea a vrut sa-l ajute dar el nu a fost de acord preferand sa o lase sa se linisteasca, sa isi faca ordine in ganduri...

Spre seara o anunta ca a treminat cu treburile si e gata sa mearga in oras...privi de acolo de sus apusul dupa care urca in masina. Pe drum nici unul nu scoase o vorba... intunericul punea stapanire pe lume iar luminile orasului isi facusera aparitia.
-Sa-mi spui unde vrei sa te duc.
-E ok oriunde.
-Dar...
-Vreau sa merg pe jos pana acasa...daca ma lasi aici e perfect. Iti multumesc inca odata pentru tot ce ai facut pentru mine, sper ca vreodata voi reusi sa ma revansez.
-E placuta prezenta ta! si pentru prima data ii zambi. Cand mai simti nevoia sa te recreezi stii unde ma gasesti. Si nu ami veni singura, ia-l cu tine si pe iubitul tau, sunt sigur ca si lui ii va placea.
La auzul acestor vorbe Medeei aproape ii dadura lacrimile...da, si lui ii plac astfel de lucruri dar... ce rost are...

rataci strazile...ii placea atat de mult orasul asta, mai ales noaptea... ii invatase fiecare strada si parea sa nu se mai sature de el...
intr-un tarziu ajunse in fata usii... incerca sa descuie dar nu reusi asa ca apasa pe clanta si usa se deschise. Stia ca incuiase ieri dimineata cand plecase, si stinsese si lumina... Ridica ochii si il vazu stand pe fotoliul din hol, cu capul in maini si fata siroind in lacrimi.

-Unde ai fost Medeea atata timp? Ai idee cat de ingrijorat am fost? Te-am cautat peste tot, pana si la spitale am fost, am crezut ca ti s-a intamplat ceva rau... si se inneca intr-un hohot de plans...
Medeea se uita mirata...
-Dar... Tudor eu am crezut ca ai plecat deja. Ce cauti aici?
-Cum adica ce caut aici? Si sa plec unde?
-Ieri cand am venit sa te iau dimineata am vazut pe birou o scrisoare de la universitatea din Anglia si scria ca daca accepti bursa trebuie sa fii prezent acolo astazi si cum tu nu erai acasa iar noi nu ami vorbisem de atatea zile am crezut ca ai plecat fara sa ma anunti sau sa-ti iei la revedere de la mine...asa ca am plecat sa ma linistesc si m-am ratacit pe drum... iti povestesc mai traziu ce s-a intamplat.
-Iubita mea... Cum crezi tu ca as fi putut sa fac asa ceva? Cum crezi ca as fi putut sa plec si sa te las aici?... nu pot sta departe de tine nici macar o saptamana... un an fara tine si as ajunge sa nu mai pot nici respira de dorul tau... Am aplicat pentru bursa din strainatate inainte sa te cunosc, acum am alte planuri iar daca va trebui vom merge impreuna sa studiem.
-Tudor... asta e ce ti-ai dorit tu cel mai mult.
-Nu mai mult decat imi doresc sa te am mereu langa mine.
-Nu as vrea sa te aud spunand peste ani ca regreti sansa pe care ai avut-o...
-Vom face impreuna in asa fel incat nici unul sa nu regrete nimic, nici una din deciziile pe care le vom lua de acum incolo...

O lua in brate si incepu sa-i spoteasca cat de mult o iubeste si ca ea e lumea lui, ca nimic nu are sens daca ea nu-i este aproape...

...facu un dus rapid si se culca in bratele lui... toate nelinistile si lacrimile disparusera ca prin minune... acum il avea langa ea... asta era singurul lucru de care avea nevoie pentru a fi linistita...


P.S. : pentru Dovlecel...scuze de intarziere, sper sa-ti placa.

ma-nvelesc cu tine toata...

Asculta mai multe audio Muzica

acum nu ar fi trebuit sa fiu aici... in seara asta locul meu era langa tine, sa te tin in brate si sa am grija de tine pana adormi...
hai inchide ochii iar eu o sa-ti cant un cantec de leagan...vocea mea o sa te linisteasca...

cum am ajuns sa te iubesc? inca nu stiu... singurul lucru pe care insa il stiu este ca iubesc albastrul ochilor, buzele rosii, sarutarile moi... imbratisarile lungi... soaptele din timpul noptii, de parca ne-ar fi frica sa nu speriem ingerii care ne pazesc... vocea calda... felul in care te alinti... te iubesc pe tine tot...


Asculta mai multe audio Divertisment

dimineti

-Gata iubita, nu-i decat un vis!

...am tresarit speriata, am inceput sa tremur si m-am inghesuit intre perne... fata imi siroia in lacrimi... incet s-a apropiat de mine si a inceput sa-mi vorbeasca...
m-a luat in brate ca pe un copil mic si m-a leganat pana am inceput sa ma linistesc...

...visasem ca ceva il luase de langa mine... de mult nu m-a mai afectat atat de mult un vis... mi-ar fi foarte greu sa-l stiu departe... ne-am promis in urma cu ceva timp ca vom face in asa fel incat sa nu treaca nici o zi fara sa ne vedem, macar pentru 5 minute si ne-am tinut de promisiune (cat timp nu am fost plecata la tara)...

...in bratele lui ma simt copil, acolo simt ca nici un rau nu ma mai poate atinge, nici un nor nu-mi poate umbri cerul plin cu stele si toate visele pot deveni realitate... noptile in care nu impartim acelasi pat sunt prea lungi...diminetile sunt prea innorate... cand suntem impreuna ma trezeste o raza de soare si aroma cafelei pe care mi-o pregateste...acele dimineti sunt perfecte.

stii...

mi-e dor de ea, chiar daca o am mereu langa mine...
poate ti se pare ca vorbesc prostii dar asa e... si e al naibii de dureros... sa o am mereu langa mine si sa nu scoata un cuvant daca nu o intreb nimic, ca si cum nici nu as fi...
nu am crezut ca voi ajunge si aici... undeva, pe parcursul ultimelor luni am facut ceva gresit, am facut ceva care a suparat-o atat de tare incat aproape nu-mi mai vorbeste... partea proasta e ca nu stiu unde... oricum eu am un talent deosebit de a face tampenii si de a-i supara pe cei din jurul meu... un alt talent si mai mare este acela de a face greseli fara sa le constientizez mai apoi... eu merg inainte ca si cum totul ar fi ami mult decat ok, dar vad ca cei din jurul meu isi schimba comportamentul, atitudinea fata de mine... ei nu ma trag de maneca sa-mi arate unde am gresit iar eu in egoismul meu nu pot sa constientizez greseala, sau poate nu pot sa accept ca as putea gresi... pana la urma sunt un leu (e o scuza patetica, dar e singura care imi vine la ora asta tarzie in minte asa ca doar putin imi permit sa dau vina pe trasaturile caracteristice zodiei)... si uite cum am ajuns sa bat campii si sa vorbesc iar de mine, lucru acre sigur nu te intereseaza, despre mine oricum vorbesc tot timpul... incep sa ma intreb daca vreodata voi reusi sa am un alt centru al universului decat EU-l meu nemasurat si egoismul meu fara margini...

dar eu vorbeam de fapt aici despre cu totul altceva...
incep prin a-ti cere iertare... iarta-ma!... stiu ca o dau cu bata in balta si sunt nesuferita de multe ori... dar vezi tu, in egoismul meu infinit am nevoie de tine... imi lipsesc noptile in acre statea treze si numaram stelele din tavan si visam la feti-frumosi sau ne minunam de felul in care viata ne ofera tot ce ne-a trecut prin cap ca am putea trece (a se nota lucruri realizabile)... cum ne amuzam de fiecare data ca nu stiu cum reuseam dar iubitii nostri sunt cei mai buni prieteni... cum visam sa ne luam rucsacul in spate si sa vedem lumea, doar noi doua, impreuna ne-am fi descurcat... noi impreuna suntem o forta pe care absolut nimic nu o poate distruge (se pare ca pana la urma totul mai putin eu)...

azi am tot ce-mi doresc, mai putin ceea ce conteaza cel mai mult pentru mine... Dovlecelu meu... pentru ca esti a mea indiferent de situatie, pentru ca daca nu eu atunci cine?

hmmm...

am atins si pragul de 300 de postari... nu credeam ca voi ajunge sa scriu atat cand am accesat prima data blogul... se pare ca mi-e mai usor sa scriu aici decat sa vorbesc cu ceilalti despre tot ce ma framanta... e mai usor sa ai un jurnal si sa scrii tot ce-ti trece prin cap decat sa apari in fata cuiva si sa incepi sa depeni cuvinte pe care nu stii daca le intelege sau nu... aici e altfel... eu scriu ca sa-mi iau de suflet ce ma apasa...uneori nici macar eu nu am curaj sa citesc ce am scris dar mai incolo va fi cred eu interesant sa deschid pagina cu pagina si sa imi aduc aminte...


am gasit asta dimineata:


mi-a placut foarte mult...


i dream of rainbows and butterflies and candy clods...