jurnal de gravida :)))

Aseara am simtit copilul miscandu-se pentru prima data! Mi-am zis ca poate mi s-a parut, dar stiu ca nu e asa pentru ca a fost ceva ce nu am mai simtit niciodata si pur si simplu am stiut.
In ultima perioada totul a fost ca un vis, de parca  as fi urmarit viata altciuva si nu reuseam sa corelez realitatea cu ceea ce stiam ca trebuie sa fie dar acum stiu. Asta e realitatea mea! O sa fiu mama in 6 luni... nu m-am simtit nicicand mai rau si totusi nu am fost niciodata mai fericita! Bebe e aproape de marimea unui lime :)) simpatico nu? bine ca nu e verde :)))

TU!

 

până să te cunosc, am iubit marea.
până să te cunosc, am iubit munţii.
până să te cunosc, am iubit cerul.
până să te cunosc, am iubit iubirea.
până să te cunosc, am iubit cunoaşterea. ...
te-am cunoscut şi tot ce-am iubit au devenit TU.
tu, acest urlet din adâncul cel mai adânc al fiinţei mele.
te-am cunoscut şi de-atunci,
nu mă mai recunosc.

Nicu Alifantis

uimire!

...am plans o ora intreaga din lipsa de cuvinte. M-a tinut in brate si mi-a soptit cuvinte de alint, mi-a zis ca e cel mai fericit om de pe pamant si impreuna vom fi minunati, toti trei.
Se pare ca asteptam un bebe. De cate ori ma gandesc la asta imi imaginez o fata cu ochii albastrii si cu bucle castanii, usor roscate (si eu care mereu mi-am dorit sa am prima data un baiat :D). Au trecut doua zile de cand am aflat... inca ma obisnuiec cu idea. O sa fiu mama! Wow! Inca imi vine sa plang. de fericire nu de altceva.
Ma simt ca si cum mi-ar mai fi crescut inca o bucata de inima care s-a umplut imediat cu dragoste si cu uimire pentru grauntele de viata care creste in mine.

wonderful!

La vita e Bella!

am mai imbatranit putin

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii inroşiţi de neodihnă.
...
Pierdut – m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Paianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.
era leagănul,
în care-o mâna-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
– ca prunc.
_______________________________
Leagănul,
Lucian Blaga

hurts

In fiecare noapte ma trezesc si-l caut in pat langa mine... nu gasesc decat perna care mirase inca a parfumul lui. E ciudat! si greu... de parca in fiecare minut s-ar mai rupe cate o bucatica din mine. Nu pot decat sa ma gandesc ca intr-o saptamana va fi inapoi si cu toate astea timpul parca se taraste si nu vrea sa treaca mai repede.

Nici odata nu am mai fost departe unul de calalalt mai mult de cateva zile de cand ne-am vazut prima data iar asta face lucrurile cu atat mai grele. Ne facusem noi o promisiune sa nu treaca o zi fara sa ne vedem macar 5 minute si pana sa ne mutam impreuna ne-am tinut de ea! De atunci incoace ne-am petrecut aproape fiecare ora din zi si noapte impreuna... de parca nu ne-ar fi batut inima daca nu o auzeam pe a celuilalt.
A zis ca trebuie sa plece -mereu gasesc ca mi-e greu sa-i spun nu, indiferent de ceea ce-mi cere- asa ca am zis da si am luat biletul de avion pentru a doua zi. Abia dupa ce a plecat mi-am dat seama ca mai bine spuneam nu... dar e asa greu sa spui nu ochilor lui albastri.
Inca o saptamana... am inceput sa numar orele pana imi voi tine inima in brate.

I feel rainy and I can't stop listening to: hurts

Schimbare?

De cate ori mi se face dor de Romania imi vine in minte acelasi lucru: cum de am ajuns sa plec?
Am crescut cu Memorialul Durerii! Stateam treaza pana spre miezul noptii si ascultam ororile traite de oameni care au indraznit sa fie altfel, sa spere la mai bine, la libertate si intelepciune. Istorisiri prea crude pentru urechile mele de copil, pline de speranta ca daca ei au suferit atat altii vor invata ceva din asta si lucrurile vor merge spre mai bine. Mai tarziu am urmarit an de an documentare despre revolutie, aceeasi poveste. Ni s-a spus de mici ca noi, cei din '89 suntem copii revolutiei, ca sta in mainile noastre sa schimbam lumea. Noi am crescut mari, am devenit indiferenti... ne-a trecut viata (inca mai suntem aproape adolescenti, dar nu asta e ideea) fara sa avem cel mai mic impuls de a pune in aplicare sarcina care ne-au dat-o cei dinaintea noastra.
Astazi prea putini mai lupta pentru idealuri inalte. In reviste, ziare, de TV nici nu mai are rost sa deschid subiectul vezi promovate numai panarame, oameni fara nici o scoala, fara coloana vertebrala, fara sa stie macar a vorbi romaneste.
In trecut s-a luptat ca sa fim liberi.  Libertate am primit! Sa ajungem in ziua de azi sa fim sclavii altora. Mai bine eram sclavii nostri.
Si acum cine citeste va zice ca m-am gasit eu aia care am plecat sa vorbesc!

analiza

Gravitez in jurul lui ca Pamantul in jurul Soarelui... la concluzia asta am ajuns zilele trecute cand am stat sa ma gandesc despre cum suntem noi in ziua de azi.
Tot am auzit spunandu-se de multe ori ca dragostea dureaza trei ani dupa care dispare asa ca am stat putin si mi-am analizat sufletul, timp de cateva zile ce-i drept, sa vad si eu daca "unii" au dreptate.
Ce am aflat in urma analizei morfologice a sufletului meu nu m-a surprins ci doar a infirmat zvonul. Au trecut trei ani in care nu am petrecut decat cel mult o saptamana (adunata) unul fara celalalt, tinandu-ne companie aproape zi si noapte, foarte rar facand lucruri separati. La inceput mi-am facut probleme ca vom ajunge sa ne plictisim destul de repede asa dar, contrar temerilor mele, lucrurile s-au dovedit a fi total invers. Pe zi ce trece am devenit mai dependenti unul de celalalt....

Il iubesc si mi-am facut un scop din ai spune si arata asta in fiecare zi.
Peste trei ani o sa mai fac o retrospectiva a sufletului, sa vad ce se mai intampla. Eu insa am incredere in noi si in felul nostru de a fi ca vom reusi sa crestem si sa imbatranim impreuna.

.

distanta

M-am pierdut intr-o lume a povestilor... iubesc sa simt cartea in mana dar de ceva vreme kindelul mi-a devenit cel mai bun prieten. E greu cand pe prietenii reali a trebuit sa-i las in urma, intr-un loc numit acasa, iar acum suntem cu totii prea departe unul de celalt pentru a ne mai putea ajunge, pentru a ne mai intelege... pentru a imparti ce obisnuiam sa impartim.
Unii spun ca prieteniile adevarate nu mor niciodata... poate ca au dreptate. Eu am ajuns sa cred ca nici cele mai puternice prietenii nu reusesc sa supravietuiasca in fata orgoliilor, a miilor de kilometri ca sa nu mai zic de directiile spre care am ales fiecare sa ne indreptam.

Si le duc dorul, si ii iubesc ca sunt ai mei...

Happy!

In urma cu trei ani i-am spus ca eu nu sarbatoresc ziua indragostitilor asa ca m-a cerut de nevasta ca sa putem sarbatori logodna noastra!
Am trecut prin atatea impreuna incat uneori avem impresia ca au trecut zeci de ani de cand suntem unul langa celalalt si totusi parca a fost ieri cand s-a pus in genunchi in fata mea si mi-a cerut sa-i fie alaturi pentru toata viata.
La multi ani noua, dragul meu!

Eu te iubesc, in fiecare zi mai mult!

...

Deschid in fiecare zi blogul in cautarea celor pe care obisnuiam sa-i citesc... nici eu nu mai scriu.
Nu pentru ca nu mai scriu altii ci pentru ca momentan nu am despre ce scrie.
Viata in Anglia nu-i asa palpitanta iar iubirea pentru el prefer sa i-o marturisesc lui. In loc de scris m-am apucat de citi, macar o carte pe saptamana. Saptamana asta am citit "Memoriile unei gheise" de Arthur Golden, frumoasa carte, v-o recomand cu caldura.

In rest ma bucur de putine zile cu soare si astept vremuri in care totul o sa fie mai bine!

winter wonderland

Ninge de doua zile! Daca as fi fost in Romania, in ianuaria nu mi s-ar fi parut nimic anormal dar asa... Nu ma asteptam sa am parte de zapada! Azi m-am simtit ca un copil mic in fata bradului de Craciun... de-ar fi fost cu vreo trei saptamani mai devreme... dar e bine si asa.
Pentru o persoana nascuta in mijlocul verii mi se pare putn ciudat cat de mult imi place zapada, gerul. Totusi nimic nu mi se pare mai frumos decat parcul alb din spatele curtii. Si e atata lumina!
M-am tot plans ca mi-e dor de zapada, ca vreau acasa, ca vreau sa ma trezesc intr-o dimineata si sa fie alb ca in povesti. Se pare ca cineva acolo sus ma iubeste si macar o parte din rugaminti mi le asculta. Daca nu sunt in tara macar sa am zapada.

englezesc

un an de Anglia… am crezut ca nu ma voi obisnui in veci… multe lucruri inca mi se par absurde dar am ajuns sa considel locul asta un fel de acasa.

Pentru doua lucruri ar trebui sa fiu recunoscatoare : departarea asta de casa ne-a apropiat pe noi mai mult si locurile pe care am reusit sa le vizitez anul acesta si pe care nu as fi reusit sa le vad daca nu eram aici.

In rest… totul e englezesc. Pana nu ajungi sa traiesti printre ei nu iti poti da seama ce inseamna iar eu nu am rabdarea sa explic.

Mi-e dor de zapada, de acasa, de mama… ma bucur de zile cu soare, ceata si cafeaua din fiecare dimineata cu sotul meu.