Azi am picat din nou in partea cealalta a baricadelor. E Pastele... primul paste pe care nu-l fac acasa si toate sunt seci... Cu toate ca incerc sa dau o alta nuant lucrurilor azi toate-mi par seci, fara rost si fara culoare.
Cand eram acasa daca nu mergeam timp de o luna la biserica, macar sa ma inchin, deja incepea sa devina o problema pentru mine... Aici au trecut trei luni. Ieri am intrat intr-o biserica catolica si aproape ca m-a apucat plansul can am simtit miros de lumanari si m-a cuprins o nevoie de nedescris de a ingenunchea in fata icoanei Maicii Domnului, sa ma rog ei ca mai apoi sa-mi gasesc linistea. Ca niciodata mi s-a facut dor de acasa, dar nu de mama, tata sau de altcineva de acolo ci doar de bisericuta aia mica de lemn, veche de cand lumea si uitata intre dealuri, unde timpul mereu sta in loc si vesnicia isi are casa, de copacii care acum dau in floare si de cimitirul in care stramosii se trezesc la viata.
In Sambata Mare mi-am dorit din tot sufletul sa fiu acasa, ca niciodata pana acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu