Ma plimbam cu Radu de mana, ploua torential si mirosea a mare cand mi-am adus aminte de ce am iubit mereu ploaia. Era singurul moment in timpul verii cand ne adunam cu totii in casa: mama, tata, cei mici si cu mine. Ne placea sa stam cu totii pe acelasi pat (sau pe langa el) sa-i ascultam pe parinti povestindu-ne cate ceva, uitandu-ne la televizor sau stand asa, intr-o liniste deplina, ascultand ploaia rapain in geamuri. Ce vremuri! O stare de bine ne cuprindea pe toti ca si cum patul acela era un cuib plin cu fericire. Chiar si dupa ce am mai crescut am ramas cu aceleasi obiceiuri, ploaia ne aduna mereu pe toti in acelasi loc, iar zilele in care reuseam sa fim impreuna erau mereu cele mai fericite.
iubesc ploaia...
A trecut mai bine de o luna de cand nu am mai avut parte de o zi insorita... ploua...ploua...ploua!!! Inteleg ca ma aflu in Anglia, taramul ploilor care nu se mai termina, dar parca si pentru o iubitoare de ploaie ca mine a ajuns sa fie prea mult!!! Ca sa nu intru in depresie citesc, in fiecare zi, in fiecare moment disponibil al zilei! Multumesc lui Dmnezeu ca exista cartile! altfel cred ca as fi invatat cu sa ma catar pe pereti.
Aveam altfel de asteptari cand am ajuns aici dar intre timp am inceput sa ma impiedic de pietre tot mai mari in drumul meu spre liniste. Acum nu -mi mai fac planuri, nu mai visez pana la 'unde voi fi peste 5 ani', tot ce-mi doresc este sa ajung intreaga la minte de pe o zi pe alta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu