Schimbare?

De cate ori mi se face dor de Romania imi vine in minte acelasi lucru: cum de am ajuns sa plec?
Am crescut cu Memorialul Durerii! Stateam treaza pana spre miezul noptii si ascultam ororile traite de oameni care au indraznit sa fie altfel, sa spere la mai bine, la libertate si intelepciune. Istorisiri prea crude pentru urechile mele de copil, pline de speranta ca daca ei au suferit atat altii vor invata ceva din asta si lucrurile vor merge spre mai bine. Mai tarziu am urmarit an de an documentare despre revolutie, aceeasi poveste. Ni s-a spus de mici ca noi, cei din '89 suntem copii revolutiei, ca sta in mainile noastre sa schimbam lumea. Noi am crescut mari, am devenit indiferenti... ne-a trecut viata (inca mai suntem aproape adolescenti, dar nu asta e ideea) fara sa avem cel mai mic impuls de a pune in aplicare sarcina care ne-au dat-o cei dinaintea noastra.
Astazi prea putini mai lupta pentru idealuri inalte. In reviste, ziare, de TV nici nu mai are rost sa deschid subiectul vezi promovate numai panarame, oameni fara nici o scoala, fara coloana vertebrala, fara sa stie macar a vorbi romaneste.
In trecut s-a luptat ca sa fim liberi.  Libertate am primit! Sa ajungem in ziua de azi sa fim sclavii altora. Mai bine eram sclavii nostri.
Si acum cine citeste va zice ca m-am gasit eu aia care am plecat sa vorbesc!

analiza

Gravitez in jurul lui ca Pamantul in jurul Soarelui... la concluzia asta am ajuns zilele trecute cand am stat sa ma gandesc despre cum suntem noi in ziua de azi.
Tot am auzit spunandu-se de multe ori ca dragostea dureaza trei ani dupa care dispare asa ca am stat putin si mi-am analizat sufletul, timp de cateva zile ce-i drept, sa vad si eu daca "unii" au dreptate.
Ce am aflat in urma analizei morfologice a sufletului meu nu m-a surprins ci doar a infirmat zvonul. Au trecut trei ani in care nu am petrecut decat cel mult o saptamana (adunata) unul fara celalalt, tinandu-ne companie aproape zi si noapte, foarte rar facand lucruri separati. La inceput mi-am facut probleme ca vom ajunge sa ne plictisim destul de repede asa dar, contrar temerilor mele, lucrurile s-au dovedit a fi total invers. Pe zi ce trece am devenit mai dependenti unul de celalalt....

Il iubesc si mi-am facut un scop din ai spune si arata asta in fiecare zi.
Peste trei ani o sa mai fac o retrospectiva a sufletului, sa vad ce se mai intampla. Eu insa am incredere in noi si in felul nostru de a fi ca vom reusi sa crestem si sa imbatranim impreuna.

.

distanta

M-am pierdut intr-o lume a povestilor... iubesc sa simt cartea in mana dar de ceva vreme kindelul mi-a devenit cel mai bun prieten. E greu cand pe prietenii reali a trebuit sa-i las in urma, intr-un loc numit acasa, iar acum suntem cu totii prea departe unul de celalt pentru a ne mai putea ajunge, pentru a ne mai intelege... pentru a imparti ce obisnuiam sa impartim.
Unii spun ca prieteniile adevarate nu mor niciodata... poate ca au dreptate. Eu am ajuns sa cred ca nici cele mai puternice prietenii nu reusesc sa supravietuiasca in fata orgoliilor, a miilor de kilometri ca sa nu mai zic de directiile spre care am ales fiecare sa ne indreptam.

Si le duc dorul, si ii iubesc ca sunt ai mei...

Happy!

In urma cu trei ani i-am spus ca eu nu sarbatoresc ziua indragostitilor asa ca m-a cerut de nevasta ca sa putem sarbatori logodna noastra!
Am trecut prin atatea impreuna incat uneori avem impresia ca au trecut zeci de ani de cand suntem unul langa celalalt si totusi parca a fost ieri cand s-a pus in genunchi in fata mea si mi-a cerut sa-i fie alaturi pentru toata viata.
La multi ani noua, dragul meu!

Eu te iubesc, in fiecare zi mai mult!

...

Deschid in fiecare zi blogul in cautarea celor pe care obisnuiam sa-i citesc... nici eu nu mai scriu.
Nu pentru ca nu mai scriu altii ci pentru ca momentan nu am despre ce scrie.
Viata in Anglia nu-i asa palpitanta iar iubirea pentru el prefer sa i-o marturisesc lui. In loc de scris m-am apucat de citi, macar o carte pe saptamana. Saptamana asta am citit "Memoriile unei gheise" de Arthur Golden, frumoasa carte, v-o recomand cu caldura.

In rest ma bucur de putine zile cu soare si astept vremuri in care totul o sa fie mai bine!

winter wonderland

Ninge de doua zile! Daca as fi fost in Romania, in ianuaria nu mi s-ar fi parut nimic anormal dar asa... Nu ma asteptam sa am parte de zapada! Azi m-am simtit ca un copil mic in fata bradului de Craciun... de-ar fi fost cu vreo trei saptamani mai devreme... dar e bine si asa.
Pentru o persoana nascuta in mijlocul verii mi se pare putn ciudat cat de mult imi place zapada, gerul. Totusi nimic nu mi se pare mai frumos decat parcul alb din spatele curtii. Si e atata lumina!
M-am tot plans ca mi-e dor de zapada, ca vreau acasa, ca vreau sa ma trezesc intr-o dimineata si sa fie alb ca in povesti. Se pare ca cineva acolo sus ma iubeste si macar o parte din rugaminti mi le asculta. Daca nu sunt in tara macar sa am zapada.

englezesc

un an de Anglia… am crezut ca nu ma voi obisnui in veci… multe lucruri inca mi se par absurde dar am ajuns sa considel locul asta un fel de acasa.

Pentru doua lucruri ar trebui sa fiu recunoscatoare : departarea asta de casa ne-a apropiat pe noi mai mult si locurile pe care am reusit sa le vizitez anul acesta si pe care nu as fi reusit sa le vad daca nu eram aici.

In rest… totul e englezesc. Pana nu ajungi sa traiesti printre ei nu iti poti da seama ce inseamna iar eu nu am rabdarea sa explic.

Mi-e dor de zapada, de acasa, de mama… ma bucur de zile cu soare, ceata si cafeaua din fiecare dimineata cu sotul meu.

nite nite

nice lullaby!
waiting for Christmas... hoping I don't lose hope!

ceata... ruginiu

Frumoasa toamna asta... a venit oarecum pe nesimtite aici pentru ca frig a fost tot anul. M-am trezit intr-o dimineata si parcul era plin de ceata, soarele inca nu rasarise si mirosea a inghet. M-a izbit imaginea copacilor din parc cand a dat prima raza de soare... erau galbeni si rosii si verzi si ruginii toate adunate la un loc... Nu ploua decat noaptea, in fiecare noapte, la aceeasi ora incepe si se termina odata cu ivirea zorilor. In timpul zilei staluceste un soare de care nu am avut parte in timpul verii, vantul bate dinspre ocean si aduce cu el un aer inghetat care are miros de sare si de frig... E un fel de visare in aer si ultimii trandafiri incearca timizi sa infloreasca... Ma simt impacata cu mine, mai mult de atat nu am ce sa fac momentan... inca putin si lucrurile ar trebui sa o ia din loc. Pana atunci mi-a ramas melodia asta intepenita in minte : give us a little love
Zilele astea citesc Stieg Larsson - The Girl With the Dragon Tattoo, Millenium Trilogy. Daca aveti timp... merita!