...am cazut in incercarea mea de atinge infinitul si am dat cu tampla de pragul cel mai de jos al pamantului...
apoi...totul s-a schimbat...nimic nu mai e cum era odinioara... ma pierd printre cuvinte si chipuri...culori si sunete...incerc sa ma agat de silabe dar ele se descotarosesc repede de mine...doare...
...acum sigurul lucru care m-am putea ajuta ar fi mana blanda si calda a mamei...dulcea amintire a copilariei...de mult pierduta...
in curand...in curand imi vor creste aripi...oare cine ma va invata sa zbor?...
...universul meu isi ia noi repere spre care sa se extinda...oare pana unde se intinde infinitul...mi-ar placea sa zbor pana acolo...
oare de ce le este frica oamenilor de necunoscut?si daca fericirea lor e tocmai acolo?...vor fi nefericiti toate viata tocmai din cauza acestei fobii...cel mai bine e sa tragi adanc aer in piept si sa mergi in cautarea sufletului tau...in cautarea fericirii.
si nu uita sa crezi in zambete...ele sunt picaturi de fericire...
...astazi e prima zi din restul vietii mele...
intre mine se infinit se intinde vesnicia...poate imi vor creste aripi sa zbor pana acolo...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu