nu am povestit nimic de mult... din intamplare azi am rasfoit din nou jurnalul Medeei... am dat peste intamplari care m-au facut sa zambesc... mi-a stors in treacat doua trei lacrimi si mi-a adus aminte cat de frumoasa e... o sa va impartasesc si voua cate putin din el...
"toamna anului trecut...
am fost la Tg. Ocna...m-am intalnit cu prieteni vechi si mi-am facut cunostinte noi... noua mereu ne-a fost usor sa ne integram, era indeajuns sa intram intr-o incapere si toti stiau ca noi suntem acolo...lucrul asta imi dadea incredere in mine, in fortele mele proprii. paream detasata, zambeam tot timpul si lumea toata era a mea dar in spatele acestei fatade era un suflet caruia nu-i venea mereu sa rada si in care rani adanci se deschideau adesea... cand am plecat soarele mi-a zambit... Vania era pe scarile din fata hotelului... l-am sarutat pe frunte si in acel moment am simtit ca va fi ultima oara cand il mai sarut, ultima oara cand il mai vad... mi s-a strans inima si cu toate astea am plecat fara sa ma uit inapoi...
in tren spre casa am stat putin de vorba cu mine si mi-am dat seama ca nu sunt nici pe departe cum mi-as fi dorit sa fiu...ca am uitat cum e sa razi cu toata fiinta si cum e sa te simti bine fiid tu... mi-am promis ca voi zambi din nou, ca-mi voi recapata bucuria...
si fiecare zi era din nou prima zi din restul vietii mele, fiecare zambet mai cald, orice noua cunostinta un posibil prieten... am inceput sa fiu mai deschisa si sa zambesc mai mult, sa ma bucur de fiecare frunza, de fiecare raza de soare, de fiecare zambet de copil... incepusem sa fiu din nou Medeea de altadata...
o sambata... de fapt i-as putea spune ACEA sambata care mi-a schimbat total viata... ne sarbatoream un coleg...eram plini de voie buna si mi-am asumat intr-un fel sau altul calitatea de gazda a petrecerii... erau multe persoane necunoscute, nimic neobisnuit in asta, pe la noi se perinda mereu lume noua...ma simteam uimitor de bine... de parca abia as fi urcat pe un norisor pufos si nimic nu avea cum sa ma coboare de acolo...
pentru catva momente am parasit petrecerea... la intoarcere, pe coridor ma intalnesc cu Codrin... vorbea cu un tanar inalt, imbracat in negru pe care nu-l vazusem pana atunci... apropiindu-ma de ei am inceput sa-l studiez... avea parul castaniu si o piele alba de parca niciodata nu l-ar fi atins vre-o raza de soare... cand am ajuns in dreptul lor Codrin m-a oprit si mi-a spus ca trebuie sa-mi prezinte pe cineva...
-Matei!
-Medeea!
...am ridicat privirea... intai am intalnit doua buze rosii ca ciresele ce-mi zambeau... putin mai sus pe fata alba am dat peste cei mai frumosi ochi albastri pe care mi-a fost dat sa-i vad... ne-am dat mana si am simtit ca ma pierd... i-am zambit si i-am spus ca e plin de paparazzi si ca trebuie sa zambim 5 minute ca la ambasada... as fi fost in stare sa raman asa uitandu-ma in ochii lui mult timp... aveau ceva magnetic...
toata seara m-am simtit ca si cum as fi privita...
ajunsa acasa am observat ca din cand in cand gandurile imi zburau spre ochii albastri...
ceva timp nu am mai auzit nimic de Matei, sa fi fost poate o saptamana... insa Codrin l-a adus tot mai des cu el la intalnirile noastre asa ca incet incet Matei a inceput sa faca tot mai mult parte din tot ceea ce se intampla in viata mea...
iar acum el e mai mult decat un simplu prieten... a ajuns sa fie punctul meu de echilibru, centrul universului meu si cel mai frumos vis devenit realitate..."
asta e doar o frantura dupa care lipsesc cateva pagini... mai departe mai sunt lucruri interesante pe care vi le voi impartasi pe parcurs... poate fac rost si de foile lipsa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu