Aseara stateam de vorba cu o buna prietena, suferinda din dragoste sa-i spunem asa (ca sa fac mai inteles rationamentul) si in discutia in care de la mii de km departare incercam sa ii fiu alaturi si sa o incurajez sa treaca peste ajungem si la subiectul : "Eu nu cred ca voi mai putea iubi vreodata!". Raspunsul meu a fost cat se poate de sincer: "Ai dreptate!" :D
Si nu i-am dat dreptate ca nu va mai iubi niciodata. I-am dat dreptate ca nu va mai iubi la fel.
Chiar daca suntem aceleasi persoane, felul in care iubim difera.
La 17 ani simteam ca eu sunt infinitul, lumea se invarte in jurul degetului meu mic. M-am indragostit lulea si nimeni altcineva din jurul meu nu mai conta. Am ajuns cu inima franta (de vreo cateva ori de aceeasi persoana) si cu siguranta ca nu voi mai fi in stare sa mai iubesc niciodata.
Aveam 19 ani cand m-am indragostit din nou. Am facut din nou si din nou aceleasi greseli, o fi fost mintea de adolescenta... sau inca nu-mi invatasem bine lectia. Intr-un sfarsit ajunsesem din nou cu inima franta dar cu increderea ca undeva o inima bate si pentru mine.
Putin dupa ce am implinit 20 mi-am propus sa nu-l mai caut pe Fat-Frumos! Ca's tanara nu de alta si are timp sa ma gaseasca. Mi-am luat mai in serios motto-ul 'azi e prima zi din restul vietii tale', am zambit mai mult, am fost mai deschisa si lucrurile au luat o alta intorsatura pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu