uimire!

...am plans o ora intreaga din lipsa de cuvinte. M-a tinut in brate si mi-a soptit cuvinte de alint, mi-a zis ca e cel mai fericit om de pe pamant si impreuna vom fi minunati, toti trei.
Se pare ca asteptam un bebe. De cate ori ma gandesc la asta imi imaginez o fata cu ochii albastrii si cu bucle castanii, usor roscate (si eu care mereu mi-am dorit sa am prima data un baiat :D). Au trecut doua zile de cand am aflat... inca ma obisnuiec cu idea. O sa fiu mama! Wow! Inca imi vine sa plang. de fericire nu de altceva.
Ma simt ca si cum mi-ar mai fi crescut inca o bucata de inima care s-a umplut imediat cu dragoste si cu uimire pentru grauntele de viata care creste in mine.

wonderful!

La vita e Bella!

am mai imbatranit putin

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii inroşiţi de neodihnă.
...
Pierdut – m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Paianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.
era leagănul,
în care-o mâna-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
– ca prunc.
_______________________________
Leagănul,
Lucian Blaga