Schimbare?

De cate ori mi se face dor de Romania imi vine in minte acelasi lucru: cum de am ajuns sa plec?
Am crescut cu Memorialul Durerii! Stateam treaza pana spre miezul noptii si ascultam ororile traite de oameni care au indraznit sa fie altfel, sa spere la mai bine, la libertate si intelepciune. Istorisiri prea crude pentru urechile mele de copil, pline de speranta ca daca ei au suferit atat altii vor invata ceva din asta si lucrurile vor merge spre mai bine. Mai tarziu am urmarit an de an documentare despre revolutie, aceeasi poveste. Ni s-a spus de mici ca noi, cei din '89 suntem copii revolutiei, ca sta in mainile noastre sa schimbam lumea. Noi am crescut mari, am devenit indiferenti... ne-a trecut viata (inca mai suntem aproape adolescenti, dar nu asta e ideea) fara sa avem cel mai mic impuls de a pune in aplicare sarcina care ne-au dat-o cei dinaintea noastra.
Astazi prea putini mai lupta pentru idealuri inalte. In reviste, ziare, de TV nici nu mai are rost sa deschid subiectul vezi promovate numai panarame, oameni fara nici o scoala, fara coloana vertebrala, fara sa stie macar a vorbi romaneste.
In trecut s-a luptat ca sa fim liberi.  Libertate am primit! Sa ajungem in ziua de azi sa fim sclavii altora. Mai bine eram sclavii nostri.
Si acum cine citeste va zice ca m-am gasit eu aia care am plecat sa vorbesc!

analiza

Gravitez in jurul lui ca Pamantul in jurul Soarelui... la concluzia asta am ajuns zilele trecute cand am stat sa ma gandesc despre cum suntem noi in ziua de azi.
Tot am auzit spunandu-se de multe ori ca dragostea dureaza trei ani dupa care dispare asa ca am stat putin si mi-am analizat sufletul, timp de cateva zile ce-i drept, sa vad si eu daca "unii" au dreptate.
Ce am aflat in urma analizei morfologice a sufletului meu nu m-a surprins ci doar a infirmat zvonul. Au trecut trei ani in care nu am petrecut decat cel mult o saptamana (adunata) unul fara celalalt, tinandu-ne companie aproape zi si noapte, foarte rar facand lucruri separati. La inceput mi-am facut probleme ca vom ajunge sa ne plictisim destul de repede asa dar, contrar temerilor mele, lucrurile s-au dovedit a fi total invers. Pe zi ce trece am devenit mai dependenti unul de celalalt....

Il iubesc si mi-am facut un scop din ai spune si arata asta in fiecare zi.
Peste trei ani o sa mai fac o retrospectiva a sufletului, sa vad ce se mai intampla. Eu insa am incredere in noi si in felul nostru de a fi ca vom reusi sa crestem si sa imbatranim impreuna.