am invatat sa spun nu

abia imi treminasem de prins hamul... toto si radu, baietii de la salvamont imi prindeau carabinele si ma instruiau... din pacate gandul meu era mult prea departe...

acum nu mult timp visam sa ma arunc in gol... si cand a venit vremea sa o fac pe bune m-am speriat... acum un an nu mi-ar fi pasat, as fi zambit si nu m-as fi gandit la consecinte...

undeva putin mai departe, de cealalta parte a stancilor era radu... si mi se parea ca sunt km pana la el... in acele clipe simteam ca am nevoie sa ma tina in brate si sa-mi spuna ca eu pot... si atunci as fi fost intradevar sigura pe mine... atunci as fi stiut ca sunt in stare de orice...

primul instinct a fost sa ma desfac de hamuri si sa plec dar a avut cineva grija sa ma incapataneze... inca nu am invatat ca nu trebuie sa raspund la toate provocarile, ca nu tot e constructiv pentru mine, ca unele limite trebuie sa mi le stabilesc fara sa testez pana unde pot merge sau nu...

m-am asezat pe marginea stancii, bine prinsa in corzi si ma gandeam ca niciodata nu o sa fiu in stare sa ma arunc in gol fara sa stiu ca e sigur... de asta am avut nevoie sa-mi dau seama ca-mi iubesc viata, acum mai mult ca niciodata, acum cand il am pe radu langa mine si absolut nimic nu mi se mai pare in zadar...

ma hotarasem ca pot sa o fac si pe asta... m-am mai uitat odata la cer... avea din nou culoarea ochilor lui... cand mi-am intors privirea am ametit si in loc sa sar am cazut... a durat mai putin de 10 secunde si singurul lucru la care m-am putut gandi a fost ca el, de pe partea cealalta a stancii s-a speriat ingrozitor...

ajunsa jos stiam ca ma doare... dar am invatat ca uneori trebuie sa spun si nu...

si-am fost la Belis

a sosit si saptamana mult asteptata...
Sambata dis de dimineata ne-am luat rucsacii in spate si ne-am urcat in tren... un drum lung de aproape 11 ore si iata-ne ajunsi in Cluj...dupa caldura sufocanta din Iasi aici dam peste ploaie torentiala... ne-au cam fost date planurile peste cap... odata cu ploaia s-a dus si vizitarea orasului, dar nu ne-am dat in laturi totusi...
vizitand Clujul mi-am dat seama inca odata ca iubesc Iasul mai mult decat orice alt oras, cu toate neajunsurile lui tot Iasul imi este cel mai drag...

rupti de oboseala ajungem duminica in tabara... ne intampina Oana spunandu-ne prima regula a taberei: baietii si fetele vor sta separati! pe loc ni s-au aprins calcaiele de nervi, ca doar nu suntem la gradinita... dupa ce ne-am calmat putin ne-am hotarat ca o seara putem face dupa regulile lor apoi vom face dupa ale noastre ca doar tot ce-i regula poate fi incalcata ;)... in afara de asta locul era super... am ajuns pe la 10 in tabara si nu se vedea absolut nimic din cauza unui nor gros de ceata... prima zi mai ca-mi lasase un gust amar... aproape ca-mi parea rau ca am plecat de acasa...

a doua zi insa lucrurile s-au schimbat... doar unele reguli erau pentru noi, celelalte erau pentru ceilalti... cel mai mult mi-a placut comentariul Otiliei care a venit la mine foarte mirata spunandu-mi ca i se pare ca cei din Iasi au parte de un tratament aparte fata de alte filiale... i-am spus ca va intelege cu timpul cum stau lucrurile, ca "toate drumurile duc la iasi" indiferent unde ne aflam ;))...

zile interesante in care am intalnit tot felul de oameni care au avut ceva de impartit din experienta lor de viata cu noi... au fost si catva care nu aveau ce cauta acolo, cum ar fi o morsa furioasa esuata de pe banchiza, dar incidente de acest gen nu sunt de bagat in seama.

Am invatat sa ne facem adaposturi in padure cu ce avem la indemana, sa ne gasim hrana daca ne-am ratacit (am mancat merisoare de pamant si cosasi =)) a fost chiar amuzant), am coborat pe stanci in rapel, am salvat victime impreuna cu cei de la salvamont... cei de la ISU ne-au dus pe lac si ne-au demonstrat cum se salveaza un innecat iar in ce priveste acordarea primului ajutor am mai invatat cateva lucruri foarte interesante. Una peste alta a fost o saptamana plina :D.

Daca tot a fost Dr. Bogdan Hurmuz in tabara am zis sa nu cumva sa ma las mai prejos si sa ma tina bine minte si in tabara asta... am incercat tiroliana (era facuta intr-un mod mai special, pentru iubitorii de adrenalina) si in loc sa sar am ametit si am cazut... n-au scapat astia de mine dar eu mi-am cam accidentat un genunchi... acum stau copil cuminte, cu piciorul intr-o ateluta si astept sa treaca zilele...

partea buna? nu, nu m-am cumintit! =))) doar atat nu-mi ajunge sa ma lecuiesc. partea buna a fost ca cei de la salvamont mi-au facut cadou un tricou oficial pe care l-au semnat toti, ca sa nu mai spun ca in cele 2 zile cat am mai stat in tabara cu piciorul in atela mi s-ar fi facut toate mofturile... norocul lor ca nu sunt atre mofturoasa ;)))

punand toate cap la cap vreau inapoi... macar pentru simplul fapt ca acolo e mult mai racoare decat aici.

si a fost Belis... sper sa mai pot merge si anul viitor si cat de curand sper sa o reintalnesc pe d-na Simona... intre timp astept... inca 5 zile dupa care mai vad eu :P.

back

am revenit la vechea Diana, cea cu parul cret... mi-am lipsit mie, nu ma mai puteam privi in oglinda si incepeam sa ma simt urata indiferent de ce-mi spunea Radu... dar toate astea au trecut :))... noroc ca exista Tina, ea stie sa-mi redea frumusetea fizica... noroc ca exista Radu... el stie sa-mi descopere frumusetea interioara, sa ma faca za zambesc si sa-mi creasca aripi sa zbor...

cat mi-au lipsit buclele! ma uitam in oglinda si parca nu ma recunosteam... acum imi vine sa rad de cate ori ma uit in oglinda si de acolo rasare un cap buclat.... ma face sa am mai multa incredere in mine, in zambetul meu si in tot ceea ce pot sa fac...

peste o saptamana plec cu cortul... astept zilele alea ca pe nu stiu ce... abia astept sa respir aerul de munte, sa fac baie intr-un parau rece ca gheata de simti ca-ti amorteste pielea... sa stam pana tarziu la focul de tabara... ca sa nu mai zic ca anul asta m-am echipat mult mai bine ca in anii trecuti :D experienta incepe sa-si spuna cuvanr=tul asa ca nu am nici un motiv sa nu-mi fie bine...

in rest acceasi avalansa care nu se mai termina... poate odata cu nunta se mai linistesc putin apele dar sunt slabe sansele sa fie asa...

aaa... si am terminat cartea serile trecute, cat il asteptam pe radu se se intoarca de la munca.... nu pot sa zic decat ca m-a captivat de la prima pagina pana la ultima... merita sa-ti rapesti cateva ore si sa o citesti... dar trebuie sa o citesti cu sufletul nu doar cu mintea ;).