red wine

am ajuns intr-un punct in care ma simt bine... e o stare pe care nu o pot descrie amanuntit dar ma simt impacata cu mine, cu tot ce se intampla in jurul meu. O fi si din cauza ca Radu e putin mai optimist, asta face ca lucrurile sa fie putin mai usoare pentru mine. O fi, daca nu de la ploaia care nu se mai tremina si frigul care s-a instalat peste noapte... poate de la cartile pe care le citesc... sau de la sticla de vin rosu desfacuta azi... nu stiu si sincer nici nu-mi pasa prea mult... mi-e bine... iar frigul si ploaia nu fac decat sa ne adune pe amadoi sub paturi asa ca... nu are decat sa ploua in continuare... noi avem tot timpul din lume sa ne iubim. aaa... mi-a ramas melodia asta blocata in minte... nu tine neaparat de starea mea dar imi place vocea ei foarte mult.

it comes back to me... the memories

rasfoiam dimineata printre bloguri si am dat peste melodia asta... m-am trecutfiori pe sira spinarii si amintiri vechi au inceput sa se ingramadeasca in mintea mea... nu reusesc sa-mi aduc aminte nimic concret dar stiu ca am ascultat melodia asta cateva saptamani in sir... si Dovlecel, care era mereu acolo...

anything could happen

i like this song... makes me feel better

wake me up when...

Septembrie luni a fost... sunt vreo patru ani de atunci, cam de pe cand e si melodia lui Brenciu. Acum e doar septembrie... si e o zi de luni.

Aici anotimpurile merg cumva de-an-doaselea... toata vara nu a stiut decat sa ploua si temperaturile nu au trecut de 15 grade. Acum ca a venit toamna a inceput sa se incalzeasca... norocul nostru. Incepe sa ni se elibereze programul asa ca putem sa ne bucuram de noi si de toamna si de ultimele zvacniri ale florilor.
In seara asta o luna mare si rosie s-a gandit sa rasara... nu am vazut luna toata vara, din cauza norilor asa ca timp de 5 minute am stat in vantul racoros,am privit cum rasare luna si mi-am adus aminte de Nichita Stanescu... Anotimpul asta mereu imi aduce aminte de el, de poeziile pline de dragoste... de nisip, de marea pe care nu am reusit sa o vad anul acesta dar sper sa o vad in iarna (mereu mi-am dorit sa vad marea iarna, de pe inaltimile unor stanci... sa o vad zbuciumata, involburata, batuta de vant, sa-i simt toata maretia si puterea).
imi place toamna... e vremea cand ma inchid putin (sau mai mult) in mine si sa-i fac sufletului o evaluare... sa vad cat de multumita a fost, daca am ajuns unde imi dorem pana in momentul respectiv, unde am gresit si ce mai am de facut. (cam cum isi fac unii de anul nou dar la mine vine odata cu caderea frunzelor)
Anul acesta a fost cel mai greu din viata mea de adult dar si cel mai frumos din cati am trait noi ca si cuplu pana acum... Nu se poate sa fie bine pe toate planurile, si nu zic asta ca asa am auzit eu in nu mai stiu ce poveste ci pentru ca asa am trait pe pielea mea asa ca... Am invatat sa ma bucur de ceea ce primesc in fiecare zi si sa nu cad sub fiecare val care vine. Daca se intampla sa ma mai impiedic are cine sa ma sprijine...
Pana una alta... e septembrie si e luni...