departe

In cartile pe care tocmai le-am terminat de citit, serialul pe care il urmaresc de ani de zile si mai in toate filmele in care apar doua prietene, una are parul inchis la culoare si cealalta are parul deschis la culoare, una e mai puternica decat cealalta (chiar daca fac cu schimbul asta) si de fiecare data reusesc sa se inteleaga una pe cealalta mai mult decat ii inteleg altii... Nu mi-am putu scoate din minte zilele astea ca noi am avut asa ceva. Intr-un moment suspendat in eternitate noi am avut acea prietenie la care toate adolescentele viseaza, pe care ele o vad doar in filme si se gandesc cum ar fi daca asa ceva ar fi adevarat.

Noi am avut cel mai frumos dar care ar putea fi daruit vreodata : o prietenie sincera.

cred ca a fost nevoie de aproape 4000 de km departare si de 5 luni de zile in care nu te-am vazut sa-mi dau seama

i feel blue

intr-o zi o sa-mi creasca aripi, o sa zbor pana la nori si o sa-mi izbesc tampla de stele... pana atunci ploaia imi ingreuneaza gandurile si-mi incetoseaza privirea...

rain...rain...and books

Am iubit ploaia din totdeauna...
Ma plimbam cu Radu de mana, ploua torential si mirosea a mare cand mi-am adus aminte de ce am iubit mereu ploaia. Era singurul moment in timpul verii cand ne adunam cu totii in casa: mama, tata, cei mici si cu mine. Ne placea sa stam cu totii pe acelasi pat (sau pe langa el) sa-i ascultam pe parinti povestindu-ne cate ceva, uitandu-ne la televizor sau stand asa, intr-o liniste deplina, ascultand ploaia rapain in geamuri. Ce vremuri! O stare de bine ne cuprindea pe toti ca si cum patul acela era un cuib plin cu fericire. Chiar si dupa ce am mai crescut am ramas cu aceleasi obiceiuri, ploaia ne aduna mereu pe toti in acelasi loc, iar zilele in care reuseam sa fim impreuna erau mereu cele mai fericite.
iubesc ploaia...
A trecut mai bine de o luna de cand nu am mai avut parte de o zi insorita... ploua...ploua...ploua!!! Inteleg ca ma aflu in Anglia, taramul ploilor care nu se mai termina, dar parca si pentru o iubitoare de ploaie ca mine a ajuns sa fie prea mult!!! Ca sa nu intru in depresie citesc, in fiecare zi, in fiecare moment disponibil al zilei! Multumesc lui Dmnezeu ca exista cartile! altfel cred ca as fi invatat cu sa ma catar pe pereti.
Aveam altfel de asteptari cand am ajuns aici dar intre timp am inceput sa ma impiedic de pietre tot mai mari in drumul meu spre liniste. Acum nu -mi mai fac planuri, nu mai visez pana la 'unde voi fi peste 5 ani', tot ce-mi doresc este sa ajung intreaga la minte de pe o zi pe alta.

Poua torential si miroase a mare... iubesc ploaia dar de data asta mi-a cam ajuns!