...progresam si uitam sa fim fericiti...asa k din cand in cand trebuie sa mai reducem putin viteza sa ne mai uitam in jur si sa incercam sa ne bucuram de viata... de un rasarit de soare, de zambetul unui copil...zambeste si astfel vei fi un pic mai fericit decat erai inainte...

...fericirea e ca lacrima ingerilor...trebuie sa ai grija sa nu o risipesti...si sa o aduni picatura cu picatura pentru a forma un intreg...

joi, noiembrie 20, 2008

copilarie :)


sufletul mi-e usor ca o pana...

e soare in iasi...si in mine,in toata fiinta mea...simt ca plutesc,ma simt libera ca o pasare a cerului...azi mi-a venit sa cant,noroc ca m-am oprit:)) eram pe strada...

de foarte mult timp nu m-am mai simtit ca astazi...am avut toata ziua pe fata un zambet care mie una imi lipsea...uitasem sa zambesc,tocmai eu!azi mi-am adus aminte cum se face...mi-am amintit ca acel zambet face parte din mine...ma reprezinta. DA,asta sunt eu...un zambet,nimic mai mult,nimic mai putin:)

si porumbeii...sa nu uit de ei:)...imi sunt atat de dragi:X si azi erau parca mai multi ca niciodata in Piata Unirii...si atatia copii care se bucurau de ultimele raze ale soarelui...si de porumbei...m-am lasat si eu prinsa in magia lor...imi simteam sufletul ca al unui copil...

azi m-am regasit pe mine...mi-am regasit zambetul si odata cu el linistea...

e soare in iasi...si frunzele galbene stralucesc in lumina...si sufletul meu...e usor ca o pana de porumbel...

oare unde mi-e inocenta de alta data...si copilaria mea?

luni, noiembrie 17, 2008

...toamna...


...ceata...frig...si vantul care imi urla urla la fereastra balada frunzelor galbene si a sufletelor ratacite...parca sta sa ploua...zarea e plina de ciori...in viata mea nu am vazut atatea ciori ca astazi...parca ar aduce cu ele moartea...oare chiar asa sa fie?...se rotesc in mii de forme nedeslusite...croncanesc si dau un aer sinistru acestei dimineti posomorate de toamna...

...eu...oare mai exista eu?...da...daca scriu aici/acum inseamna ca inca mai exist...dar pentru cat timp?...pana va pune ceata stapanire pe sufletul meu?...sau...ploaia?...as vrea sa fie potop...sa ploua zile si nopti incontinuu...asa poate mi se va curata sufletul de durere...de ce nu ploua?nu a mai plouat demult...doar ceata a pus stapanire pe iasi...si pe sufletul meu...vreau...oare mai stiu ce vreau?poate...sau poate nu...


...orasul vazut de sus,de la geamul camerei mele...e atat de gri,de pesimist...eu sunt optimista de obicei...oare ce s-a intamplat cu mine azi?nu mai conteaza...cand voi termina de scris tot ce am pe suflet ma voi simti mai bine...si vantul asta...de ce nu opreste?...

mi-am regasit linistea...totusi de ce nu sunt fericita?...de ce vreau mereu ceea ce nu pot avea?...de ce mi-e asa greu...de ce?...

azi mi-am dat voie sa delirez aici pe blog...pana la urma aici scriu ce vreau eu...nu ce va convine voua sa cititi...azi imi urlu in gura mea tristetea...sau poate nu...

e frig...ceata...cerul ma apasa greu...astept ploaia...sau poate zapada?...nu...mai bine ploaia...de ea am eu nevoie acum...o ploaie rece ca gheata care sa-mi inghete durerea...parca s-a oprit vantul...parca...

...just feel better!!!...



She said I feel stranded
And I can't tell anymore
If we coming or I'm going
It's not how I planed it
I've got the key to the door
But it just won't open

She said I need you to hold me
I'm a little far from the shore
And I'm afraid of sinking
You're the only one who knows me
And who doesn't ignore
That my soul is weeping

I'm gonna try anything that just feels better
Tell me what to do
You know I can't see through the haze around me
And I do anything that just feel better

And I can't find my way
God I need a change
And I do anything that just feel better
Any little thing that just feel better

I'm tired of holding on
To all things I ought to leave behind, yeah
It's really getting nowhere
I think I need a little help this time!

duminică, noiembrie 16, 2008

...algo que dice todo...





Una palabra no dice nada
y al mismo tiempo lo esconde todo
igual que el viento que esconde el agua
como las flores que esconde el lodo.

Una mirada no dice nada
y al mismo tiempo lo dice todo
como la lluvia sobre tu cara
o el viejo mapa de algun tesoro.

Una verdad no dice nada
y al mismo tiempo lo esconde todo
como una hoguera que no se apaga
como una piedra que nace polvo.

Si un dia me faltas no sere nada
y al mismo tiempo lo sere todo
porque en tus ojos estan mis alas
y esta la orilla donde me ahogo,
porque en tus ojos estan mis alas
y esta la orilla donde me ahogo.

sâmbătă, noiembrie 15, 2008

"Mihaela te iubesc!"


Nu am luat-o razna,nici vorba de asa ceva...

Zilele trecute ma indreptam spre facultate si satula fiind sa merg mereu pe aceeasi scurtatura ma hotarasem ca in acea dimineata sa merg pe la Rapa Galbena. mergeam ingandurata fara sa dau atentie nici drumului nici oamenilor pe care ii intalneam.
deodata privirea ajunsa pe prima treapta vede mesajul urmator :"Mihaela te iubesc!". Literele rosii pe scarile gri m-au facut sa simt un fior...urc cateva trepte si ma intampina acelasi mesaj...iar pe ultima treapta il vad din nou... a fost parca pentru a mi se demonstra ca exista infinite moduri de a-ti exprima iubirea iar acesta este unul cat se poate de original fara a dauna nimanui... El si-a strigat un gura mare iubirea fara a fi nevoie sa recurga la gesturi diperate.
tot asa in urma cu multi ani...sa fie vreo patru,poate...mergeam cu vara mea prin C.U.G si observ pe un copac scris mare cu alb si rosu un "E"...mirata merg mai departe. pe urmatorul copac un "A" scris in acelasi mod...curioasa fiind din fire trec pe cealalta parte a strazii... pe copaci scria mare "TE ADOR"... a trecut mult timp de atunci...cand trec prin C.U.G inca vad cei sase copaci purtandu-si mandri dovada dragostei lor...sper doar k si acea dragoste a durat pana acum...

Tot in urma cu multi,multi ani...undeva in Podu Ros(zona binecunoscuta iesenilor) pe un panou publicitar scria mare:"Vrei sa te mariti cu mine?" Asa mai zic si eu cerere in casatorie originala ;).



...uneori putina nebunie in dragoste nu strica...cel mai bine e sa te lasi purtat de val si sa vezi pana unde te duc aripile gandului si ale creatiei...

vineri, noiembrie 14, 2008

Tabara Arbanasi















Printre cursuri la facultate,partiale,servici si scoala...o parte din noi( voluntarii Crucii Rosii romane)ne-am facut timp pt o tabara de instruire post-dezastre. pozele vor vorbi de la sine ;).

marți, noiembrie 11, 2008

...aripi sa zbor...



...am cazut in incercarea mea de atinge infinitul si am dat cu tampla de pragul cel mai de jos al pamantului...
apoi...totul s-a schimbat...nimic nu mai e cum era odinioara... ma pierd printre cuvinte si chipuri...culori si sunete...incerc sa ma agat de silabe dar ele se descotarosesc repede de mine...doare...
...acum sigurul lucru care m-am putea ajuta ar fi mana blanda si calda a mamei...dulcea amintire a copilariei...de mult pierduta...
in curand...in curand imi vor creste aripi...oare cine ma va invata sa zbor?...
...universul meu isi ia noi repere spre care sa se extinda...oare pana unde se intinde infinitul...mi-ar placea sa zbor pana acolo...

oare de ce le este frica oamenilor de necunoscut?si daca fericirea lor e tocmai acolo?...vor fi nefericiti toate viata tocmai din cauza acestei fobii...cel mai bine e sa tragi adanc aer in piept si sa mergi in cautarea sufletului tau...in cautarea fericirii.
si nu uita sa crezi in zambete...ele sunt picaturi de fericire...


...astazi e prima zi din restul vietii mele...


intre mine se infinit se intinde vesnicia...poate imi vor creste aripi sa zbor pana acolo...

a fost odat'...


...au fost odata un baiat si o fata...se iubeau la nebunie...credeau ca vor fi impreuna pana la adanci batraneti,ca sunt amandoi jumatatile aceluiasi intreg...
...au tesut in jurul iubirii lor o panza astfel incat nimeni sa nu poata patrunde in lumea creata de ei...doar ei existau...
totul a fost ca un basm cu zane si feti frumosi pana cand intr-o zi...fata...a inceput sa-si dea seama k nu e asta raiul la care visa si realitatea puse stapanire pe ea...trezita din visare a vazut k lumea ei nu e asa roz cum si-o imaginase,ca nu asa visase sa fie iubirea ei...ca totul era cu susul in jos...au incercat din rasputeri sa-si refaca paradisul pierdut dar...degeaba...nimic nu mai putea fi ca inainte...
atunci...fata a hotarat k cel mai bine este sa renunte,chiar daca o doare...nu mai putea duce o lupta cu morile de vant...a preferat sa spuna stop intr-un moment in care amandoi puteau pastra o amintire frmoasa unul despre celalalt...despre iubirea lor...








Cand iti vei aminti de mine...vreau sa-ti amintesti de noptile cu luna plina...de zambetele fugare...de imbratisarile din care nu ne mai puteam desprinde...si de sarutarile moi...ca niste picaturi de ploaie...sa-ti aduci aminte de mine atunci cand zambeam...de mine cand inca nu invatasem ce inseamna sa plangi...
...a fost o vreme cand pentru mine insemnai totul...nu am stiut cum sa facem sa fie pentru totdeauna asa...
...prefer sa suferim acum...si sa ramanem cu o amintire frumoasa despre ce a fost...de cat sa ajung mai tarziu sa te urasc...te iubesc...si tocmai in asta consta iubirea mea...te iubesc atat de mult incat stiu ca trebuie sa-ti dau drumul...iti vor creste noi aripi si vei invata sa zbori si sa traiesti fara mine...



...am fost odata noi doi...

Sfarsit